
Primarul general interimar al Capitalei spune că problemele cu apa caldă în zonele afectate de avarie ar trebui să fie rezolvate joi
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că problema apei calde în zonele afectate de avarie zilele trecute ar trebui să se rezolve joi, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Bujduveanu a fost întrebat care este stadiul reluării furnizării apei calde, după ce duminică seara a avut loc o avarie la o conductă magistrală în zona Mihai Bravu.
„S-a repornit CET Progresu, ştiţi avaria care a avut loc în Sectorul 3 pe Mihai Bravu, a fost o avarie foarte mare pe o conductă de 1 metru diametru, una dintre cele mai mari conducte pe care le avem la nivel de reţea principală. Cei de la ELCEN au repornit instalaţia, vorbim de CET Progresu, şi au început să încarce în sistem. Încarcă destul de încet, am vorbit cu ei azi dimineaţă, încarcă destul de încet pentru că le este frică să nu plesnească în altă parte şi atunci încărcarea cu apă a sistemului, fiind o reţea foarte mare, trebuie să fie făcută mai lent decât ne aşteptam. Promisiunea era de o zi să fie apă deja la parametri mari în tot Bucureştiul, dar astăzi, la nivelul încărcării, ar trebui să fie rezolvată problema”, a afirmat Bujduveanu în Parcul Herăstrău.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.