
Preşedintele Salvamont România: Ultimele măsuri de austeritate întreprinse de Guvern afectează grav activitatea de salvare montană / Sistemul este subdimensionat, cu doar 18,5% din necesarul capacităţii operative de intervenţie la nivel naţional
Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că măsurile de austeritate impuse de Guvern „afectează grav activitatea de salvare montană”, în condiţiile în care sistemul este subdimensionat, cu doar 18,5% din necesarul normat al capacităţii operative de intervenţie la nivel naţional, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Practic, salvamontiştii nu se vor mai putea pregăti profesional şi nici nu se vor putea face achiziţii pentru echipamentele de lucru, protecţie şi intervenţie specifice sezonului de iarnă.
„Din păcate, ultimele măsuri de austeritate întreprinse de Guvern afectează grav activitatea de salvare montană. Nu putem să ne mai facem pregătirile specifice, pregătirile profesionale, pentru că respectivele cheltuieli cu aceste activităţi au fost interzise şi, practic, nu putem să pregătim sezonul de iarnă, nu vom putea face activităţile de pregătire pentru salvare nici de pe domeniile de pârtii de schi, nici pentru salvarea din instalaţiile de transport pe cablu, şi încă un lucru foarte dificil – nu vom putea cumpăra echipamente de iarnă, pentru că ordonanţa a apărut într-o perioadă în care echipamentele de iarnă nu erau aduse în magazine şi nu mai putem să cumpărăm acum materialele de care avem nevoie pentru a asigura activitatea de salvare şi de prevenire a accidentelor pentru acest sezon”, a menţionat Sabin Cornoiu.
Totodată, preşedintele Salvamont România a afirmat că o altă problemă creată de măsurile de austeritate este cea de reatestare a salvatorilor montani, care riscă să nu primească atestatul de liberă practică.
„O să vedem cum putem să trecem peste aceste probleme, o să încercăm să facem un memorandum la Guvern ca să fim scutiţi, pentru că nu este vorba de cheltuieli mari, sunt cheltuieli minore, dar care pot afecta foarte mult activitatea serviciilor de salvare. Mai mult de atât, există această etapă de verificare periodică a capacităţii de intervenţie a salvatorilor montani, aceste reatestări care se fac şi practic toate persoanele cărora le expiră atestatul în această perioadă nu pot fi reatestate, nu pot fi verificate, pentru că acest examen se consideră pregătire profesională, el are anumite costuri, nu foarte mari, dar iată că, fiind limitaţi la cheltuieli, nu putem să facem nici măcar aceste costuri şi salvatorii vor fi puşi în situaţia să nu primească atestatul de liberă practică”, a adăugat el.
Gradul de acoperire cu personal în cadrul serviciilor Salvamont România este de 18,5% la nivel naţional, ceea ce duce la epuizarea salvatorilor montani care intervin, de la an la an, la tot mai multe misiuni.
Sunt angajaţi 350 de salvamontişti la nivel naţional, însă numărul corespunzător ar trebui să fie de peste 1.500, a mai punctat Sabin Cornoiu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.