
Preşedintele Donald Trump şi vicepreşedintele JD Vance, la ceremonia de omagiere a lui Charlie Kirk în Arizona
Liderii de vârf ai administraţiei americane, începând cu preşedintele Donald Trump şi vicepreşedintele său JD Vance, se reunesc duminică pentru ceremonia de omagiere a activistului ultraconservator asasinat Charlie Kirk pe un stadion cu peste 60.000 de locuri în Arizona, informează agenția de știri France Presse, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Charlie Kirk, 31 de ani, a fost asasinat în 10 septembrie cu un glonţ în gât, în timp ce anima o dezbatere într-un campus universitar din Utah, în vestul ţării, dramă care a reînviat profundele fracturi politice americane.
Presupusul său asasin, Tyler Robinson, 22 de ani, le-ar fi spus părinţilor săi că a fost animat de „ura” vehiculată, potrivit lui, de Charlie Kirk, au relevat autorităţile locale.
Personalitate a dreptei MAGA („Make America Great Again”), Charlie Kirk îşi utiliza milioanele de abonaţi pe reţelele de socializare şi intervenţiile în universităţi pentru a-l susţine pe Donald Trump şi a-şi propaga ideile naţionaliste, creştine şi tradiţionaliste în rândul tinerilor.
„Voi vorbi despre lucrurile mari pe care el le-a făcut. A fost uimitor. Avea o influenţă formidabilă. Pentru un om atât de tânăr, a făcut o treabă excelentă”, a declarat Donald Trump jurnaliştilor duminică dimineaţă, la plecarea sa spre Arizona (sud-vest).
„Încă de acum zece ani, aceste universităţi erau locuri periculoase pentru conservatori. Dar acum conservatorii sunt în trend, ei sunt foarte în trend”, şi-a exprimat el satisfacţia.
Preşedintele american, vicepreşedintele său – foarte apropiat de Charlie Kirk- dar şi secretarul de stat Marco Rubio, ministrul apărării Pete Hegseth, fiul mai mare al lui Donald Trump, Donald Trump jr. şi comentatorul ultraconservator Tucker Carlson urmau să ia cuvântul în cursul acestei ceremonii, începând cu ora locală 11:00 (18:00 GMT).
Văduva sa Erika Kirk, care preia ştafeta la conducerea organizaţiei sale de tineret Turning Point USA, urma să se adreseze de asemenea asistenţei în State Farm Stadium din Glendale, cu o capacitate de 63.000 de locuri, ce poate fi extinsă la peste 73.000 de locuri.
Mii de persoane sosite de departe au stat la coadă ore întregi pentru a intra pe stadion şi a-i aduce un omagiu acestei personalităţi de marcă a MAGA.
Casa Albă şi-a exprimat în cursul săptămânii intenţia de a reprima ceea ce ea a calificat drept „terorism intern” de stânga în urma asasinării lui Charlie Kirk, notează AFP.
Donald Trump a anunţat clasificarea drept organizaţie „teroristă” a mişcării „Antifa”, care reuneşte grupuri de extrema stângă autoproclamate antifasciste, fără a explica consecinţele juridice ale deciziei sale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.