
Zelenski a cerut demiterea miniștrilor Justiţiei și Energiei după ce noul scandal de corupție i-a afectat imaginea
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri demisia miniştrilor justiţiei şi energiei, în urma unui mare scandal de corupţie legat de sectorul energetic, transmite Agerpres. „Ministrul justiţiei şi ministrul energiei nu pot rămâne în posturile lor”, a indicat Zelenski într-un mesaj pe reţelele de socializare, adăugând că i-a cerut şefei guvernului, Iulia Sviridenko, să se asigure „că aceşti miniştri îşi prezintă demisiile”.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Între timp, ministrul energiei, Svitlana Hrinciuk, a anunţat că şi-a înaintat demisia. Dar ea a adăugat că nu se consideră vinovată şi că nu a comis nicio ilegalitate.
În acest scandal major de corupţie este implicat un apropiat al lui Zelenski, Timur Mindici, în timp ce acuzaţiile de folosire a sistemului judiciar pentru intimidarea opozanţilor aruncă o umbră nefastă asupra preşedintelui ucrainean, la aproape patru ani de la începutul războiului cu Rusia.
Ministrul justiţiei, Gherman Galuşcenko, a fost suspendat miercuri mai devreme din funcţie pentru presupusa sa implicare într-o afacere privind deturnarea a 100 de milioane de dolari din sectorul energetic, operaţiune orchestrată, potrivit anchetatorilor, de respectivul apropiat al lui Zelenski.
Acest caz apare într-un moment în care preşedintele începe să-şi atragă reproşuri pentru măsurile sale menite să reducă la tăcere vocile critice. Astfel este de exemplu considerată arestarea în octombrie a lui Volodimir Kudriţki, care a condus până în 2024 compania naţională de electricitate Ukrenergo.
Kudriţki şi susţinătorii săi, printre care se numără şi activişti anticorupţie, resping acuzaţiile de deturnare de fonduri formulate împotriva sa şi pe care le consideră a fi represalii în urma criticilor sale faţă de strategia guvernamentală de apărare a reţelei energetice, atacată intens în bombardamentele ruseşti.
Volodimir Kudriţki, în prezent eliberat pe cauţiune şi care afirmă că dosarul penal deschis pe numele său este unul „pur politic”, a primit sprijin din partea unor personalităţi influente, inclusiv ombudsmanul pentru mediul de afaceri al Ucrainei, Roman Wasciuk.
Întrebat de AFP despre acest caz vinerea trecută, preşedintele Zelenski a răspuns că este o chestiune care priveşte „sistemul judiciar”. El a adăugat că obligaţia lui Kudriţki era să protejeze sistemul energetic în faţa atacurilor ruseşti, sugerând că nu a reuşit să facă acest lucru.
Cazul lui Kudritski nu este unul izolat. De pildă, predecesorul şi rivalul lui Zelenski, Petro Poroşenko, a fost pus sub acuzare la începutul acestui an pentru corupţie, o măsură pe care fostul preşedinte o consideră de asemenea motivată politic.
Criticile la adresa preşedintelui Zelenski se concentrează pe centralizarea crescândă a puterii, chiar dacă aceasta este o necesitate pe timp de război. El a încercat în vara care a trecut să-şi subordoneze practic cele două principale organisme anticorupţie, Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) şi Procuratura Specializată Anticorupţie (SAP), prin plasarea lor sub tutela procurorului general.
În cele din urmă, Zelenski a dat înapoi după ce această acţiune a provocat reacţii negative din partea Uniunii Europene, un susţinător esenţial al Ucrainei în războiul cu Rusia, şi primele manifestaţii de amploare de când a început acest război în anul 2022.
Unii membri ai NABU au fost arestaţi ori le-au fost percheziţionate locuinţele. „Unele persoane se tem. Dar, în ce priveşte personalul NABU, majoritatea sunt foarte motivaţi”, a declarat pentru AFP directorul acestei instituţii anticorupţie, Semen Krivonos.
În toată perioada scursă de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, în anul 1991, Ucraina a fost marcată de scandaluri de corupţie cu repetiţie, iar respectarea statului de drept este acum o îngrijorare care trebuie abordată, mai ales în contextul demersurilor de aderare la UE.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.