Home » Articole » ANALIZĂ În Cehia se întrevede un guvern minoritar cu sprijinul a două partide de extrema dreaptă: Populistul Andrej Babis și partidul său ANO 2011 se clasează pe primul loc în alegerile parlamentare

ANALIZĂ În Cehia se întrevede un guvern minoritar cu sprijinul a două partide de extrema dreaptă: Populistul Andrej Babis și partidul său ANO 2011 se clasează pe primul loc în alegerile parlamentare

05 oct. 2025, 12:27, Articole
ANALIZĂ În Cehia se întrevede un guvern minoritar cu sprijinul a două partide de extrema dreaptă: Populistul Andrej Babis și partidul său ANO 2011 se clasează pe primul loc în alegerile parlamentare
Foto: Facebook Andrej Babis
Ascultă articolul

Omul de afaceri judecat pentru corupție și liderul populist, Andrej Babis se întoarce triumfător la putere la Praga. După ce a ocupat postul de prim ministru între 2017 și 2021, Babis a condus partidul său către un rezultat prevăzut de sondajele de opinie:

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Potrivit rezultatelor oficiale complete:

  • ANO (“Da” în limba cehă) 2011 a obținut 34,51% din sufragiile exprimate, fiind urmat de alianța de centru dreapta SPOLU;
  • SPOLU, formată din Partidul Civic-Democratic (ODS), condus de prim ministrul în exercițiu, Petr Fiala, Partidul Creștin Democrat (KDU-CSL) și TOP 09, a obținut 23,35%;
  • Partidul Primarilor și Independenților (centru), partenerul de coaliție al SPOLU – 11,23%;
  • Partidul Piraților (ecologist) – 8,97%;
  • Libertate și Democrație Directă (SPD, extrema dreaptă), condus de omul de afaceri Tomio Okamura (născut în Japonia) – 7,78%;
  • Și Automobiliștii pentru ei înșiși (MS, extrema dreaptă), condus de Petr Macinka, a obținut 6,77%;
  • De remarcat că din nou niciun partid de stânga nu a reușit să depășească pragul electoral de 5%.

Repartiția  anunțată a celor 200 de mandate ale Camerei Deputaților va fi următoarea:

  • ANO 2011 – 80
  • SPOLU 52 (ODS 27, KDU-CSL 16, TOP 09 9)
  • Primari și Independenți 22
  • Pirații 18
  • SPD 15
  • MS 13

Radio Praga Internațional estimează că cea mai probabilă formulă de guvernare ar fi un cabinet minoritar monocolor ANO 2011, cu sprijin din partea celor două partide de extrema dreaptă – totalizând 108 din 200 de deputați, dar o astfel de formulă ar putea fi instabilă dată fiind euroscepticismul sau chiar eurofobia accentuată, în special la Automobiliști.

Rezultatul alegerilor din 2025 aliniază Cehia cu alte două state central europene, Ungaria și Slovacia, care sunt conduse de partide populiste eurosceptice și care manifestă sprijin pentru Rusia în conflictul cu Ucraina. De altfel Babis, un admirator al președintelui SUA Donald Trump, este sceptic cu privire la ajutorul militar acordat Kievului. În vârstă de 70 de ani, Babis, care are o avere estimată la 4,3 miliarde de dolari, a fost investigat pentru corupție în mai multe rânduri. El a fost trimis în judecată în 2022 pentru fraudă cu fonduri europene, dar a fost achitat în anul următor.

Rămâne de văzut ce atitudine va avea președintele Petr Pavel (liberal, pro-UE și pro-NATO), care are prin constituție prerogativa de a numi prim-ministrul. Iar dacă Babis va deveni prim ministru, este interesant de văzut cum va decurge coabitarea sau cu președintele Pavel, un fost militar de carieră, puternic sprijinitor al Ucrainei în conflictul cu Rusia.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și