Home » Articole » Pakistanul şi Afganistanul au convenit să prelungească armistiţiul şi vor relua negocierile pentru un acord de pace la Istanbul pe 6 noiembrie

Pakistanul şi Afganistanul au convenit să prelungească armistiţiul şi vor relua negocierile pentru un acord de pace la Istanbul pe 6 noiembrie

Pakistanul şi Afganistanul au convenit să prelungească armistiţiul şi vor relua negocierile pentru un acord de pace la Istanbul pe 6 noiembrie
sursa foto: Farooq Naeem / AFP
Ascultă articolul

Pakistanul şi Afganistanul au convenit vineri să prelungească armistiţiul obţinut la mijlocul lunii octombrie şi să organizeze o nouă reuniune la nivel înalt pe 6 noiembrie, la Istanbul, după şase zile de discuţii mediate de Turcia şi Qatar şi după eşecul dialogului la începutul acestei săptămâni, informează agențiile de știri EFE şi dpa, citate de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Toate părţile au convenit asupra continuării armistiţiului. Modalităţile de aplicare vor fi discutate şi decise la o reuniune de nivel înalt care va avea loc pe 6 noiembrie, la Istanbul”, a anunţat Ministerul de Externe turc într-un comunicat de presă.

Confirmarea prelungirii armistiţiului a venit din partea mediatorilor, Turcia şi Qatar, care şi-au exprimat „aprecierea pentru contribuţia activă a ambelor părţi” după mai multe zile de dezacorduri.

Anunţul pune capăt unor zile de incertitudine diplomatică după ce discuţiile s-au întrerupt marţi, când Islamabadul a acuzat Kabulul că refuză să ia măsuri împotriva Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), cunoscut drept talibanii pakistanezi. Guvernul afgan a respins aceste cereri ca fiind „nerezonabile” şi a susţinut că TTP reprezintă o chestiune internă a Pakistanului.

Potrivit televiziunii de stat Pakistan TV Digital, talibanii afgani s-au angajat să adopte „măsuri clare, verificabile şi eficiente” împotriva grupurilor armate care operează de pe teritoriul lor, inclusiv TTP şi Armata de Eliberare a Balucistanului (BLA).

Negocierile au fost reluate joi, după ce delegaţia pakistaneză, care se pregătea deja să părăsească Istanbulul, a decis să rămână în oraş după un apel din partea mediatorilor de a „da păcii o altă şansă”.

În aceeaşi zi, ministrul apărării pakistanez, Khawaja Asif, a acuzat India că poartă un război de intensitate redusă de pe teritoriul afgan şi a avertizat că Islamabadul ar putea „intra” în Afganistan, într-o declaraţie care a amplificat tensiunile diplomatice.

Acordul de încetare a focului, încheiat pe 19 octombrie la Doha, a pus capăt celor mai grave ciocniri la frontieră din ultimele decenii dintre cele două ţări, tensiuni care escaladaseră la mijlocul lunii după atacurile aeriene pakistaneze pe teritoriul afgan şi o contraofensivă a forţelor talibane soldată cu zeci de morţi.

Purtătorul de cuvânt al regimului taliban, Zabihullah Mujahid, a confirmat joi încheierea negocierilor de la Istanbul şi a afirmat că Kabulul a abordat procesul „cu onestitate şi seriozitate”, mulţumind în acelaşi timp Turciei şi Qatarului pentru rolul de mediatori.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole