
Dragoş Anastasiu, după ce Oana Gheorghiu a preluat postul pe care l-a deţinut el: O să-i fie foarte greu / Activitatea ei va fi sub reflectoare, iar greşelile ei vor fi vânate
Antreprenorul Dragoş Anastasiu, fost vicepremier, afirmă, joi seară, că activitatea Oanei Gheorghiu va fi sub lupă, iar greleşile îi vor fi vânate. Cu toate acestea, el apreciază numirea şi se declară fericit că premierul Ilie Bolojan a reuşit să o convingă să preia funcţia, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu sunt nişte oameni minunaţi. Avem nevoie de oameni în care să ne punem speranţele. Iar ele sunt astfel de oameni. Nu am cum să ştiu cât de greu i-a fost Oanei să ia decizia pe care a luat-o. Dar ştiu că o să-i fie foarte greu în poziţia în care este”, a scris, joi seară, pe Facebook, fostul vicepremier Dragoş Anastasiu.
Aceasta a adăugat că activitatea noului vicepremier va fi ”sub reflectoare, iar greşelile ei vor fi vânate de unii politicieni (şi de o parte a presei )”.
”Oana e o competiţie care îi sperie. Pentru că ar putea inspira oameni la fel de buni ca ea să facă pasul spre politică. Şi mă bucur tare mult că Ilie Bolojan a reuşit să o convingă. În politica noastră au fost puţine momente de bucurie pentru mine. Acesta este unul dintre ele. Oana, îţi ţin pumnii să reuşeşti”, a mai transmis Anastasiu.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a trimis, marţi, Administraţiei Prezidenţiale propunerea pentru ocuparea postului vacant de viceprim-ministru, în persoana Oanei Gheorghiu, co-fondatoare şi co-preşedintă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.
Postul de vicepremier a fost ocupat iniţial de Dragoş Anastasiu, care a demisionat în luna iulie, în urma unui scandal legat de oferirea de mită unor funcţionari ANAF. Ulterior, postul a fost ocupat, interimar, de premierul Ilie Bolojan.
Oana Gheorghiu a depus jurământul, joi, pentru postul de vicepremier, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. De la eveniment a lipsit preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cel care a contestat numirea ei în această funcţie. Nu a fost prezent nici preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.