Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Educației Daniel David a spus că România a primit aprobarea de la Comisia Europeană și poate folosi fondurile europene pentru a acorda prima de carieră didactică. Daniel David a făcut declarația în cadrul LIVE-ului de miercuri seară, 29 octombrie, pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, unde a răspuns unor întrebări adresate de pe pagină.
Întrebat despre prima de carieră didactică, dacă va mai fi acordată, ministrul Educației Daniel David a spus că România a primit aprobarea pentru a folosi fondurile europene ca să acorde prima de carieră didactică.
„Zilele trecute am primit aprobarea Comisiei, am primit aprobarea Comisiei pentru a folosi fondurile europene în acest sens. Odată ce avem această aprobare, începem demersurile interne pentru a putea acoperi această primă de carieră didactică”, a spus ministrul Educației.
Prima de carieră didactică, obținută de profesori în urma grevei din 2023 este în valoare de 1.500 de lei. Tot în 2023 angajații din școli au obținut prima de carieră profesională, în valoare de 500 de lei. Ministrul Educației nu a precizat nimic despre noile condiții în care vor fi acordate primele.