Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan a acuzat joi conducerea Romatsa că și-a majorat salariile de la 72.000 de lei la 142.000 de lei lunar brut în acest an, în condițiile în care este vorba despre o companie de tip monopol care “își încasează veniturile în orice condiții”. “Asta înseamnă aproape 20.000 de euro salariu net”, a comentat primul ministru, invitat la Antena 1.
Un alt exemplu dat de premier este Administrația Canalelor Navigabile, unde deși profitul a scăzut salariile directorilor s-au dublat.
“Aceste lucruri trebuie să le corectăm. Am atras atenția celor de la Transporturi, vă rog să corectăm aceste aspecte”, a subliniat el.
Despre relația cu Grindeanu:
Despre chemarea sa în fața Parlamentului
Despre plecarea trupelor americane
Administrația Trump a anunțat după instalare că are ca priorități siguranța SUA, mutarea centrului de greutate în zona Asia Pacific, și ca aliații să-și asume o parte mai mare din apărarea lor
În aceste zile trupele americane aduse suplimentare în Europa după invazia Ucrainei au fost retrase și asta este realitate
Această decizie fusese anunțată
Luni am fost notificați prin atașatul militar de la ambasada din Washington
Nui înseamnă că dacă aceste trupe americane nu au mai venit, era o rotație, trupele aliaților noștri, partenerii din NATO, SUA, sunt în România, și toate garanțiile de securitate date României sunt în picioare
Ceea ce facem este să definitivăm negocierile pentru accesarea fondurilor europene din creditul SAFE
În a doua jumătate a lui noiembrie vor fi finalizate
Vrem să facem ce ține de noi pentru apărarea țării noastre și să colaborăm cu aliații noștri
O dotare bună pentru armata noastră înseamnă polița de asigurare pentru orice fel de situație
Despre coaliția de guvernare
Nu se pune această problemă cu plecarea (mea din funcția de prim ministru). Când ești pe această funcție ești conștient că percepția despre țară ține de stabilitatea politică
Trebuie să faci ce trebuie făcându-te că nu auzi criticile strict politice, tocmai pentru a nu potența conflicte
Faptul că în această coaliție apar atacuri nu e de natură să creeze percepția de stabilitate, de predictibilitate, care contează foarte mult pentru cei care ne împrumută
Facă dobânda ar fi la jumătate, atunci nu am avea 3% fin PIB, și am avea în plus 20 de miliarde de lei
Despre măsurile de austeritate adoptate de Guvern
Am ajuns ca într-un an de zile, cum e anul viitor totalul dobânzilor pe care le plătește România să fie 3% din PIB
30 de miliarde de euro cheltuim în plus în fiecare an
Despre salariile din companiile de stat:
Acolo unde ai pierderi nu e normal să primești an de an subvenții tot mai mari
Ministerele trebuie să-și facă treaba
Putem schimba miniștri la trei patru luni, dar acest lucru nu rezolvă problemele. Ai nevoie de oameni serioși, de oameni care au stabilitate
Colegii mei încearcă să-și facă datoria, dar trebuie acționat sistematic și corectate lucrurile
Despre încrederea românilor în clasa politică
Bolojane, daca tot asa faci si bugetul… e clar!
142000 ron brut × 0.585=83070 ron net. Impartit la 5.01 rezulta 16580 euro. Tu ai prezentat „o cifra” cu 20% mai mare!
Fii profesionist, ce dracu!