
O delegaţie comercială chineză, în vizită în SUA în această săptămână, în încercarea de a atenua tensiunile dintre cele două mari puteri
Reprezentantul Chinei pentru comerţ internaţional, Li Chenggang, se va deplasa în această săptămână în Statele Unite în fruntea unei delegaţii care va purta discuţii cu oficiali americani, a anunţat joi Ministerul Comerţului de la Beijing, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„China este dispusă să coopereze cu Statele Unite pentru a continua să valorifice mecanismul de consultare economică şi comercială sino-american, pentru a rezolva problemele existente prin dialog şi consultări în condiţii de egalitate şi pentru a proteja împreună dezvoltarea sănătoasă, stabilă şi durabilă a relaţiilor economice şi comerciale China-SUA”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a ministerului, He Yongqian.
Delegaţia se deplasează în Statele Unite după o vizită în Canada care s-a încheiat miercuri, a spus ea.
Beijingul şi Washingtonul s-au angajat într-un război comercial în toată regula la începutul anului, fiecare răspunzând la creşterile tarifelor celeilalte, ajungând la 125% şi 145% de fiecare parte.
De atunci, negocierile dintre cele două puteri economice principale ale lumii au contribuit la atenuarea tensiunilor.
În urma diverselor întâlniri dintre oficialii chinezi şi americani din ultimele luni, cele două ţări au convenit să menţină tarifele impuse reciproc la 30%, respectiv 10%, o amânare în vigoare până în noiembrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.