Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este lipsa de pregătire a cadrelor didactice, a declarat ministrul Educației și Cercetării Daniel David, în cadrul unui podcast organizat de Salvați Copiii România, potrivit Edupedu.ro.
Întrebat cât la sută din responsabilitatea pentru analfabetismul funcțional o atribuie lipsei de pregătire a profesorilor, ministrul a răspuns:
„Nu vă supărați, nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe. N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice. Și asta e valabil și în preuniversitar și nu vreau să-i scutesc și pe cei din învățământul superior – când dăm greș și noi avem un abandon școlar destul de mare și este tot, ca să spun așa, un rol important pe care îl are universitatea și profesorii.”
Daniel David a subliniat că, în cazul în care elevii ajung până în clasa a VIII-a fără să dobândească competențe de bază, vina nu poate fi căutată în altă parte decât în rândul cadrelor didactice:
„Dacă-l ai pe copil în școală și tu l-ai primit în clasa a V-a și ai lucrat cu el până în clasa a VIII-a, și în clasa a VIII-a la testele PISA sau la TIMSS el apare în zonă de analfabetism funcțional, fiind la școală… Păi nu vă supărați, cine este de vină?”
Abramburel, tu administrezi domeniul Educației și îl administrezi prost.
Demisionează!
Sa inteleg ca n-are dreptate? Avand in vedere cati bani s-au bagat in educatie in ultima perioada si sa ai tineri care mai bine ar vota cu AUR demonstreaza ca degeaba bagi bani daca nu ai oameni care sa educe. Il schimbam pe David cu altul ca sa ajungem la aceeasi concluzie.