Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia reacționează dur la afirmațiile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, potrivit cărora lipsa de pregătire a profesorilor este principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor. Într-un comunicat de presă transmis marți, 12 noiembrie 2025, organizația sindicală califică drept „calomnioase, injuste și ofensatoare” declarațiile ministrului și solicită public retragerea acestora, precum și scuze adresate profesorilor din România, potrivit site-ului specializat de știri din educație Edupedu.ro.
Reacția vine după ce ministrul Daniel David a afirmat, într-un podcast realizat de Salvați Copiii România, că: „Nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte (n.red. din analfabetismul funcțional este cauzată de lipsa de pregătire a cadrelor didactice). (…) N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.”
Ministrul a susținut că elevii vin la școală cu „un nivel de inteligență și creativitate normal”, iar dacă, după patru ani de gimnaziu, un copil ajunge să fie încadrat ca analfabet funcțional la testele PISA sau TIMSS, „cine este de vină, dacă nu profesorii?”
În replică, Biroul Operativ al SIPA Muntenia scrie în comunicat că „O asemenea afirmație este nefondată, injustă și profund ofensatoare la adresa sutelor de mii de profesori care, în ciuda unui sistem subfinanțat cronic de peste 35 de ani, continuă să își desfășoare activitatea cu profesionalism, devotament și sacrificii personale.”
Potrivit sindicatului, adevăratele cauze ale analfabetismului funcțional sunt:
SIPA Muntenia subliniază că România nu a respectat niciodată angajamentul legal de a aloca minimum 6% din PIB pentru educație, iar formarea continuă a profesorilor este, în multe cazuri, „formală, insuficient finanțată și lipsită de coerență”.
decât ca are dreptate!
Problemele principale ale învățământului românesc sunt subfinanțarea și excesiva politizare.
Veniturile mici – deși cândva se stabilise să fie asemenea celor din Sănătate – NU atrag persoane extrem de competente, așa cum ar vrea ministrul.
Abramburel ar face foarte bine să demisioneze.
ministrul are perfecta dreptate!!! atata timp cat la facultati se trec inca examenele cu euro, carti ale profesorilor ce e obligatoriu cumparate de studenti sau cu burduful de branza nu vad de ce se ambaleaza cei din sindicate cand stiu clar ca si ei fac parte din aceeasi troaca!!! sindicatele sunt zero barat atata timp cat pe timpul actiunilor nu sunt capabili sa plateasca ei grevistii!!!!
insa ministrul sa nu uite totusi ca invatamantul preuniversitar e subfinantat astfel ca nu atrage pe mai nimeni in sistem…..
Pentru că profesorii sunt în mare parte rezultatul acestui sistem de învățământ și e normal să nu fie mai buni. Și situația continuă să se degradeze, pentru că ei nu pot să transmită mai mult decât ceea ce cu greu și fără tragere de inimă au învățat ei înșiși…
Toti au dreptate, iar punctele mentionate de sindicat sunt corecte.
Insa adevarul fundamental e altul – societatea in ansamblu valorizeaza din ce in ce mai putin educatia, „stiinta de carte”. De aici porneste totul.
Pe vremuri se spunea, „cine are carte, are parte”, iar asta a dus la un numar de generatii care au luptat, adesea si-au sacrificat bunastarea (relativa) pentru ca descendentii lor sa poata invata, din ce in ce mai mult, mai bine, mai sus. Aceasta dorinta/tendinta a creat elitele intelectuale interbelice ale Romaniei, alea care au fost si cate au fost.
Comunismul a frant acea evolutie, inlocuind-o cu o alta paradigma educationala – nu cu totul lipsita de unele merite, ca sa fim cinstiti – aceea a unui invatamant de masa, care nu excludea, nu impiedica, dar nici nu pretuia in mod special stradania, performanta. Gandirea proletara a acelor ani in materie de educatie era de a pregati o clasa muncitoare (si inginereasca) numeroasa, capabila sa indeplineasca mega-planurile industrializarii comuniste. Aveai nevoie de oameni rezonabil educati, rezonabil pregatiti… dar nu de cine stie ce varfuri. Daca se nimereau sa iasa si cativa dintr-astia, foarte bine, ne puteam lauda cu ei pe la olimpiade internationale, nu le „puneam talpi”, dar nici nu-i cautam/incurajam/recompensam in mod special.
Eu am avut privilegiul de a absolvi, la sfarsitul anilor 70, unul dintre cele mai bune licee din tara (atunci si acum). Un simplu noroc, pentru care multumesc de-atunci incoace, desi nu stiu sigur cui.
Ma abtin sa compar nivelul generatiei mele la absolvirea acelui liceu, acum mult peste 40 de ani, cu nivelul actual al absolventilor de liceu, dar ceea ce-mi amintesc si acum cu claritate este ca eram contrariat – copilandrul de 18 ani care eram – ca generatiile dinaintea noastra, cu doar 4-5 ani mai varstnici, ne erau net superioare.
Era manifestarea unui declin calitativ de lunga durata, care incepuse imediat dupa al doilea razboi mondial, in anii ’50, si care, in opinia mea a continuat relativ lent de-a lungul celor 40-45 de ani de comunism.
A urmat o adevarata prabusire in anii 90, din care, in opinia mea, nu ne-am mai revenit. Asa am ajuns in situatia de azi, in care calitatea educatiei si a educatilor este aia care este si pe care prefer sa n-o comentez, ca oricum se vede si din satelit.
Am devenit, cu exceptiile de rigoare (alea care emigreaza, ca sa parafrazez un vechi banc) o societate care doi bani nu da pe stiinta de carte – lucru care, nu in ultimul rand, se vede si in bugetele Educatiei de-a lungul a zeci si zeci de ani. Un meleon de parai, indiferent cum a fost facut, valoreaza cam cat trei doctorate (in vest) si cinci bacaloreate, ce-or mai fi si alea.
In mod cat se poate de natural, logic, totul se duce in jos in acest domeniu – rezultatele (la testele PISA, de pilda), calitatea absolventilor, adecvarea lor la piata muncii si, desigur, nu in ultimul rand, calitatea profesorilor. Cei mai multi dintre acestia (inclusiv domnul ministru, honi soit qui mal y pense) si-au desavarsit educatia in anii 1990-2000… ceea ce se vede, si-o sa se vada in continuare din ce in ce mai mult.
Educatia a intrat in vrie, o spirala descendenta mortala din care e foarte greu de iesit.