Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Transferul lui Lewis Hamilton la Ferrari a fost primit cu entuziasm de fanii Scuderiei de pretutindeni. Povestea romantică pe care susținătorii Ferrari o visau nu are însă nicio legătură cu realitatea: după 14 Mari Premii, Lewis nu are niciun podium. Pilotul britanic se află în fața unuia dintre cele mai dificile teste ale carierei cu 10 etape înainte de încheierea sezonului 2025 din Formula 1.
Fanii Ferrari își imaginau cum Lewis va cuceri al optulea titlu mondial tocmai în monopostul roșu. În realitate însă, Hamilton se află pe locul 6 în ierarhia piloților, la 42 de puncte în urma coechipierului Charles Leclerc.
Mai sunt 10 curse din acest sezon, iar Hamilton trebuie să schimbe ceva în încercarea de a salva un sezon care este până acum cel mai slab din carieră, transmite racingnews365.com.
Adaptarea la monopostul Ferrari este mult mai complicată decât părea inițial.
Acest lucru este recunoscut chiar și de Fred Vasseur, șeful echipei de Formula 1. După 12 ani încununați de succes la Mercedes, Lewis descoperă că SF-25 are nevoie de un alt stil de pilotaj, unul pe care nu-l stăpânește deocamdată.
Care este principala deosebire între stilul de pilotaj al lui Lewis și monopostul Ferrari?
Introduse în 2022, monoposturile cu efect de sol favorizează virajele în „U”, cele cu viteză mare menținută în curbă.
De cealaltă parte, Hamilton excelează în virajele de tip „V”: cele cu frânări târzii și ieșiri explozive.
De aici rezultă un conflict între instinctele sale (stilul său de pilotaj) și cerințele lui SF-25.
Prima ocazie pentru pilotul britanic este Grand Prix-ul de la Zandvoort, de pe 31 august. Formula 1 revine după pauza de vară, iar Lewis are nevoie de o prestație bună care să-i dea încredere în propriile forțe, dar și în echipă și monopost.
Așa cum și Gazzetta dello Sport preciza într-una din analizele sale, Hamilton are nevoie de ajustări tehnice, dar și mentale pentru a putea încerca o revenire la vârful ierarhiei din Formula 1.
Este nevoie să lase în urmă stilul de condus format la Mercedes în atâtea sezoane câștigătoare și să-și modifice (rafineze) prestația de la Ferrari.
Cea mai bună sursă de inspirație poate fi chiar coechipierul Charles Leclerc, cel care în mod evident se descurcă mult mai bine (este de mulți ani în cadrul Scuderiei și cunoaște mult mai bine monopostul SF-25).
Lewis are nevoie de o prezență pe podium pentru a debloca partea mentală: după calificările din Ungaria a spus că este „inutil” și că Ferrari ar trebui să-i caute un înlocuitor.
Ajuns la 40 de ani, Hamilton nu mai are timpul de partea sa, iar sezonul 2026 pare ultima șansă de a mai bifa ceva notabil în carieră.
Cele 10 curse rămase din 2025 nu sunt doar despre prezent, ci și despre viitor. Are nevoie să se adapteze cât mai repede la monopostul Ferrari pentru a putea spera la un 2026 care să-l ducă acolo unde fanii Scuderiei visează.
Ultima parte din acest an poate fi văzută ca un test final al carierei pentru cel care deține șapte titluri mondiale (un record pe care-l împarte cu Michael Schumacher).