Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dacian Dragoș, numit marți de către președintele Nicușor Dan în funcția de judecător al Curții Constituționale a României pentru un mandat de nouă ani începând cu data de 13 iulie 2025, nu îndeplinește una dintre condițiile legale pentru numirea în funcție, au declarat juriști consultați de G4Media.ro. Potrivit acestora, Dragoș nu îndeplinește condiția de vechime de cel puțin 18 ani în ”activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.” Dragoș este profesor universitar, dar din CV-ul său rezultă că nu a predat în învățământul juridic superior, așa cum prevede legea, ci a predat la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Catedra de Administraţie Publică.
Ce prevede legea:
Potrivit CV-ului public, Dacian Dragoș este din aprilie 2013 profesor universitar doctor la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Catedra de Administraţie Publică.
În perioada Septembrie 2006 – Aprilie 2013 raportează în CV ”activitate didactică și de cercetare” tot la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Catedra de Administraţie.
Între anii 2008-2012 a ocupat funcția de Prodecan, apoi Decan interimar la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Catedra de Administraţie Publică.
A mai predat la aceeași instituție de învățământ în perioada Martie 2003 – Septembrie 2006 în calitate de Lector universitar doctor și în perioada februarie 2002 – martie 2003 în calitate de asistent universitar doctor.
Singura perioadă în care a predat la o facultate de drept a fost în primii patru ani de carieră. Astfel, în perioada octombrie 2000 – februarie 2002 a fost Asistent universitar la Universitatea Dimitrie Cantemir Bucuresti, Facultatea de drept Cluj Napoca. Tot aici a fost preparator universitar între octombrie 1998 – octombrie 2000.
Pe scurt, Dacian Dragoș a predat peste 24 de ani în învățământul superior. Problema este că a predat circa 20 de ani la catedra de administrație publică a unei facultati de științe politice, iar juriștii consultați de G4Media.ro susțin că nu se încadrează în spiritul legii la categoria ”învățământ juridic superior”. Pentru a se încadra în lege, Dacian Dragoș ar fi trebuit să predea cursuri la Facultatea de Drept, nu la Facultatea de Științe Politice și Administrative.
Potrivit juriștilor consultați de G4Media.ro, în interpretarea acceptată în practică judiciară și doctrină, termenul „învățământ juridic superior” înseamnă ”predare de discipline juridice într-o facultate de drept acreditată, care oferă diplome universitare în domeniul „drept” (licență, master, doctorat)”. Nu este cazul lui Dacian Dragoș, care a predat la catedra de administrație a Facultății de științe politice.
De pildă, un cadru didactic care predă de 20 de ani drept penal la Facultatea de Drept, Universitatea din București, de 20 se califică fără dubiu la funcția de judecător CCR, orice altceva este interpretabil.
Context
Dacian Dragoș nu ar fi primul candidat la un post de judecător la CCR care nu îndeplinește condițiile legale sau CV-ul său este cel puțin interpretabil.
Mihai Busuioc, fost președinte al Curții de Conturi, a fost propus de PSD pentru funcția de judecător la CCR (mandat începând 13 iulie 2025). Senatoarea Nadia Cerva a depus o contestație în Senat și la CCR, argumentând că Busuioc nu îndeplinește două condiții cumulativ și absolut cerute de lege (Art. 143 Constituție + Art. 61 Legea CCR 47/1992): Pregătire juridică superioară și vechime de minimum 18 ani în activitate juridică sau în învățământ juridic superior.
Busuioc a fost acuzat că are doar studii de drept (absolvire + formări între 1998‑2010), dar fără vechime practică reală (judecător, avocat etc.).
Pe 1 iulie 2025, CCR a a decis că numirea era constituțională, pe motiv că Busuioc ar avea peste 18 ani vechime în „specialitatea studiilor juridice”, interpretare care ar acoperi condiția de vechime legală. Cazul Busuioc a reprezentat un precedent major. CCR a acceptat o practică flexibilă la interpretarea cerințelor de vechime.
Mihai Busuioc le bifeaza pe toate :)))))))))))))))
Rezon!
Tablagiul Busuioc e crema cremelor, este impostorul perfect! Numai unul ca ăsta bifează toate punctele, omul pregătit temeinic,cu minte la purtător nu poate să îndeplinească fără crâcnire ordinul de la gașca politică infracțională!
Daca „eminenta” de la psd pote fi numit cu un post de portar la judecatorie pe post de experienta nu vad de ce propunerea presedintelui nu poate avea aviz pozitiv ! Ne incurcam in detalii minore…….
Nici Mihai Busuioc nu indeplineste conditiile legal obligatorii…dar asta nu inseamna ca Presedintele ar trebui sa urmeze calea ilegalitatilor in numiri, mai ales la CCR! Normal ar fi sa retraga numirea si sa recunoasca neatentia.
Corect.
Asta nu e bun ca e prea integru, nu face parte din grupul interlopilor, gen Busuioc sau Matraguna …
E mult prea curat omul, evident că fug ăștia de el. Un papagal ‘susținut’ de PSD era acceptat cu siguranță…
Dar ce materie a predat profesorul la facltatea aia? cumva stiinte economice? sau stiinte juridice? Nu scrie nici in constitutie, nici in lege ca stintele juridice trebuie sa le predai la o facultate de drept. Astia sunt aia carora a inceput sa le fuga presul de sub picioare si se agata de orice nimic, adevarat sau nu.
Ce interpretare de două parale. Și la facultățile de drept se studiază discipline non-juridice (e.g., economice), predate de profesori calificați în domeniile relevante. Alea sunt incluse la mișto în programă?
Tot despre D. Dragoș – “Președintele Consiliului Naţional de Etică demisionează după votul „anti-plagiat” în cazul ministrului Lucian Bode“
E evident ca omul e cea mai buna alegere. Nicusor sa nu dea in spate, ca are sustinerea poporului. Nimeni nu sustine sinecurile alea mafiote de la PSD.
Un grup de juristi „anomini” isi dau cu parerea ce si cum. Deliorga? „Geani”? Si nu ultimul pe lista „Mararul” Busuioc!
Omul este prea bine pregatit si pe de-asupra le-a mai dat si cu tifla celor de la CCR acum ceva vreme. Si ce sa vezi, roata se intoarce si se schimba majoritatea! De fapt asta-i marea miza la CCR, ca se schimba majoritatea.
PS. G4 Media, va rog publicati numele catorva juristi anomini, ca sa stim si noi din ce partid fac parte!
Peste 3 ani, GIO-PSD&AUR il va nominaliza pe Ciolacu pentru postul de judecator la CCR. Busuioc este doar primul pas,in 10 ani,toate posturile de judecatori la CCR vor fi ocupate doar de politicieni.
D-NUL NEACSU LE STIE PE TOATE – OFTICA IL ROADE DIN INTERIOR .
DREPTUL ADMINISTRATIV NU ESTE STIINTA JURIDICA ?
Auzi ma a predat drept dar nu la facultate de drept, nu e bun.
normal ar fi sa schimbam odata constitutia si legislatia. cel mai bine ar fi sa renuntam la numiri si sa trecem la alegerea judecatorilor, procurorilor etc.
Omul are vechime suficienta ca jurist, conteaza ce scrie in revisal ( carte de munca), marele jurist nu se prea pricepe la dreptul muncii