
Rompetrol Rafinare anunță că a inițiat demersurile de oprire a instalaţiei de frig de la Rafinăria Năvodari pentru soluționarea unei „neetanşeităţi minore” pe fluxul apei de răcire / Garda de Mediu a dispus închiderea instalației din cauza unor „nereguli majore”
Rompetrol Rafinare a iniţiat demersurile de oprire a Instalaţiei de Frig, în vederea executării lucrărilor mecanice pentru soluţionarea disfuncţionalităţilor constate de Garda Naţională de Mediu, respectiv a unei „neetanşeităţi minore” pe fluxul apei de răcire. Conform fluxului tehnologic, instalaţia susţine producţia de polipropilenă, menţionează reprezentanţii KMG Internaţional într-un punct de vedere transmis, miercuri, Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Menţionăm faptul că lucrări de reparaţii în zona instalaţiei erau programate înainte de constatările realizate în timpul inspecţiei Gărzii Naţionale de Mediu. Compania a iniţiat anterior procedurile de verificare a instalaţiei şi a fluxului tehnologic din sectorul de petrochimie. Oprirea instalaţiei a fost programată înainte de această inspecţie, dar nu a reprezentat o urgenţă, pentru că nu s-au înregistrat depăşiri, atât la parametrii operaţionali, cât şi la emisiile atmosferice. De asemenea, în toată această perioadă nu au fost efectuate operaţiuni care să pericliteze siguranţa angajaţilor, a instalaţiei sau a mediului înconjurător”, precizează sursa citată.
Potrivit acesteia, concomitent, se vor iniţia procedurile normale de operare în vederea opririi instalaţiei de producere a polipropilenei, până la remedierea celor sesizate, estimate a fi realizate în termen de maximum trei zile.
„Subliniem faptul că oprirea Instalaţiei de Polipropilenă nu afectează fluxul de producţie al rafinăriei Petromidia. Rompetrol Rafinare se asigură permanent că sunt luate toate măsurile de siguranţă necesare, din punct de vedere tehnologic şi al protecţiei mediului, pe parcursul operării şi în timpul executării lucrărilor de reparaţie. De asemenea, calitatea aerului va fi atent monitorizată în proximitatea amplasamentului şi pe durata opririi instalaţiei. Alimentarea cu amoniac (NH3) a instalaţiei este o procedură standard de răcire folosită în unităţile industriale mari, iar întreg procesul este realizat în baza unor proceduri stricte, de oameni instruiţi şi cu echipamente adecvate”, transmit reprezentanţii KMGI.
Garda Națională de Mediu a transmis, marți, că a dispus închiderea temporară a unei instalații de la Rafinăria Năvodari, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire . Compania riscă o amendă de până la 500.000 de lei, deoarece nu a informat imediat autoritatea de mediu și nu a luat măsuri de remediere, se arată într-un comunicat de presă citat de Info Sud-Est.
Garda Națională de Mediu susține că a solicitat revizuirea autorizației Integrate de Mediu pentru a include fluxul de amoniac al instalației de frig. Totodată, operatorul trebuie să prezinte documentele de achiziție amoniac și informațiile despre toate incidentele/disfuncționalitățile din instalații pentru perioada iulie-septembrie 2025, mai arată sursa citată.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.