Jocul parteneriatelor strategice și competiția marilor puteri la Marea Neagră/ Cum navighează România în regiune

Pe măsură ce vidurile de securitate de pe glob devin mai pronunțate, regiunea Mării Negre se evidențiază drept o platformă centrală a competiției dintre marile puteri – o tendință ce nu poate decât să se intensifice. Parteneriatele strategice joacă un rol crucial în competiția marilor puteri la Marea Neagră. În absența perceperii unei amenințări comune pentru țările de la Marea Neagră, alianțele bilaterale și multilaterale devin esențiale, scrie Emerging Europe, citată de Rador.

Parteneriatele strategice cu SUA sunt în special importante pentru regiune. Dar cum SUA se reorientează tot mai mult spre interior, la propriile probleme interne, țările de la Marea Neagră sunt forțate să construiască alianțe între ele. Din nefericire, aceste parteneriate intra-regionale au avut un succes limitat în ceea ce privește realizarea securității regionale.

Parteneriatele strategice cu SUA sunt vitale pentru statele dependente de garanții occidentale de securitate și pentru cele care percep mai pregnant o amenințare din partea Rusiei. Astfel stau lucrurile chiar și atunci când cooperarea nu oferă decât garanții de securitate vagi, cum ar fi parteneriatele strategice de un deceniu dintre SUA și statele non-membre NATO Georgia și Ucraina.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Dar SUA se confruntă acum cu o perioadă dificilă. Ele rămân o superputere globală și liderul de facto al NATO, cu interese peste tot în regiune. Ele gestionează totodată relații ambivalente – dacă nu chiar litigioase – cu China, Rusia și Iran. SUA se confruntă însă și cu probleme interne considerabile. Cu alegeri prezidențiale iminente, Covid-19 făcând ravagii, tensiuni rasiale tot mai accentuate, o polarizare politică tot mai profundă și sub asaltul unei recesiuni, SUA au devenit un lider fragil și ezitant.

Deși benefice pentru statele care le-au încheiat, alianțele bilaterale cu SUA au fost deocamdată insuficiente pentru a mări securitatea la Marea Neagră. În absența Americii, aliații de la Marea Neagră sunt lăsați pe cont propriu într-o epocă a competiției între marile puteri.

Invadarea Georgiei de către Rusia în 2008, anexarea Crimeei în 2014 (și războiul încă în curs din Donbas), precum și blocada din Marea Azov din 2018 indică faptul că regiunea e la fel de lipsită de securitate ca și la finalul războiului rece. Fără securitate la Marea Neagră, țările riverane sunt nevoite să-și construiască propriile cadre de securitate și cooperare regională. Alianțele regionale și parteneriatele strategice bilaterale de la Marea Neagră sunt construite pe o arhitectură complexă și marcate de numeroase tentative de a securiza regiunea, cu rezultate limitate.

Între statele de la Marea Neagră există cooperare formală la nivel multilateral și regional, dar ea e în mare parte inactivă. Cu sediul la Istanbul, Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (BSEC) reunește toate țările din regiunea extinsă. Întruniri au loc o dată la cinci ani – ultima în 2017 -, iar BSEC se ocupă doar cu cooperarea economică, nu și cu securitate ori energie.

În 2012 România a inițiat un format trilateral cu Polonia și Turcia, însă activitatea lui s-a limitat la întruniri anuale fără vreun impact real asupra securității la Marea Neagră. România și-a mai creat și parteneriate strategice bilaterale, cu Polonia pe flancul estic și cu Turcia și Azerbaidjan la Marea Neagră. Relațiile României cu Turcia și Azerbaidjan se concentrează pe dezvoltare economică și securitate energetică (România e un susținător puternic al diversificării energetice la Marea Neagră).

Cooperarea militară cu Turcia are loc în cadrul NATO și lipsește complet de pe agendă în relația cu Azerbaidjan. Pe de altă parte, în ciuda faptului că susține fervent integrarea occidentală a Ucrainei și Georgiei, cooperarea strategică bilaterală între România și aceste două țări este inexistentă.

Consiliul Strategic Suprem Ucrainean-Georgian, un nou parteneriat strategic prin care Ucraina și Georgia s-au angajat să-și coordoneze integrarea euroatlantică, creează speranțe pentru noi inițiative de cooperare la Marea Neagră. Rămâne de văzut în ce măsură poate contribui acest parteneriat bilateral la echilibrarea competiției dintre marile puteri și la securitatea Ucrainei și Georgiei. Georgia a mai inițiat și o cooperare strategică cu România în 2019 (Georgia este de asemenea membru al trilateralei azero-turco-georgiene, care nu are o relație strategică cu România).

Parteneriatele strategice bilaterale și trilaterale pot în mod evident să contribuie cu adevărat la cooperarea militară, energetică și de securitate de tip „soft”. De exemplu, parteneriatul strategic vechi de două decenii dintre România și SUA a permis o prezență militară occidentală în Marea Neagră. Ea se bazează pe o bază aeriană esențială pentru operațiunile din Afganistan și pe baza de Apărare Anti-rachetă Balistică, oferind Europei o umbrelă protectoare contra atacurilor din Iran.

Mulțumită succesului acestui parteneriat, România și-a asigurat parteneriate strategice și cu Polonia, Turcia și Azerbaidjan – toate trei fiind construite pe baza intereselor regionale comune. În cazul Poloniei, interesul este cel al interconectării și dezvoltării economice, absorbit acum în Inițiativa Celor Trei Mări, sprijinită de SUA, pe care Polonia și România s-au angajat s-o finanțeze cu 500 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane.

În cazul Turciei și Azerbaidjanului, cooperarea bilaterală cu România e construită în jurul rezervelor energetice azere și a rolului Turciei de țară de tranzit pentru gazele caspice destinate Europei, precum și pe baza intereselor economice comune. Totuși, inițiativele pentru îmbunătățirea interconectării la Marea Neagră prin cooperarea economică, energetică și de securitate au stagnat în ultimii ani.

Pe de altă parte, cooperarea în materie de energie și transport regional constituie nucleul trilateralei Azerbaidjan-Georgia-Turcia. Din 2012 miniștrii celor trei țări s-au întâlnit cu regularitate pentru a discuta proiecte energetice comune, cum ar fi Gazoductul Trans-Anatolian, în prezent unicul gazoduct care aprovizionează Europa cu resurse energetice necontrolate de Rusia de la Marea Caspică, și conectarea rețelelor feroviare. Această trilaterală cel mai probabil va persista, toate cele trei țări semnând un plan de acțiune pe mai mulți ani.

Cooperarea de securitate la Marea Neagră a avut un succes parțial. Strategia „divide et impera” a Rusiei a limitat până acum cooperarea de securitate la Marea Neagră la platforme bilaterale și multilaterale dominate de SUA, însă retragerea acestora a obstrucționat și mai mult progresul. Mai sunt multe de făcut la nivel regional.

Tentativele timide dintre Georgia și Ucraina par promițătoare, dar mai rămâne de umplut o mare parte a vidului de securitate. Inițiativa României de a aduce securitate la Marea Neagră trebuie consolidată prin parteneriate strategice cu Georgia și Ucraina. Resursele energetice ale Azerbaidjanului și României sunt cruciale pentru securitatea regiunii, în vreme ce capacitățile de tranzit și stocare din Georgia, Turcia și Ucraina pot fi dezvoltate pentru a se crea o rețea regională. Mai mult, politica energetică a Bulgariei poate oferi tranzit în schimbul diversificării.

Sursa: Emerging Europe/ Articol de Iulia Joja (Middle East Institute/Frontier Europe Initiative, Washington DC)/ Traducere: Andrei Suba