G4Media.ro

Foreign Policy: De ce trebuie Washingtonul să privească mai atent spre Europa,…

Foreign Policy: De ce trebuie Washingtonul să privească mai atent spre Europa, după ce a fost considerată strategic irelevantă

În ultimele două decenii, Statele Unite au ignorat, în esenţă, Uniunea Europeană. De asemenea, prin administraţiile republicană şi democrată, Washingtonul a tratat Uniunea ca pe o idee de ultimă instanţă, în cel mai bun caz, şi, ca în condiţiile actualei administraţii, uneori chiar ca pe un duşman. Aceasta este o greşeală strategică profundă, scrie Foreign Policy, citată de Rador.

Prin selectarea ministrului german al apărării, Ursula von der Leyen, pentru a fi următorul şef al Comisiei Europene, Statele Unite ar trebui să profite de ocazia de a construi un nou parteneriat durabil cu UE.

Alegerile europarlamentare recente au arătat că axul politic de gravitate al Europei se deplasează de la capitalele naţionale la Bruxelles şi la Uniunea Europeană. S-a înregistrat o prezenţă sporită la vot, pentru prima dată, depăşind 50 la sută.

Creşterea a fost determinată de o dezbatere foarte densă cu privire la viitorul UE, plasând naţionaliştii de extremă dreapta, care vor redobândirea puterilor de la UE, împotriva unioniştilor care doresc întărirea UE. În cele din urmă, o prezentare robustă din partea partidelor pro-UE, în special a Verzilor, a evitat o temută ascensiune a extremei drepte.

După cum a observat Anne Applebaum, de la The Washington Post, după alegeri, „continentul devine un spaţiu politic unic”.

Datele confirmă acest lucru. În timp ce în 2016 cel puţin 15 partide politice din Europa au participat la un referendum pentru a părăsi UE, astăzi, subliniază Susi Dennison de la Consiliul European pentru Relaţii Externe, „acest mesaj este practic inexistent”.

În schimb, „într-o răsturnare ironică, partidele naţionaliste îşi dau mâna în întreaga UE… solicitând o „Europă a bunului-simţ”: nu sfârşitul Uniunii Europene, ci o schimbare a Uniunii Europene”. Cu alte cuvinte, UE nu se îndreaptă nicăieri.

Ea a supravieţuit prăbuşirii economice globale, creşterii populiştilor de extremă dreapta, şi procesului Brexit, care, departe de a semnaliza începutul sfârşitului, aşa cum mulţi dintre observatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au temut, a servit ca un mijloc de descurajare a oricărei alte ţări care se gândea la plecare. UE conduce viitorul Europei, dar Washingtonul abia dacă a observat.

Concepţia Washingtonului despre Europa a evoluat puţin din anii 1990, când războaiele din Balcani şi extinderea NATO au consumat politica externă a SUA.

Ca urmare a atacurilor de la 11 septembrie, atenţia Washingtonului s-a mutat de la Europa la Orientul Mijlociu, antiterorism şi, în cele din urmă, la ascensiunea Chinei. Europa, între timp, a devenit din ce în ce mai mult percepută ca fiind irelevantă din punct de vedere strategic.

Washingtonul a fost supărat de contribuţiile sale anemice la apărare la NATO şi de ambivalenţa faţă de proiectul său de integrare, Uniunea Europeană, pe care clasa politică americană nu l-au văzut decât ca pe o altă organizaţie regională.

În afară de oficialii biroului extern al Departamentului de Stat plătiţi să facă acest lucru, puţini din guvernul SUA au acordat o oarecare atenţie UE. Cu toate acestea, Statele Unite găsesc din nou Europa ca fiind relevantă din punct de vedere geopolitic.

Nu numai că Statele Unite au nevoie de aliaţi puternici, pentru că intră într-o epocă a unei competiţii între marile puteri, dar Europa este, de asemenea, ea însăşi disputată, Rusia şi China căutând influenţă în anumite state europene, pentru a submina unitatea continentului şi, prin urmare, a alianţei transatlantice.

Dar, în timp ce Washingtonul priveşte iar spre Europa, vede un continent pe care abia îl recunoaşte. Statele Unite au ratat transformarea profundă a Europei prin integrarea condusă de UE.

Europa s-a transformat radical din anii 1990, când Washingtonul era preocupat de viitor. UE are acum toate structurile unui stat: un executiv, un guvern, o bancă centrală, un parlament şi o capitală. Şi se comportă din ce în ce mai mult ca unul.

Această schimbare treptată a văzut, de asemenea, cum UE şi-a croit încet, dar sigur, o prezenţă pe scena mondială. Acţionează ca un bloc comercial puternic şi unificat şi a negociat noi acorduri comerciale cu Mexicul şi cu Japonia, în timpul administraţiei preşedintelui Donald Trump.

Europa, cu aproximativ 500 de milioane de oameni şi fiind a doua cea mai mare economie din lume, are şi abilitatea de a stabili standarde globale, aşa cum a făcut în stabilirea standardelor de confidenţialitate a datelor pentru companiile de tehnologie din SUA, în 2018. De asemenea, a condus eforturile de abordare a schimbărilor climatice şi a jucat un rol major în timpul negocierii acordului nuclear cu Iranul, în 2015.

UE a demonstrat că, atunci când poate acţiona ca o singură entitate pe scena mondială, poate avea un impact. Acest lucru nu a fost ignorat de Rusia sau China, care se angajează în eforturi destul de agresive de a influenţa anumite state europene, lideri şi sectoare de afaceri.

De exemplu, China a stabilit dialogul cu 16 + 1 cu ţări mai mici din Europa Centrală şi de Est, inclusiv 11 ţări membre ale UE, cum ar fi Ungaria, România şi Bulgaria, precum şi state balcanice din afara UE, cum ar fi Serbia. În ciuda cadrului multilateral, formatul este într-adevăr un efort chinezesc de a ajunge la înţelegeri economice bilaterale care să permită Chinei să îşi extindă influenţa în Europa.

Eforturile Chinei au început deja să fie răsplătite în 2016, când Ungaria şi Grecia, ambele destinatare ale investiţiilor chineze, au diminuat eforturile UE de a condamna acţiunile chineze în Marea Chinei de Sud. Rusia urmăreşte, de asemenea, să semene discordie şi să amplifice extrema dreaptă aflată în ascensiune în Europa.

Atât eforturile chineze, cât şi cele ale Rusiei, sunt mânate de îngrijorarea că o Uniune unită şi mai asertivă ar putea deveni o forţă puternică pentru valorile democratice şi liberale pe scena mondială.

Acest lucru ar trebui să dea Washingtonului de gândit. Dacă rivalii săi caută să divizeze şi să submineze UE, nu ar trebui Statele Unite să caute să facă contrariul? În schimb, administraţia Trump reflectă abordarea Rusiei şi a Chinei prin încurajarea Brexit, acordarea de sprijin liderilor anti-UE, cum ar fi prim-ministrul ungar Viktor Orban, şi implicarea în bagatele diplomatice mărunte împotriva UE.

Aceste comportamente au fost întâmpinate cu dezaprobare pe scară largă în cercurile politicii de la Washington şi la Capitol Hill, însă Washingtonul are puţină introspecţie în legătură cu ceea ce ar presupune o abordare alternativă a Europei.

Aşa cum a explicat Gérard Araud, ambasadorul francez în Statele Unite, până de curând, există o concepţie greşită că „atunci când Trump va pleca de la putere, totul se va întoarce la normal. Acesta este visul celor de la Washington D.C.”.

Dar nu există niciun buton de resetare pregătit pe care Washingtonul să îl apese. Preşedinţia Trump a determinat Europa să pună la îndoială fiabilitatea Statelor Unite şi a dat naştere unei dezbateri vibrante despre viitorul său. Dar problema Washingtonului este că nu se implică în această dezbatere – pentru că ea se desfăşoară în UE, nu în NATO.

Şi când Washingtonul se gândeşte la angajarea Europei şi a alianţei transatlantice, se gândeşte aproape exclusiv la nivelul NATO. În primul rând o alianţă militară, NATO nu încapsulează întregul spectru de chestiuni în dezbatere din Europa.

Acest lucru nu înseamnă că Washingtonul ar trebui să ignore capitalele NATO sau capitalele naţionale, dar trebuie să meargă acolo unde centrul de greutate al Europei este din ce în ce mai mare, şi acel loc este UE.

Statele Unite ar trebui să înceapă să vadă Uniunea ca un aliat unitar, coerent, liber, democratic şi potenţial puternic pe scena mondială. Ar trebui să dorească să construiască o relaţie mai solidă, care să implice UE şi să sprijine creşterea acesteia pe scena mondială. Promovarea unităţii UE şi a celei transatlantice în problemele dificile ar trebui să reprezinte forţa esenţială a eforturilor diplomatice ale SUA.

Ar trebui să încerce să ajungă la abordări comune SUA-UE în ceea ce priveşte provocările majore, inclusiv Rusia, China, declinul democratic, migraţia, corupţia şi spălarea banilor, reglementarea social media şi prosperitatea economică. Orice abordare eficientă a SUA cu privire la aceste probleme necesită sau este ajutată semnificativ de sprijinul Europei.

În mod inevitabil, încercarea de a crea poziţii comune cu UE şi de a încuraja UE să se afirme pe scena mondială se va dovedi frustrantă. Dar Washingtonul ar trebui să vadă UE ca pe o posibilă putere în ascensiune. Eforturile sale nu vor fi diferite de cele de a cultiva relaţii cu alte puteri în ascensiune, cum ar fi India, unde progrese crescânde au fost înregistrate.

Sprijinirea ascensiunii UE este un efort pe termen lung care va fi gradual şi va avea nevoie de timp.

Dreapta americană va riposta, în mod inevitabil, la un astfel de efort, văzând Uniunea Europeană ca pe o potenţială forţă de contrabalansare a Statelor Unite. Nu greşesc să se frământe. O UE mai puternică va împiedica multe politici pe care dreapta americană le susţine, cum ar fi retragerea din acordul cu Iranul, ieşirea din acordul climatic de la Paris sau, anterior, invadarea Irakului.

Iar lumea şi ordinea globală liberală vor fi un loc mai bun pentru asta. Aceasta va fi o caracteristică a ascensiunii Europei, nu o dificultate. Unificarea şi integrarea paşnică a Europei, facilitată de Statele Unite, sunt una dintre cele mai mari realizări ale politicii externe a Statelor Unite.

Cu provocări externe la orizont, Statele Unite ar trebui să nu îşi mai facă griji pentru slăbiciunea Europei, ci să dezvolte o abordare care să stimuleze consolidarea coeziunii Uniunii. Este timpul ca Statele Unite să îmbrăţişeze Uniunea Europeană.

Sursa: Foreign Policy/ Rador/ Autor: Max Bergmann, cercetător la Center for American Progress/ Traducerea: Cristina Zaharia

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

21 comentarii

  1. Foarte bun articol! Chiar astazi, Macron este in vizita diplomatica in Iran, probabil cu mandat de negociere vizavi de inflamarea relatiilor dintre Iran si Sua, de cand cu dronele. Era de-altfel o miscare previzibila, avand in vedere ca acel acord nuclear cu Iranul din 2015 a luat fiinta cu sprijinul major al UE. Exista o mare diferenta in abordarea politicii externe intre cele doua mari entitati, Sua si UE, una vede lucrurile prin vizorul armei, cealalta prin forta cuvantului(negociere). Una reprezinta o lume a razboiului, cealalta o lume a pacii, pentru ca a invatat din experienta multiplelor razboaie al caror spatiu a fost Europa.

    • ia uite! Tot suplinitoare cucoana, tot? Ne făceam griji ca te-au prins ăștia copiind la titularizare. Succes la traumatizat elevi, lasă-l pe macron sa se creadă lider mondial milogindu-se la poala Ayatolahul-ui. Mai lasă-ne cu poveștile astea cu pacea in Europa, ultima oară granițele Europei s-au schimbat in 2014 când ue l-a invitat pe putin sa rămână in Crimeea iar Obama aplauda de pe margine. Nu uita ca prin anii 90 NATO bombarda Serbia de zor și au apărut vreo șase state noi, Ungaria vrea Ardealul, catalanii vor țara lor… deci mai subțire cu europenii care au învățat. Deocamdată americanii au salvat Europa de doua ori pana acum de același inamic. Iar alianță ruso-franco-germana(celebra Europa cu doua viteze) care se conturează împotriva Europei de est și a marii britanii nu o sa fie de prea mare folos continentului. Așa ca tot la unchiul sam o sa veniți schelălăind când ivan o sa ceara ceasul și Franța și Germania o sa semneze rezoluții de condamnare și “sancțiuni economice”

    • Ia uite! Tot postac, tot? Ce sa-i faci, tot postaceala aduce un banut sigur in punguta!
      PS. SUA face razboaie pentru ca mult mai repede castiga bani si influenta din razboaie, decat din pace, asta arata istoria, e un fapt obiectiv. Si le face, evident, in afara tarii, sa nu sufere explicit cetatenii americani.

    • „Chiar astazi, Macron este in vizita diplomatica in Iran”

      Nu zău? Pau o fi Teheranul din Vale după capul matale și Pirineii tot una cu munţii Alborz. Cum poți să minți în halul ăsta, tanti, și despre o chestie verificabilă în 2 secunde pe internet? Lasă-ne că azi avem etapă de munte în Turul Iranului… pardon, Turul Franţei, el o vede din mașina oficială din capul cursei și eu pe Eurosport.

      Eu înțeleg că postacii băsiști / usliști au consemn să comenteze aiurea despre Franța de când îl zburară pe șefu’ de la Bruxelles dar cu tute ca tine care își deșartă fanteziile pe internet e mai degrabă contraproductivă strategia de dezinformare.

    • O fi la restaurantul Teheran… dar sa nu ne lăsam influențați de elucubrațiile cucoanei… e ciudat ca nimeni nu a sesizat cum corvetele franțuzești au câștigat ca prin magie licitația mapn imediat ce ciolos s-a înscăunat in pe și tot ca prin magie Franța o susține pe kovesi la “cantitatura”… cam asta e diplomația franceza. Fitile, intrigi de palat și bani pe sub tejghea. Prefer oricând prezenta americanilor in Europa decât falsa vitejie a francezilor care se pricep de minune sa piardă războaie.

    • Soldat francez….., „francezii se pricep sa piarda razboaie”, iar americanii sa le provoace. Europenii nu mai doresc razboaie si asta nu convine americii, care ar dori sa-i aiba aliati impotriva Iranului, unde SUA isi baga coada.

    • Așa e boss, cu americanii nu avem nici fitile, nici intrigi, nici bani pe sub tejghea, Microsoft virează șpaga direct în cont.

      Mi-e dor de Bechtel, de contractele mega-transparente MAPN pentru elicoptere americane. Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem Bechtel să ne construiască autostrăzi!

      Trăiască prietenia româno-americană! Ura, ura, uraaaaaa!

    • Da, ieri am vazut stirea pe RFI, am citit doar titlul si credeam ca s-a dus efectiv, insa Macron a discutat la telefon cu presedintele Iranului, am gresit eu, nu s-a dus in vizita. Totusi, acum cateva zile un consilier diplomatic al lui Macron s-a intalnit cu Hassan Rohani la Teheran. Nu este nevoie sa-mi sariti in cap, postacilor.
      Bai Vasile, pur si simplu am gresit, cum am scris si mai sus, n-am mintit. Si apropo, astazi e ziua mea, si-n loc sa-mi zici ”La multi ani”, tu ma jignesti, taranule!

    • Dacă firmele private găsesc fomisti ca Nastase, basescu etc pe care ii pot plăti o vor face. Asta nu e diplomatie. Și nu uita ca statul roman a “pierdut” contractul cu Bechtel(sic!) și onor codruta a clasat Microsoft după tergiversării erori procedurale monumentale. Iar acum e “susținută” de Franța ca “competentă”

  2. Liberalismul stangist a dus lumea in harat, multa inechitate, multa nefericire, multa nedreptate, putini castigatori…doar cei puternici, elitele…

    Munk Debate: The Rise of Populism

  3. Why Liberals Are LOSING the Ideological Battle against Nationalists!!!

  4. Eu as zice că Europa impreuna cu Rusia ar face irelevantă SUA. Ca sa nu mai zic si o foarte probabilă colaborare si a tarilor din golf inclusiv Iran. Mi se pare atit de evident ce am spus incit ramin perplex cind vad actounile SUA. Planul e teoretic bineînțeles pentru ca nu vad unele tari sa se alinieze la o politică comună

    • Salut, postac putinist.

      „Europa împreună cu Rusia” – în primul rând, Rusia e o glumă care se depopulează accelerat, cu o economie mai slabă decât a Italiei.

      În al doilea rând, Rusia caută noi victime de la care să fure teritoriu, cum a furat de la Ucraina şi Georgia.

      Nu se poate discuta cu animale ca Putin şi oligarhii lui.

  5. Si sa fie bine sa nu fie rau.
    Una dintre caracteristicile capitalismului, ca ne place sau nu, e concurenta. Firmele lupta pentru supravietuire si pentru suprematie. Si statele la fel. UE e un rival economic pentru SUA si prin urmare SUA isi face calcule, cine e cea mai mare amenintare? De asta depinde cine se aliaza cu cine. Ma indoiesc ca multiplul falimentat Trump poate ajunge la o concluzie corecta in socotelile astea, n-are cu ce.
    Cred ca dupa doua razboaie mondiale pe care le-a provocat Europa trebuie sa-si ia o vacanta permanenta de la sportul asta. Nu ca m-ar asculta cineva pe mine, dar poate ca sintem mai multi.
    Si o mica observatie: „… axul politic de gravitate …”? Poate de gravitatie?

    • Comportamentul ‘UE a fost advers (in primul rand) economic fata USA si amical (pe alocuri chiar aliat) fata de adversari ai USA. In „diplomatie” (si chiar in interiorul NATO) eternii colaborationisti si infranti au fost contra oricarei initiative propuse de USA, incurajand astfel actiunile unor bullies.
      De altfel, „analiza” porneste de la premisa total eronata ca ‘UE actioneaza ca un stat. In realitate „decat” cateva chestiuni sunt cvasi-unitare si sunt super-ultra-mega promovate in timp ce grossul intereselor individuale/nationale se negociaza pe sub masa.
      USA chiar a incercat.
      Acordul economic a picat datorita atitudinii trufase a ‘UE.
      BCE este in realitate o gluma, deoarece chiar „ieuro” este o „creatura” cu „decat” tri picioare, unul mai scurt decat altul.
      In foreign policy State Department trebuie sa negocieze individual, cu fiecare stat membru ‘UE.
      In NATO … idem…
      Da, solutia ar fi ca USA sa ocupe toata ‘UE
      sau
      fiecare stat ioropeanc sa adere la USA.

  6. Articolul asta este scris ca si cum America abia acum descopera Europa si cineva ar trebui sa-i explice Americii niste lucruri elementare despre Europa.

    Lucrurile nu sunt chiar asa. Americanii inteleg bine ce se intampla in Europa. Dar nu estimeaza ca trebuie sa intervina chiar in orice. Iar daca asta ii face pe unii proaspeti absolventi de BAC sa se creada savanti in materie si sa vina sa vanda castraveti la gradinar, atunci este vorba doar de imaturitatea pretentioasa a celor din urma.

  7. Obama a lăsat Germania sa facă ce vrea mușchiu ei în materie de energie și primul lucru pe care frau Merkel, marea prietena a lui Klaus, l-a făcut a fost sa se înțeleagă cu Putin.
    America încearcă sa contracareze cu Polonia și România însă a sosit târziu în joc. Gazoductu nordstream se va întâmpla mai devreme sau mai târziu și atunci vom vedea mana de catifea a jermaniei cum va strânge de boase restul iuropii, bineînțeles sub pretextul statului de drept și al corupției sau a datoriei externe, nu-i asa?

    • Se vede că eşti postac cu experienţă.

      Începi cu geopolitica şi ajungi să ataci statul de drept.

      Nu înfrângem niciun inamic, economic sau altfel, dacă nu avem stat de drept, dar tu ştii asta, slugă putinistă.

  8. Prezenţa masivă a postacilor ruşi la comentarii confirmă că locul SUA e lângă UE şi că intenţia ruşilor e să dezbine lumea civilizată, fiindcă Putin nu e în stare să-şi dezvolte ţara, aşa că măcar să le distrugă pe ale altora.

    • gigel s, normal asa ar trebui sa fie, SUA langa UE, dar era Trump a schimbat mersul firesc. SUA se indeparteaza de Europa, se deschide spre America de Sud (Brazilia), India, poate chiar China.

    • Și cu ce chilu smarandii ți se pare ca sunt eu postac putinist?
      Spunând ca Germania și Austria se pupa pe bot cu Putin iar noi avem interzis întrucât suntem niște țărani cocliti? Ceea ce la noi e pericol de ciuma roșie, bolsevism, dragnev vândut rușilor la ei se traduce în contracte fabuloase de tehnologie-gaz și creare de hub-uri de care sa depindă ceilalți. Ba a dreaq ipocrizie geopolitica. Iar eu sunt cu Putin… 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.