Calendarul onoarei naționale. Brașov, noiembrie 1987 (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

E bine că discutăm despre strategia de securitate națională. Dar ar fi cel puțin la fel de bine să nu uităm datele istorice care definesc calendarul onoarei naționale.

Brașov, 15 noiembrie 1987: Revoltă muncitorească spontană împotriva unui regim ce-și zice al clasei muncitoare. Răscoala plebei proletare împotriva burgheziei roșii.

O nouă Valea Jiului.

Este contestat monopolul puterii, pe care pseudo-constituția comunistă îl numește “rolul conducător al partidului”. Birocrația dominantă, activiștii și securiștii, tremură. Vântul schimbării bate puternic în întregul Bloc Sovietic.

Panică, derută, spaimă, furie la vârf, urmează represaliile. Arestări, schingiuiri, teroare. Întreaga conducere a Securității participă la fărădelegile ordonate de Ceaușescu și aprobate de mamelucii din camarilă.

Pe 30 decembrie, Elena Ceaușescu ține discursul de aniversare a 40 de ani de la proclamarea Republicii Populare Române. Cămașa de forță impusă de Stalin României.

40 de ani de la abolirea prin dictat a monarhiei constituționale și instaurarea unui regim ilegitim și criminal.

Printr-o coincidență, tot pe 30 decembrie, „New York Times” publică articolul meu intitulat „Tremors in Romania”. Spuneam că dictatura se apropie de prăbușire. Nimeni nu putea prevedea cât va dura.

În chip clar, Brașovul a fost o breșă chiar în inima sistemului. Clasa muncitoare contesta dictatura exercitată în numele ei. Vântul schimbării devenea uragan. Bulgărele de zăpadă se transforma în avalanșă.

Desuet, disprețuit și decrepit, regimul Ceaușescu nu mai avea resurse de supraviețuire.

Dedic acest text memoriei bunului meu prieten Mircea Sevaciuc, stins din viață la 65 de ani în august 2019, unul dintre liderii revoltei, arestat, “judecat”, deținut politic, luptător pentru libertate.