G4Media.ro

Drumul expres Craiova-Pitești mai întârzie un an / Constructorul: zilnic își dau…

Sursa Foto: Facebook/ Asociatia Pro Infrastructura

Drumul expres Craiova-Pitești mai întârzie un an / Constructorul: zilnic își dau demisia câte 10 muncitori

Nici anul acesta nu se va circula pe drumul expres dintre Pitești și Craiova. Finalizarea tronsonului 1, între Craiova și Balș, se amână cu încă un an. Deși ar fi trebuit ca lucările să se încheie în 2021, stadiul realizării lor e de abia 24%. Reprezentanții firmei de construcții au declarat, miercuri, că se confruntă cu lipsa de muncitori și că în fiecare zi, cel puțin zece își dau demisia, transmite Digi24.ro

Deși termenul de predare al tronsonului dintre Craiova și Balș este decembrie 2021, constructorul a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că nu va fi posibil acest lucru și că abia la finalul lui 2022 se va putea circula pe porțiunea respectivă.




Potrivit constructorului, lucrările sunt finalizate în proporție de 24%, deși potrivit contractului stadiul ar fi tebuit să ajungă la 70%.

La data de 10 iunie, Asociaţia Pro Infrastructură reclama lentoarea cu care se derulează lucrările pe Drumul Expres DX12, tronsonul 1, între Craiova si Balş.
„În trecut italienii de la Tirrena Scavi au demonstrat capacitatea de a livra autostrăzi la timp, de exemplu pe A3 (Gilău) şi A1 (Timişoara-Lugoj), dar pe acest şantier evoluţia este dezamăgitoare. Ieri a fost semnată şi ultima autorizaţie de construire, aproximativ 3,3 km din totalul de 17. Se poate vedea cu uşurinţă la începutul filmării că suprafaţa respectivă are diverse culturi agricole nederanjate. Fiindcă întreg lotul este acum autorizat, cerem antreprenorului ca în cel mai scurt timp posibil să-şi mărească mobilizarea semnificativ. Vara este excelentă pentru lucrări de terasamente, iar un constructor serios ar putea aşterne asfalt pe o mare parte din lot în acest an, şi ar deschide traficul anul viitor”, scria asociaţia.
Sursa Foto: Facebook/ Asociatia Pro Infrastructura

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Romanii s-au saturat sa munceasca pentru talharii speciali. fierarii, dulgherii, etc, cu 100 de euro pe zi gasesc de lucru oriunde in UE.

    • pe criza asta de forta de munca calificata nu mai pleaca nimeni in Italia…..200 lei pe zi e necalificatul…un fierar sau dulger ia 300 ca popa, daca nu lucreaza la metru/kg….si atunci chiar suta de euro se depaseste…problema e alta, firmele straine vor sa dea 3000-4000 pe luna, pe contract de munca….muncitorul roman vrea cat mai mult, la negru, la gri…nu-l intereseaza, cea mai grava problema e ca nu poti face lucrari cu necalificati…nu avem scoli profesionale, meseria se invata la locul de munca, si inveti 100, dar 80 pleaca in alta parte….eu innebunesc cand vad ca toti viseaza sa fie soferi, frizeri,,dar un electrician ia salariu triplu

  2. De ce nu aduceți muncitori din Italia ca să meargă treaba bine,dar este mai plăcut cu români plătiți cu salariul minim pe economie si ceva bănuți prin paradisuri fiscale.

  3. Se caută și femei care vor egalitate de reprezentare.
    Îți dă putere .

  4. Si ce dacA? Sa respecte contractul..altfel sa plateasca insa ghoxi ce…au dat spaga

    • Contract faceau comunistii maxim de 5 ani numai daca iti platea scolarizarea, imbracamintea si hrana, si iti asigurau casa.

  5. Normal, e vorba de o firmă, nu de o asociație caritabilă
    Cât timp paradisurile fiscale vor fi legale firmele le vor folosi. Tu ce ai alege între a plăti mai multe taxe sau mai puține?

  6. italieni, greci, arabi, ovrei, chinezi, rusi = TZEAPA

  7. Astea sunt povesti, e placă zgâriată. Puneam și eu botul la ea pe vremuri. Dacă vrei forța de muncă abundenta și calificată trebuie sa plătești și să respecți la virgulă codul muncii! Dă-i 2000+ de euro să vezi cum muncește! Pai prost o fi stea departe de familie să-i dai tu 3000 de lei?!

  8. Prețul forței de muncă îl afli in felul următor; te duci pe un șantier de mare infrastructură; un viaduct, un tunel ceva in Olanda, Belgia pe acolo pe undeva și le faci o ofertă de nerefuzat…

  9. In 99% din cazuri un muncitor pleaca pt. ca nu este platit.

  10. Moralul și satisfacția muncii ajută și ele. Dacă oamenii simt că realizează ceva, ei rămân. Dar dacă îi ții angajați doar ca masă de manevră pentru prezentat la licitații, după care tragi de timp pe toate liniile cu toate pretextele și tragi de toate claimurile posibile, atunci normal că îți pleacă. Îți rămân doar avocații care îți scot bani din claimuri. Cu ăia nu construiești drumuri.

  11. Aceleași tertipuri de jegosi, cu forța de muncă ca nu exista sau ca sunt puturosi, foarte gresit . Românul este foarte muncitor dacă îl plătești îl respecți pe el și codul muncii . Dar la noi se vrea doar la negru prost plătiți pe post de sclavi sau cu salariul minim pe economie care este o mizerie. Dacă s-ar face un cod al muncii clar fără sincope cu legi drastice ptr pe cei ce nu le respecta. Mergeți în campaniile agricole să vedeți cu cine lucrează bravii noștri fermieri cu zilieri pe post de sclavi la negru prost plătiți pe post zi lumină .sau pe șantierele noastre să vedeți oameni la negru fără forme legale. Patronul vrea într-un an da își facă vile mașini de lux concediu exclusiviste să nu plateasca mai nimic la stat. Toti patronii se plâng în continuu ca nu au forță de muncă ieftină dar de ce nu arată și condițiile de pe șantiere de pe ogoarele fermierilor unde nu se asigura masă, pauze apă pe căldură etc .

  12. Drula minte😡

  13. Broscarii s-au învățat la tunuri in România, de-asta nu mai au muncitori, românul pleaca la mai bine, iar ei credeau ca o sa munceasca tot pe 20..30 milioane! Gata ..a zburat puiul cu ața, reziliere contract și via Italia! ..cei mai mari șmenari..șmecheri! Sa va uitați la turci cum lucrează!

  14. Patronașii in cârdașie cu șmenarii de la stat câstigă licitația cu prețul cel mai mic pe considerentul că vor gasi ei mană de lucru ieftina. Când se trezesc la realitate încep cu bălmăjelile gen „n-am muncitori”, „prețul materialelor a crescut” etc si-i lasă pe românași cu lucrarea nefacută. Vinovați? Șmenarii statului român. Rezolvare? Pârnăi cat mai multe.

  15. Unde e problema mea??? Când firma a participat la licitație și a semnat contractul de execuție nu a pus în balanta că s-ar. putea să nu aiva forța de muncă ??? A încheiat contractul și-a asumat termenele de execuție n-are decât să pună mâna să muncească de la mic la mare.Cam devreme a început cu scuzele,vrea sa mai ciupească ceva bani! Trebuie scos din joc și următorul care vrea să muncească.In Germania la Weidmuler într-o situație specială toată forța de muncă de la mic la mare indiferent de funcție inclusiv patronul au pus mâna la munca .Sâmbătă Duminică timp de 2luni până situația s-ar rezolvat și lucrurile au intrat în normal.Alta atitudine.La noi cam multe fițe de la mic la mare.