
Back to school: cum ne protejăm vederea noi și copiii. Recomandări de la Clinicile Dr. Holhoș, nr. 1 în oftalmologie în România
Odată cu debutul anului școlar, pentru părinți încep și grijile. Uneori, acestea apar practic din prima zi de școală: cum orarul copiilor nu se suprapune în general cu programul celor mari, e foarte dificil ca cei mici să fie ținuți departe de ecrane pentru prea mult timp, mai ales în sezonul rece, când stăm mai mult în interior. În plus, ecranele au început să fie folosite pe scară largă și în sălile de clasă.
Cât de periculoase sunt ecranele pentru sănătatea ochilor copiilor, a adolescenților, dar și a adulților? Ce semne trebuie să urmărească părinții preocupați de vederea copiilor? Și când e cazul să se îngrijoreze și să apeleze la un medic oftalmolog?
L-am întrebat pe dr. Teodor Holhoș, chirurg oftalmolog și fondatorul celei mai mari rețele de clinici private de oftalmologie din țară, care îi poartă numele. Cu o experiență îndelungată în domeniu, în special în chirurgie oftalmologică, dr. Holhoș a tratat de-a lungul anilor cazuri dintre cele mai complicate, inclusiv în domeniul oftalmologiei pediatrice. Dr. Holhoș realizează anual circa 5.500 de intervenții pentru pacienții adulți, de la operații cu laser pentru corecția dioptriilor la intervenții complicate pe retină.
Clinicile Dr. Holhoș sunt în prezent cea mai mare rețea privată de oftalmologie din România ca număr de pacienți și cifră de afaceri (11 mil. euro anual), cu șase unități clinice și un spital, și 14 unități de optică medicală.
Conform studiului „Piața serviciilor medicale de oftalmologie”, realizat de Reveal Marketing Research, Rețeaua Clinicilor Dr. Holhoș este prima și în preferințele pacienților, fiind brandul cel mai cunoscut de oftalmologie din România.
6 lucruri de știut despre ochi
- Este adevărat că ecranele afectează vederea?
Da, din cel puțin două puncte de vedere. Folosirea intensivă, pe termen lung, a ecranelor accelerează progresia miopiei, efect ce poate fi mai pronunțat la vârste mici. „Din punct de vedere medical”, spune dr. Teodor Holhoș, „utilizarea ecranelor poate avea un impact direct asupra acuității vizuale. Dacă privim mult timp la ecrane apare oboseala ochiului, pentru că acesta focalizează doar la distanțe apropiate. Atunci când ochiul nu exersează acomodarea la diferite distanțe, chiar și o miopie foarte mică, ce poate trece neobservată, riscă să se agraveze.”
De asemenea, explică medicul, atunci când privim mult timp la ecrane „scade și frecvența cu care clipim și așa apar simptome cum sunt senzația de ochi uscat sau care ustură, vederea încețoșată, durerea de cap sau dificultăți de focalizare a privirii. În fața unui ecran clipim mai rar, ceea ce înseamnă că pelicula lacrimală nu mai acoperă cum trebuie ochiul.”
Un alt mecanism prin care ecranele ne pot afecta sănătatea este determinat de lumina albastră pe care o emit. (Toate ecranele, indiferent de tehnologie – LED, OLED etc. – emit lumină albastră.) Un posibil efect al expunerii prelungite la acest tip de lumină este afectarea retinei. Studiile arată că expunerea îndelungată la lumină albastră poate afecta retina, fiind asociată cu progresia degenerescenței maculare. Aceasta este o afecțiune ce apare odată cu înaintarea în vârstă și care, în formele sale severe, duce la pierderea ireversibilă a vederii.
În condiții de utilizare normală, expunerea la lumina albastră a ecranelor nu este periculoasă. Însă efectul este cumulativ: cu cât stăm mai mult în fața unui ecran, cu atât riscul crește.
La copii, riscul este de asemenea mai ridicat, deoarece ochii lor sunt încă imaturi. În cazul adulților, retina are capacitatea naturală de a absorbi lumina albastră, grație pigmenților maculari, substanțe cu rol protector pentru retină. Însă la copii și la persoanele în vârstă, densitatea acestor pigmenți este mai scăzută, ceea ce explică și riscul crescut pentru aceste categorii.
Un al treilea efect negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor este perturbarea ritmului circadian, mecanism biologic care reglează ciclul somn-veghe. Atunci când percepem lumină albastră, creierul o interpretează ca pe un semnal că este încă ziuă și încearcă să mențină starea de veghe, motiv pentru care nu se recomandă privitul la ecrane înainte de ora de culcare.
- Preșcolarii au interzis la ecrane!
Pentru copiii foarte mici, consensul specialiștilor este clar: accesul la ecrane trebuie drastic limitat.
La aceste vârste, ecranul nu este și nu trebuie considerat o jucărie. Pentru copiii cu vârste de sub 3 ani, ecranele trebuie evitate complet, poate doar cu excepția apelurilor video cu familia, absolut ocazional. Între 3 și 5 ani, ecranele trebuie folosite doar alături de un adult, timp de maximum 30 de minute pe zi și doar pentru a urmări conținut de calitate, educativ sau distractiv. De la 5 ani, timpul de utilizare a ecranelor trebuie limitat la cel mult o oră pe zi.
Astfel, în locul ecranelor se recomandă un program regulat de somn, joacă, citit cu voce tare și cât mai multe activități în aer liber, pentru care nu se recomandă limite de timp.
„În studiile care au monitorizat pacienți copii, sedentarismul și timpul insuficient petrecut în aer liber sunt asociate cu progresia miopiei. Expunerea excesivă la ecrane este și ea un factor de risc suplimentar pentru miopie”, explică dr. Holhoș.
Activitățile în aer liber sunt esențiale inclusiv pentru dezvoltarea ochilor, studiile sugerând că timpul petrecut de copii afară, la aer, are un efect protector împotriva miopiei. De asemenea, expunerea la lumina naturală stimulează producția de vitamina D. „Mulți copii cu miopie au deficit de vitamina D, motiv pentru care noi le sugerăm părinților să le facă celor mici analize pentru nivelul de vitamina D seric. Corelația dintre timpul petrecut afară, nivelul de vitamina D și încetinirea progresiei miopiei este bine documentată”, spune dr. Teodor Holhoș.
- La ce semne trebuie să fie atenți părinții?
Copiii mici nu știu să se exprime, deci eventualele dificultăți de vedere trebuie depistate de către părinți. Printre semnele care anunță posibile probleme de vedere sunt unele ca acestea:
- copilul apropie foarte mult cartea de ochi
- se freacă des la ochi (sau închide frecvent unul dintre ei)
- se poticnește atunci când urcă trepte
- evită jocurile de tip puzzle sau activitățile bazate pe abilități vizuale.
„În oftalmologie, screeningul ochilor se poate face începând chiar de la vârsta de 6 luni, mai ales dacă unul dintre părinți are miopie sau alte probleme de vedere. Ulterior, controlul oftalmologic se face anual”, explică dr. Teodor Holhoș. „Noi, cu personalul medical din clinicile noastre, facem periodic campanii de screening gratuit pentru copiii din mediile defavorizate, în județele unde funcționează clinicile noastre. La cea mai recentă campanie de screening, din circa 1400 de copii pe care i-am văzut cam 40% aveau probleme de vedere, de la miopie și astigmatism la hipermetropie. Din păcate, în ultimii 10 ani am constatat că a crescut foarte mult numărul cazurilor cu comorbidități – copii supraponderali, cu diabet și așa mai departe. La pacienții cu diabet de tip 1, insulino-dependent, riscul cel mai mare este de retinopatie diabetică, care dacă nu este tratată duce la pierderea vederii.”
- Recomandări pentru copiii care merg la școală: activitate în aer liber, timp limitat în fața ecranului
La copiii din ciclul primar se mențin, în linii mari, aceleași recomandări: cel puțin o oră-două zilnic în aer liber și acces cât mai redus la ecrane – cu pauze și limite clare, preferabil cu diferențiere clară între „ecran pentru școală” și „ecran pentru divertisment”.
Pentru elevii de gimnaziu și liceu, vârste la care începe folosirea telefonului și a calculatorului, accesul la ecrane este permis cu reguli clare: nu în timpul alocat pentru teme și nu la mai puțin de 90 de minute înainte de culcare.
De asemenea, timpul petrecut în fața calculatorului trebuie fragmentat: pauzele sunt esențiale nu doar pentru sănătatea articulațiilor, ci și pentru cea a ochilor, pentru că focalizarea susținută a privirii la aceeași distanță poate agrava o tulburare de vedere preexistentă. Utilizarea computerului trebuie deci să alterneze cu perioade de ieșit afară din casă și activitate fizică.
În cazul depistării unui diabet de tip II, se impune screening de retină începând de la momentul diagnosticării, în timp ce în diabetul de tip I screeningul se face anual.
Semne de alarmă ce trebuie luate în serios
La toate vârstele, simptomele care semnalează o problemă gravă, care impune un consult oftalmologic de urgență, sunt:
- apariția unei „cortine” care acoperă o parte a câmpului vizual
- scăderea bruscă a acuității vizuale
- vedere dublă persistentă
- durere oculară severă
- fotofobie accentuată
- apariția unor „luminițe” fulgurante în câmpul vizual
Tot semne ale unei urgențe medicale sunt unele simptome persistente precum o durere de cap care nu trece cu analgezice, clipitul excesiv sau roșeața corneei, care nu dispar nici după repaus.
- Când sunt recomandate operațiile?
„Cu siguranță, operațiile cu laser pentru corectarea dioptriilor nu se fac la vârste mai mici de 18 ani, deoarece defectul de vedere nu este încă stabilizat”, explică dr. Teodor Holhoș. „La copii, pentru că organismul este în creștere, defecte precum miopia sau hipermetropia evoluează și ele, astfel că singura soluție sunt ochelarii sau, eventual, lentilele de contact.
Dar pentru afecțiuni cum sunt cataracta, glaucomul, strabismul, retinopatia de prematuritate, care poate apărea la copiii născuți înainte de termen, trebuie cu siguranță diagnostic cât mai devreme și tratament adecvat.”
Pe de altă parte, atunci când pacientul ajunge la vârsta adultă, operațiile laser pot fi o soluție. O astfel de intervenție corectează vederea pentru o perioadă lungă de timp, interval în care pacientul nu va mai avea deloc nevoie de ochelari.
„În general, în cazul pacienților foarte tineri care sunt eligibili pentru operație, noi recomandăm soluții numai după consult, investigații și diagnosticare, în funcție și de nevoile și preferințele pacientului”, spune dr. Holhoș. „În practica noastră clinică am observat că pacienții tineri care aleg operația laser sunt studenți sau tineri profesioniști, care preferă o soluție sigură și comodă. Procedurile chirurgicale sunt sigure, testate deja de zeci de ani, și foarte eficace. O singură operație și scapi de grija ochelarilor pentru 10, 15, 20 de ani. Alte categorii de tineri care preferă să se opereze sunt persoanele care practică anumite sporturi precum înotul sau schiul, unde nevoia de a purta ochelari încurcă foarte tare. Dar, repet, decizia o luăm întotdeauna de comun acord cu pacientul, pentru că operația nu este o recomandare generală.
Celor care aleg totuși să se opereze le oferim cele mai bune servicii medicale, la același nivel ca în Franța, Germania sau SUA. Folosim în clinicile noastre echipamente de investigații de ultimă generație. Avem platforme chirurgicale laser de top produse de Zeiss, liderul mondial în domeniu, cu care avem un parteneriat încă de la începutul activității. De asemenea, deținem certificarea Zeiss pentru cele mai multe operații realizate în România și certificarea «Zeiss preferred customer».”
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.