Trump ar putea deja să fi pierdut războiul economic pentru Asia-Pacific

Drumul care leagă capitala Cambodgiei, Phnom Penh, de principalul său port, Sihanoukville, se numește Autostrada Națională 4. Este un nume prozaic pentru un drum modest, dar guvernul ar putea fi pe cale să schimbe acest lucru. Există un plan de a-l redenumi „Autostrada Donald Trump”, scrie The Telegraph.

Propunerea reflectă bucuria Cambodgiei față de capacitatea președintelui SUA de a forța vecinul său mai mare, Thailanda, să dezamorseze o confruntare militară la granița disputată. Hun Manet, prim-ministrul, a fost atât de impresionat încât l-a nominalizat pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace.

Trump și Manet au semnat, de asemenea, săptămâna trecută, la Kuala Lumpur, un acord comercial care reduce tariful vamal zdrobitor al Cambodgiei de 49% la un nivel mai acceptabil de 19%.

La prima vedere, Trump realizează progrese remarcabile pentru SUA într-o țară care a fost mult timp considerată un stat client al Chinei.

Rădăcinile chineze sunt însă adânci. Phnom Penh are deja o stradă numită Xi Jinping Boulevard. Și printre cele peste 100 de proiecte de infrastructură susținute de China, aprobate în ultimii ani, se află un rival superior pentru Autostrada Trump: o autostradă cu patru benzi către Sihanoukville, inaugurată în 2022.

Cambodgia, la fel ca alte țări din Asia de Sud-Est, este punctul zero al rivalității tot mai mari dintre China și SUA. Superputerile se întrec să-și imprime propria amprentă economică și de securitate asupra regiunii.

Dar Cambodgia – împreună cu vecinii săi, precum Vietnam, Thailanda, Indonezia și Malaezia – dorește să împiedice prevalarea oricăruia dintre giganți, câștigând favorurile ambelor părți.

„De ani de zile, țările din Asia de Sud-Est au încercat să nu ia partea nimănui, au încercat să mențină relații bune atât cu China, cât și cu SUA”, spune Helena Legarda, de la Institutul Mercator pentru Studii Chineze.

„Dar dacă relațiile dintre SUA și China continuă să se deterioreze, dacă fragmentarea geopolitică se adâncește, la un moment dat acest lucru va deveni din ce în ce mai dificil… S-ar putea să fie necesar să se facă alegeri.”

Atât Xi, cât și Trump știu că ora acestor alegeri se apropie. Și amândoi acționează rapid pentru a se asigura că, atunci când Asia de Sud-Est va lua o decizie, aceasta va fi în favoarea lor.

La sud de Sihanoukville se află baza navală Ream, pe care SUA o modernizau pentru cambodgieni până când cele două părți s-au certat pe tema drepturilor omului în 2017. Chinezii au intervenit cu finanțare, iar corvetele lor navale acostează acum regulat acolo.

Pete Hegseth, secretarul american al apărării, speră, potrivit unor surse, să facă o vizită în Cambodgia în acest an și să îi convingă să deschidă Ream pentru vizita unei nave americane.

Pilulele otrăvite ale lui Trump

În această luptă pentru influență, principalele arme din arsenalul fiecărei superputeri sunt economice: acorduri comerciale și de investiții și banii care decurg din acestea.

Trump nu numai că a semnat un acord de liber schimb cu Cambodgia săptămâna trecută, dar și cu prim-ministrul malaezian Anwar Ibrahim, care prezidează o economie de 485 de miliarde de dolari, care include o industrie tehnologică în plină expansiune și o rezervă promițătoare de pământuri rare.

Ca întotdeauna în cazul lui Trump, acordurile au fost vagi în ceea ce privește detaliile. Dar de data aceasta, au existat clauze ascunse cu implicații potențial puternice.

Fiecare conținea o serie de prevederi „otrăvitoare”. Acestea ar anula acordurile, aducând tarife mai mari și dificultăți economice, dacă Malaezia sau Cambodgia ar încheia acorduri comerciale cu alte țări pe care Washingtonul le consideră o amenințare la adresa intereselor SUA. Ținta implicită este China.

Cambodgia și Malaezia au convenit, de asemenea, să alinieze controalele asupra exporturilor țărilor lor la cele ale Americii, împiedicându-le, de fapt, să trimită tehnologie restricționată de SUA către China și să lanseze acțiuni comerciale împotriva Beijingului la cererea Washingtonului.

Cele două acorduri „arată că SUA condiționează din ce în ce mai mult accesul la piața americană și la tehnologia americană de alinierea la măsurile de securitate economică axate pe China”, spune Lauren Piper de la firma de cercetare Rhodium Group.

Simon Evenett, profesor la IMD Business School din Elveția, a afirmat într-o notă săptămâna aceasta că „pilulele otrăvite” „fac mai dificilă implicarea dublă cuprinzătoare [cu China și SUA]”. Liderii din regiune „ar putea fi nevoiți să își revizuiască strategiile de acoperire”, a adăugat el.

Acordurile cambodgiene și malaeziene vor servi probabil drept modele pentru alte țări, precum Vietnam și Indonezia, în timp ce acestea negociază propriile acorduri cu administrația Trump.

Piper afirmă că o rețea de acorduri similare ar putea „crea de facto un grup comercial condus de SUA, format din țări cu bariere mai mari pentru produsele, companiile și tehnologiile chinezești”.

Însă liderii vicleni din Asia de Sud-Est ar putea să-și recâștige echilibrul pe funia geopolitică.

Nu este clar dacă și cum pot fi aplicate aceste măsuri de protecție. Și există avertismentul că cererile SUA trebuie să fie „în concordanță cu interesele suverane” ale Cambodgiei și Malaeziei – o aparentă portiță de scăpare în acord.

Mănușa de catifea a Chinei

Cele două acorduri nu par să fi îndepărtat încă regiunea de China. Chiar în timp ce cerneala semnăturii lui Trump se usca, premierul chinez Li Qiang a apărut la Kuala Lumpur pentru a semna un acord de liber schimb extins cu cele 11 membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est.

Li a condamnat apariția „politicii puterii și a intimidării economice”, afirmând că Asia „nu va câștiga nimic din dezbinare și confruntare și va sfârși doar divizată și cucerită de forțe externe”.

„China poate prezenta o narațiune despre imprevizibilitatea, unilateralismul și protecționismul SUA și poate descrie China ca fiind un fel de partener al statu quo-ului, prin contrast”, spune Susannah Patton, de la think tank-ul australian Lowy Institute.

Xi, un călător reticent, a făcut în aprilie o vizită neobișnuită în trei țări, Vietnam, Cambodgia și Malaezia, pentru a transmite același mesaj.

Momentul ales a fost impecabil: Trump tocmai anunțase tarifele sale „de eliberare”, iar severitatea surprinzătoare a acestora a afectat capitalele asiatice.

Mulți lideri din Asia de Sud-Est văd SUA ca un bastion împotriva asertivității militare crescânde a Chinei și a ambițiilor sale teritoriale nedisimulate în Marea Chinei de Sud. Mulți apreciază, de asemenea, lipsa de interes a lui Trump față de problemele legate de drepturile omului, care au afectat relațiile lor cu Washingtonul sub predecesorul său, Joe Biden.

Aceasta înseamnă că sunt dornici de implicarea SUA în regiune și sunt fericiți să fie tranzacționali și pragmatici. Dar Patton spune că abordarea dură a lui Trump nu a reușit să profite de această ușă deschisă.

„Uitați-vă la Vietnam: este o țară cu un potențial enorm de colaborare cu SUA, deoarece există unele interese strategice comune, și totuși SUA a îndepărtat Vietnamul în acest an prin abordarea comercială pe care a adoptat-o”, spune ea.

Anwar l-a curtat pe Trump la Kuala Lumpur, dar și-a acoperit pariurile cu invitații adresate liderilor grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), pe care Trump îi disprețuiește.

În timp ce Trump folosește bastonul tarifelor, Beijingul flutură morcovul investițiilor. În turneul său din aprilie, Xi a semnat acorduri în valoare de 22 de miliarde de dolari, care vor finanța proiecte variind de la infrastructura de transport și marfă la inteligența artificială și energie.

Dar dacă Trump va reuși totuși să determine o îndepărtare de China, mănușa de catifea a lui Xi ar putea deveni rapid un pumn de fier.

„China ar putea, de asemenea, să recurgă la instrumente economice mai coercitive, cum ar fi controlul exporturilor de minerale critice și pământuri rare, pentru a descuraja o aliniere suplimentară cu Washingtonul”, spune Piper de la Rhodium.

Legarda, de la Mercator, bănuiește că Beijingul nu are voința și capacitatea de a exercita genul de leadership pe care îl poate exercita SUA. „Va reuși China să profite de aceste oportunități și să înlocuiască SUA? Nu, nu cred”, spune ea.

Dar Patton se întreabă dacă SUA poate rămâne suficient de concentrată pe Asia de Sud-Est pentru a prevala asupra gigantului omniprezent din vecinătate.

„Asia de Sud-Est a fost în mare măsură victima politicilor globale ale SUA”, spune Patton, citând tarifele lui Trump, reducerile de ajutor și restricțiile privind migrația. „Niciunul dintre aceste aspecte nu sugerează că SUA este cu adevărat interesată să concureze pentru influență în sine sau că Asia de Sud-Est va fi o prioritate.”