Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care în vară spunea că olimpicii „își pot da singuri bursă din premiul primit”, după eliminarea burselor de excelență olimpică, a anunțat că are în plan să le reintroducă și că sunt o prioritate „pe termen foarte scurt, din prima parte a anului viitor”, la prezentarea raportului săptămânal, pe 23 octombrie, scrie Edupedu.ro.
„Prioritățile pe termen foarte scurt, din prima parte a anului viitor, sunt bursele studenților și bursele olimpicilor, trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar și, foarte important, să deblocăm posturile cu încadrare în buget”, a declarat Daniel David.
În iulie 2025, Daniel David a justificat eliminarea burselor de excelență afirmând că „din premiul primit, olimpicii își pot da singuri o bursă de merit în fiecare lună”, declarație care a stârnit un val de reacții din partea elevilor și profesorilor.
În septembrie, Daniel David a declarat că „este o tristețe a mea că n-am reușit să protejez bursele de performanță, dar premianții la olimpiade vor lua în continuare premii de la minister, elevii trebuie să știe că am reușit să protejez acest lucru”.