Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan și-a publicat joi diploma de absolvire a Facultății de Matematică din cadrul Universității din Timișoara, după ce a cotidianul Libertatea a publicat un articol cu titlul “Neclaritățile din CV-ul lui Ilie Bolojan. Premierul scrie că a absolvit 3 ani la o facultate unde durata studiilor era de 5 ani”.
Bolojan explică faptul că specializarea Matamatică avea, la acel moment, două secții distincte: unul de 3 ani pentru cei care doreau să predea în învățământul gimnazial și unul de 5 ani pentru cei care vizau predarea la liceu. “Eu am urmat forma de 3 ani”, a precizat primul ministru, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Ilie Bolojan explică și de ce a început facultatea la un an după ce a absolvit liceul, un aspect invocat în articolul citat: la acea vreme, armata era obligatorie și se efectua înainte de studiile superioare:
“Imediat după terminarea liceului, potrivit reglementărilor din acea perioadă, tinerii admiși la facultate efectuau 9 luni de armată, iar cei care nu intrau la facultate făceau un stagiu militar de 1 an și 4 luni. În cazul meu, am efectuat serviciul militar înainte de a începe studiile universitare, ceea ce explică acea „pauză” menționată între finalizarea liceului și începerea facultății.”
“Așadar, toate informațiile referitoare la parcursul meu educațional sunt clare, verificabile și conforme cu cadrul legal al perioadei respective. Consider important ca aceste precizări să fie cunoscute, pentru a nu se mai specula pe teme care pot fi ușor lămurite prin fapte și documente”, a adăugat premierul Bolojan.
Pe lângă Facultatea de Matematică, Ilie Bolojan a absolvit și Institutul Politehnic Traian Vuia, Timişoara Facultatea de Mecanică (1988 – 1993).
Asteptam de cativa ani ca si Grindeanu (PSD) sa faca publica cartea „fantoma” pe care a mentionat-o in CV, „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”! Cred ca im.postorul din fruntea PSD nici titlul nu-l poate citi corect! 🙂
PS. Eventual si Ciolacu, care vrea sa fie seful CJ Buzau, ar putea publica diploma inexistenta de bac…
Mai degraba Ciolacu a rezolvat integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă! Grindeanu inca se tine de scaunul OUG13!