Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Galaţi, că decizia privind desemnarea candidatului PSD la Primăria Capitalei va fi luată la începutul săptămânii viitoare, când va fi organizat un Birou Permanent Naţional.
„Îmi propun să câştigăm Primăria Capitalei, fiindcă avem, în acest moment, primari de sector, trei chiar, foarte buni, şi Daniel Băluţă şi Rareş Hopincă şi Robert Negoiţă. O avem şi pe Gabi Firea. Eu cred că, dacă azi s-a dat hotărârea de Guvern cu data de organizare a alegerilor, în weekend o să am mai multe întâlniri cu organizaţia de Bucureşti. Probabil că o să facem un Birou Permanent Naţional la începutul săptămânii viitoare, unde vom decide candidatul”, a declarat Grindeanu, transmite Agerpres.
Întrebat despre înţelegerile dintre partidele din coaliţie de a nu se ataca în campania electorală, Grindeanu a răspuns: „E o înţelegere verbală, nu un document”.
Grindeanu a mai subliniat că viitorul candidat PSD pentru Primăria Capitalei va avea experienţă administrativă şi o campanie axată pe proiecte.
„Candidatul nostru va fi cel care va veni deschis în faţa bucureştenilor să spună ce vrea să facă, ce a făcut. Ce a făcut, fiindcă oricare dintre cei pe care i-am enumerat mai devreme au făcut lucruri, nu doar au spus că o să facă. Sunt unii care, chiar şi atunci când au fost în anumite funcţii, doar au lucrat pe imagine, dar când te uiţi, n-au făcut nici măcar un kilometru de autostradă. Dar, mă rog, închidem acest subiect. Candidatul nostru, oricare va fi el, are ce să arate în spate, ca şi experienţă administrativă, ceea ce a făcut şi, în mod sigur, campania va fi axată pe ceea ce vrea să facă, cu sprijinul nostru, al tuturor. PSD-ul de fiecare dată speră să avem parte de campanii în care discutăm despre proiecte, din păcate nu prea ne-a ieşit lucrul ăsta”, a spus Grindeanu.
El a adăugat că sondajele recente privind alegerile locale nu au fost comandate de PSD.
„S-au mai făcut, nu de către noi. Am văzut public şi le-aţi văzut şi dumneavoastră, dar nu de către PSD”, a precizat Sorin Grindeanu.