Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepremierul Oana Gheorghiu susține că relațiile dintre partidele fostei coaliții de guvernare s-au deteriorat în momentul în care Executivul a început să pregătească reforma companiilor de stat și să analizeze activitatea consiliilor de administrație.
Într-un interviu acordat Digi24, vicepreședinta PNL a afirmat că până la acel moment partenerii de guvernare au susținut măsurile de reducere a deficitului, chiar dacă acestea au fost criticate în spațiul public.
Potrivit acesteia, la finalul anului trecut au existat luni de analiză privind situația companiilor de stat și a mecanismelor prin care acestea sunt administrate, iar din ianuarie discuțiile au intrat într-o etapă concretă.
„Atâta timp cât măsurile au fost îndreptate spre reducerea deficitului și au afectat cetățenii, PSD a rămas în coaliție și a susținut aceste decizii în Guvern.
În momentul în care am început să discutăm despre reforma companiilor de stat și despre consiliile de administrație, au apărut tensiunile”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul consideră că adevăratul punct de ruptură a fost momentul în care Executivul a început să analizeze pierderile companiilor de stat și procesul de numire a membrilor în consiliile de administrație.
Ea a precizat că nu a existat intenția de a înlocui persoane numite politic, subliniind că legislația nu permite astfel de intervenții, însă simpla analiză a activității acestor companii ar fi generat rezistență în interiorul coaliției.
„Am început să ne uităm la ce se întâmplă în aceste companii, la pierderi și la ceea ce a numit găuri negre. În acel moment s-a produs ruptura”, a afirmat vicepremierul.
Oana Gheorghiu a descris discuțiile din interiorul Executivului drept calme și colegiale, susținând că măsurile promovate de Guvern erau prevăzute în programul de guvernare agreat de toate partidele aflate la putere.
Potrivit acesteia, diferența dintre atmosfera din ședințele de Guvern și mesajele transmise ulterior în spațiul public a reprezentat una dintre principalele surse de frustrare.
„În Guvern părea că există acord asupra măsurilor. Când urmăream declarațiile publice și dezbaterile televizate, părea că vorbim despre o altă realitate”, a spus vicepremierul.
Oana Gheorghiu a calificat drept „dureroasă” experiența moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului, afirmând că numele său a fost invocat în repetate rânduri în documentul prezentat în Parlament.
Vicepremierul a susținut că moțiunea s-a bazat pe o notă informativă privind posibilitatea listării la bursă a unor companii de stat, subiect care, potrivit acesteia, fusese discutat anterior inclusiv cu reprezentanți ai PSD.
Ea a respins acuzațiile potrivit cărora listarea unor companii ar echivala cu „vânzarea țării”, argumentând că astfel de măsuri sunt utilizate în numeroase economii și nu presupun pierderea controlului statului asupra activelor strategice.
Vicepreședinta PNL l-a criticat și pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pe care îl acuză că evită asumarea deciziilor luate în perioada guvernării comune.
În opinia sa, dezbaterea publică nu ar trebui să se concentreze pe relația dintre liderii politici, ci pe disponibilitatea partidelor de a susține reformele asumate.
„Problema reală este dacă PSD își dorește sau nu reformă. Dacă răspunsul este da, atunci apare întrebarea câtă credibilitate mai au aceste angajamente după evenimentele recente”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a afirmat că nu mai are încredere în liderul social-democrat și consideră că o nouă alianță între PNL și PSD este puțin probabilă.
Potrivit Oanei Gheorghiu, cele două partide au ajuns să promoveze viziuni și obiective diferite, ceea ce face dificilă reconstruirea unei majorități politice stabile.
„Nu cred că o astfel de alianță mai poate funcționa. PNL și PSD sunt astăzi partide foarte diferite, cu abordări și priorități distincte”, a concluzionat vicepremierul.
Fiecare cetatean cu iq mai mare decat numarul de la pantofi a observat cand s-a activat caracatita psd-haur: cand s-a incercat stoparea jafului din bugetul mational.
Cand pisideaua și specialii nu mai au acces să roadă în cămara țării apar probleme.
Totul până la oprirea jafului făcut de pisidea, securiști și speciali!