Home » Articole » Guvernul lui Peter Magyar a depus în Parlament un proiect de lege pentru înfiițarea unui organism anticorupție

Guvernul lui Peter Magyar a depus în Parlament un proiect de lege pentru înfiițarea unui organism anticorupție

Guvernul lui Peter Magyar a depus în Parlament un proiect de lege pentru înfiițarea unui organism anticorupție
Sursa foto: Denes Erdos / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Guvernul Ungariei a depus vineri în parlament un proiect de lege vizând înfiinţarea unui organism anticorupţie, onorând astfel promisiunea premierului Peter Magyar de a crea o instituţie independentă care să investigheze presupusele acte de corupţie din timpul mandatului predecesorului său, Viktor Orban, relatează Reuters preluată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Magyar – a cărui victorie electorală zdrobitoare din aprilie a pus capăt celor 16 ani de guvernare a lui Orban – a prezentat Oficiul naţional pentru protecţia şi recuperarea activelor (NVVH) drept un pilon al campaniei sale anticorupţie, pe care a numit-o „Operaţiunea Purgatoriul”. Orban a negat acuzaţiile de corupţie.

Potrivit noului premier, fenomenul corupţiei, inclusiv presupusa deturnare a fondurilor publice, i-a costat pe contribuabilii unguri între 8% şi 10% din PIB în ultimii ani.

Mandatul acestui oficiu vizează „dezvăluirea abuzurilor din trecut şi prevenirea încălcărilor viitoare”, se precizează în textul proiectului de lege publicat pe site-ul parlamentului, citat de Reuters şi MTI.

Noua entitate va avea sarcina de a identifica, urmări şi recupera activele scoase ilegal din proprietatea publică, precum şi de a investiga modul de gestionare a activelor publice.

Conform autorilor proiectului, circa 30.000 de miliarde de forinţi (84 de milioane de euro) „au trecut de la stat în buzunare private” prin intermediul unor tranzacţii ilegale în ultimii 20 de ani. „În loc să servească proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, educaţiei sau sănătăţii, acele fonduri au devenit bunuri private: proprietăţi, iahturi şi maşini sport, atât în Ungaria, cât şi în străinătate”, susţin autorii. „Fondurile publice nu au îmbogăţit ţara, ci pe cei care au jefuit-o”, adaugă ei, potrivit MTI.

Instituţia va fi condusă de un preşedinte şi patru adjuncţi – dintre care trei trebuie să fie procurori -, numirile fiind supuse aprobării parlamentare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a viitoarei legi.

Tot vineri, preşedinta Comisiei Europene a anunţat că Ungaria se va alătura Parchetului European (EPPO). De asemenea vineri, Consiliul Uniunii Europene a aprobat planul naţional de redresare al Ungariei, marcând un nou pas în procesul de a oferi Budapestei acces la fonduri UE în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro, care fuseseră blocate pe considerentul preocupărilor privind corupţia.

„Lucrurile bune vin câte trei. Fondurile UE şi parchetul – bifate. Iar acum tocmai am depus proiectul de lege privind Oficiul naţional pentru protecţia şi recuperarea activelor”, a scris Magyar într-o postare pe Facebook.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole