Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Iranul va riposta la orice nou atac asupra infrastructurii sale, inclusiv prin atacarea Israelului, a avertizat vineri şeful principalului organism de securitate al ţării, în contextul reluării ostilităţilor în această săptămână între Teheran şi Washington, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Vom riposta la orice atac asupra infrastructurii, iar regimul sionist criminal (…) nu va fi cruţat”, a declarat Mohammad Bagher Zolghadr, şeful Consiliului suprem de securitate naţională, într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat.
Ostilităţile s-au intensificat din nou în această săptămână între SUA şi Iran, fiind cele mai semnificative confruntări de la semnarea, pe 17 iunie, a unui memorandum de înţelegere care oficializa armistiţiul din aprilie.
În noaptea de miercuri spre joi, Statele Unite au lansat lovituri masive împotriva Iranului, vizând potrivit armatei circa 90 de obiective militare. Republica Islamică a acuzat în schimb Washingtonul că a vizat şi infrastructura civilă, pentru a-i împiedica pe oameni să participe la funeraliile fostului lider suprem. Potrivit Teheranului, au fost lovite poduri şi legătura feroviară dintre Teheran şi Mashhad, oraşul unde a fost înmormântat Ali Khamenei.