
Ministrul Educației susţine că furtuna fiscal-bugetară din zona educaţiei a fost depăşită: În acelaşi timp, am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului
Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că furtuna fiscal-bugetară din zona educaţiei a fost depăşită, cu multe nemulţumiri, dar s-a reuşit salvarea salariilor şi burselor până la sfârşitul acestui an, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui Daniel David, pentru prima parte a anului 2026 ministerul pe care îl conduce are ca ţintă ”ameliorarea” măsurilor fiscal-bugetare.
”Am trecut de furtuna fiscal-bugetară, ştiu că am trecut cu multe nemulţumiri, foarte multe justificate. Dar în acelaşi timp am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului”, a afirmat ministrul Educaţiei, joi seară, pe Facebook.
Daniel David a spus că pe termen scurt, din prima parte a anului viitor, sunt importante bursele studenţilor şi bursele olimpicilor, iar ”aici, practic, bugetul de stat va trebui completat inclusiv cu fonduri europene”.
”Demersul l-am început, suntem în discuţii cu Comisia Europeană. Trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar şi, foarte important, odată ce noi am luat măsurile care trebuiau luate, să deblocăm posturile cu încadrare în buget, atât în zona preuniversitară, cât şi în zona universitară. Acestea sunt lucrurile pe termen scurt”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Potrivit acestuia, pe termen mediu, când se va lucra la legea salarizării unitare, va trebui ca salariul mediu brut pe economie să fie ”punct de start pentru profesorul debutant şi pentru asistent”.
”Pe termen lung sunt în discuţie cu liderii coaliţiei pentru a asuma acel pact pe care l-am propus pentru un deceniu educaţiei şi cercetării, în care să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent”, a adăugat Daniel David.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii