Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sprijinul explicit pe care Președintele României îl oferă candidatului USR la Primăria Capitalei reprezintă o încălcare flagrantă a Constituției și o sfidare la adresa cetățenilor, afirmă Claudiu Târziu, europarlamentar și lider al partidului Acțiunea Conservatoare, potrivit unui comunicat transmis redacției G4Media.ro
„Președintele României nu are ce căuta în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Rolul său constituțional este acela de garant al echilibrului și imparțialității instituțiilor statului, nu de agent electoral al unui partid. Implicarea sa directă într-o bătălie locală este un derapaj periculos pentru democrație și o sfidare la adresa poporului român”, a declarat Claudiu Târziu.
În comunicatul Acțiunii Conservatoare se mai arată că, potrivit Constituției României, șeful statului trebuie să se situeze deasupra partidelor politice, să asigure buna funcționare a autorităților publice și să reprezinte întregul popor român, nu o formațiune sau un candidat. Implicarea într-o campanie electorală locală contravine acestor principii și subminează încrederea cetățenilor în instituția prezidențială.
Liderul Acțiunii Conservatoare amintește că președintele a declarat în campania electorală că nu va susține niciun candidat la primării și că nu va crește TVA-ul.
„Sunt deja două promisiuni încălcate. Avem de-a face cu o dublă măsură și cu o atitudine care trădează dispreț față de electorat. Un președinte care își încalcă propriile angajamente nu mai poate vorbi despre moralitate, echilibru sau respect față de Constituție”, a subliniat europarlamentarul Claudiu Târziu.
Claudiu Târziu atrage atenția că această implicare prezidențială ridică suspiciuni privind corectitudinea alegerilor.
„Se pregătește, oare, un nou tur de scrutin cu rezultat prestabilit? Vedem cum partide care se pretind opozante se aliniază, de fapt, în spatele aceleiași puteri, cu sprijinul autorității prezidențiale. Este o formă mascată de manipulare a opiniei publice și de control politic asupra Capitalei”, a adăugat liderul Acțiunii Conservatoare.
Claudiu Târziu face un apel către instituțiile statului, presa și societatea civilă să reacționeze ferm împotriva acestor derapaje grave care afectează democrația și încrederea publică.
„Democrația nu poate funcționa atunci când regulile sunt încălcate chiar de cei care ar trebui să le apere. România are nevoie de respect pentru Constituție, de decență în viața publică și de corectitudine în competiția electorală. Nu de aranjamente politice și de jocuri de putere ascunse în spatele unei false neutralități”, a concluzionat Claudiu Târziu.
Potrivit comunicatului Acțiunii Conservatoare, România are nevoie de un președinte imparțial, nu de un promotor electoral al unui partid. Cetățenii români trebuie să-și decidă singuri viitorul, fără presiuni, fără manipulări și fără ca rezultatul alegerilor să fie dictat de la vârful puterii politice, se mai arată în comunicat.
Context
Președintele Nicușor Dan a participat, duminică, la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei. Președintele a fost întâmpinat de către Cătălin Drulă și liderul USR, Dominic Fritz, iar la intrarea în sală a fost aplaudat de participanți.
”Am avut un primar care cât de cât a rezolvat niște lucruri, dar pe 7% din oraș, pentru că în rest, ca să spunem pe șleau, mafia imobiliară a dezvoltat sectoarele din București”, a declarat Nicușor Dan.
Citește integral