Președintele Nicușor Dan a comentat pentru prima data retragerea parțială a militarilor americani de pe teritoriul României. Acesta a spus România este „o țară sigură”, subliniind că decizia Pentagonului poate fi interpretată ca „un gest cu o anumită simbolistică, dar în niciun caz nu este vorba despre o afectare a securității”.
- articolul continuă mai jos -
Șeful statului a oferit și prima reacție după ce liderii Congresului SUA s-au opus retragerii trupelor din România .„Este o dezbatere în care noi nu o să interferăm…E o dezbatere în cadrul Congresului american”, a spus Nicușor Dan.
Acesta a mai comunicat că pe partea de securitate, „România este o țară sigură”. „Pe partea relației dintre noi și Statele Unite, lucrurile sunt liniare. Mai departe, bineînțeles că este un gest cu o anumită simbolistică, dar în niciun caz nu este vorba despre o afectare a securității”.
Reamintim, Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că efectivele americane rămân neschimbate la bazele de la Deveselu şi Câmpia Turzii, singura modificare urmând a se produce la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde nu va mai fi dislocată o brigadă rotaţională.
Și Pentagonul a confirmat la rândul său că nu va mai fi efectuată rotaţia Brigăzii a 2-a Infanterie din Divizia 101 Aeropurtată, dar a asigurat că procesul de reducere a forţelor sale militare în Europa „nu este o retragere”, nici vreun semnal al diminuării angajamentului SUA faţă de NATO.
G4Media a relatat în exclusivitate despre decizia Statele Unite de a-și retrage circa 800 de militari din România. Potrivit surselor citate, anunțul a fost făcut luni în cadrul oficial NATO. SUA își vor retrage trupe și din Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Informația a fost confirmată ulterior de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, care a spus că „efectivele americane de la Deveselu şi Câmpia Turzii rămân neschimbate.