
Cine este Daniel Băluță, ce proiecte a realizat și ce va face ca primar general al Capitalei
Daniel Băluță s-a născut la 14 ianuarie 1977 în București, este căsătorit și are un copil. În perioada 1983-1991, a urmat cursurile Școlii Generale nr.194 „Marin Sorescu”, apoi pe cele ale Liceului Teoretic „Ion Creangă”, la secția Matematică-Informatică. Totuși, a ales o carieră în medicină și, în 2006, a absolvit Stomatologia în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Au urmat rezidențiatul și alte programe de specializare, iar în 2009 a obținut calificarea de medic primar în stomatologie generală.
Ținta lui Daniel Băluță pare să fi fost însă alta: politica, prin intermediul căreia să poată schimba în bine fața orașului în care s-a născut. În iunie 2012 este ales consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 4, iar din iulie 2013 până în iunie 2016 a fost viceprimar al aceluiași sector, perioadă în care a asigurat și interimatul la conducerea primăriei, după demisia fostului primar. Din iunie 2016 și până în prezent este primarul ales al Sectorului 4.
În 2019 și în 2025 a fost declarat „Primarul Anului” la Gala Smart City Industry Awards. Distincția nu a venit întâmplător, pentru că Daniel Băluță are despre ce realizări să vorbească în cele aproape trei mandate în fruntea Sectorului 4.
„Noi, cei care muncim, iubim și trăim în Sectorul 4, am reușit împreună, ca o adevărată echipă, să avem rezultate și să arătăm că se poate!”, spunea primarul Băluță.
Ce a făcut primarul Sectorului 4, Daniel Băluță?
De când Daniel Băluță este primar al Sectorului 4, aici au fost făcute investiții în infrastructura rutieră, constând în lărgirea bulevardelor, în generarea de noi locuri de parcare, în construirea de pasaje pentru fluidizarea traficului rutier, precum și în cea critică, atât în domeniul sanitar, cât și în cel al protecției civile.
O astfel de investiție în infrastructura rutieră este noul pasaj rutier numit „Europa Unită”, de la intersecția dintre Bd. Metalurgiei și strada Turnu Măgurele. Pasajul completează inelul median de circulație al Capitalei, are o lungime de peste 650 de metri și include două benzi de circulație pe sens. Acesta a fost construit cu scopul de a fluidiza traficul rutier din zona de sud a Capitalei, dar și pentru a oferi un landmark Sectorului 4.
Tot în spiritul regenerării și al esteticului urban, în intersecția de la Eroii Revoluției a fost ridicat un monument care are drept scop integrarea urbană, dar și valorificarea patrimoniului cultural din zonă – cimitirele Bellu, Eroii Revoluției și Evreiesc. Poarta Eroilor aduce astfel un omagiu eroilor care și-au jertfit viața pentru țară.
Urmare a reconfigurării întregii zone, intersecția de la Eroii Revoluției s-a transformat într-un important nod intermodal de transport, prin care este conectat transportul public de mare capacitate de la suprafață cu transportul subteran. Astfel, accesul călătorilor între stația de tramvai și stația de metrou se face prin intermediul unui pasaj pietonal subteran, în condiții de maximă siguranță pentru pietoni.
De altfel, dezvoltarea rețelei de metrou a constituit și constituie o prioritate majoră pentru primarul Daniel Băluță, iar dovada certă a acestui fapt o reprezintă investiția de 50 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile în extinderea magistralei M2 de metrou, cu o nouă stație pe Șoseaua Berceni. Noua stație de metrou, Tudor Arghezi, oferă conectivitate facilă, sustenabilă și accesibilă celor care locuiesc în localitățile din sudul Capitalei și care au acces acum rapid la serviciile publice din centrul orașului.
Mai mult, stația de metrou are în completare o parcare de tip park and ride, unde cetățenii își pot lăsa în siguranță autoturismele și pot lua metroul către centrul orașului, contribuind astfel la reducerea aglomerației din trafic și a poluării aerului.
Tot în această direcție, edilul Sectorului 4 are în lucru în momentul de față proiectul extinderii magistralei M2 dincolo de Șoseaua de centură, cu alte două stații noi până în comuna Berceni, precum și extinderea Magistralei M4 între Gara de Nord și Gara Progresul, cu alte noi 14 stații de metrou.
Daniel Băluță nu a uitat nici de prima sa dragoste, stomatologia, astfel că a deschis cel mai important obiectiv de infrastructură medicală cu un asemenea profil, realizat în ultimii 50 de ani de către o administrație locală.
Cel mai nou și mai modern spital de stomatologie din România este situat pe Șoseaua Olteniței nr. 9 și dispune de 65 de cabinete medicale, săli de așteptare, sală de operație, toate dotate cu aparatură ultramodernă. Valoarea acestei investiții este de 60 de milioane de lei, din care 40 de milioane a costat construcția, iar alte 20 de milioane dotările acesteia.
Unitatea medicală este operaționalizată de către Spitalul Universitar de Urgență București împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Aceasta oferă tratamente stomatologice pacienților de toate vârstele din tot Bucureștiul, dar și locuri de muncă bine plătite pentru personalul medical din sistemul public de sănătate, care are astfel toate motivele să rămână în România.
Primarul a anunțat că vor fi derulate mai multe programe sociale, „prin care vom putea să acordăm o serie de tratamente gratuite, prin intermediul unei comisii medicale, astfel că ne vom adresa atât persoanelor active, cât și seniorilor”.
Tot pentru a satisfice nevoia acută de infrastructură nouă și adaptată a sistemului medical al Capitalei, Daniel Băluță a pregătit, a finanțat și a realizat noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Bagdasar Arseni, unde sunt tratați în condiții optime, sute de pacienți pe zi, dar și unitatea specială de tratare a marilor arși de la același spital.
Reconfigurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, noua Secție pentru tratarea marilor arși are două săli de operație, politraumă și chirurgie estetică, o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spații de sterilizare precum și trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generație și în care pacienții cu arsuri grave sunt tratați la cele mai înalte standarde.
În plus, sălile au pereți și tavane din inox, iar toate suprafețele sunt realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuși din ioni de argint, eficienți împotriva celor mai periculoase și răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele au pereți vitrați, care să permită controlul vizual al pacienților.
Unitatea a fost inclusă în rețeaua națională pentru tratarea arsurilor grave.
Totodata, în vederea realizării unui sistem integrat pentru intervenții în situații de urgență, din care mai fac parte, de altfel, Unitatea de Primiri Urgențe, precum și Secția pentru tratarea marilor arși, primarul Băluță a decis și ridicarea de la zero a unei unități de pompieri.
Prima de acest gen construită în Capitală în ultimii 32 de ani, unitatea de pompieri Perșani are o suprafață de 1.100 mp și un etaj. Clădirea are o zonă dedicată echipamentelor/mașinilor de intervenție, precum și o zonă administrativă destinată angajaților ISUBIF, cu sală de sport, dormitoare, bucătărie, vestiare, birouri și spații tehnice. În plus, unitatea are și o componentă educațională – aici, copiii și tinerii sunt instruiți de către personal calificat, cu privire la comportamentul necesar în cazul unor situații de urgență.
O altă realizare a mandatelor lui Daniel Băluță este Parcul Tudor Arghezi, care reprezintă un exemplu modern de regenerare urbană. Este situat la intersecția Bulevardului Metalurgiei cu Drumul Dealul Bisericii și a fost construit pe un teren viran care anterior era un focar de infecție. Acum, este un spațiu verde de 27.627 mp, cu peste 10.000 mp de vegetație. Amenajarea face parte dintr-un proiect amplu, lansat de Primăria Sectorului 4 în martie 2021, pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din zonă, în special pentru tinerii și familiile care s-au stabilit în noile ansambluri rezidențiale din apropiere.
Parcul include zone dedicate circulației pietonale, pistă de alergare și pentru biciclete, aparate de fitness, 14 terenuri de sport (în imediata apropiere a parcului), o plajă ecologică, o parcare supraetajată pentru 150 de autoturisme, dar și o zonă dedicată evenimentelor de socializare. Proiectul a fost realizat în conformitate cu principiile Green Deal și noul Bauhaus European, iar în acest moment se lucrează la extinderea acestuia cu alte patru hectare.
O altă facilitate pentru bucureșteni a fost construirea tot de la zero a Patinoarului Berceni Arena, prima construcție de acest gen din București, din ultimii 70 de ani, la a cărui inaugurare au participat nume de legendă ale sportului românesc, precum Ion Țiriac, Eduard Pană, Mihai Covaliu, Elisabeta Lipă și Simona Halep.
Patinoarul găzduiește meciurile de acasă din Campionatul Național masculin pentru echipele de hochei Sportul Studențesc, CSA Steaua și Red Hawks București, dar și cele din campionatul feminin pentru echipa Sportul Studențesc.
Este singurul patinoar funcțional din Capitala României, iar accesul le este permis tuturor locuitorilor care doresc să practice patinajul de agrement. Suprafața de gheață este de 1.800 de metri pătrați.
Pe lângă hocheiștii celor trei cluburi menționate, de patinoar mai pot beneficia copiii cluburilor sportive de patinaj și elevii din București. Totodată, copiii care locuiesc în Sectorul 4 au acces la cursuri de patinaj gratuite.
Printre alte obiective atinse de primăria condusă de Daniel Băluță sunt cele referitoare la infrastructura școlară. Printre acestea se numără construcția unui amfiteatru pentru studenții de la Stomatologie, consolidarea de licee, școli, grădinițe și creșe, inclusiv construcția unora din temelii.
Tot în mandatele primarului Daniel Băluță, peste 600 de blocuri de locuințe au fost reabilitate termic, acțiune ce a dus la economii la facturile la întreținere pentru locuitorii acestora.
Ce va face primarul general Daniel Băluță?
Cu o astfel de carte de vizită, Daniel Băluță se consideră un om al eficienței și al dialogului și este convins că poate face mai multe pentru întreg Bucureștiul. Edilul candidează pentru funcția de Primar General, pentru a crește calitatea vieții locuitorilor Capitalei, prin soluții concrete menite să remedieze probleme urgente ale orașului și să dezvolte infrastructura sustenabilă.
Primarul Băluță spune și că îi va consulta pe bucureșteni prin referendum, pentru a le afla părerea despre diverse probleme urbane și soluțiile pentru acestea, cum ar fi situația trotinetelor electrice.
Daniel Băluță le propune bucureștenilor un contract moral în 7 puncte și le cere să-l judece în funcție de ceea ce face:
1. Îmi asum orașul, nu îl acuz.
2. Tratez urgențele.
3. Pun oamenii înaintea politicii.
4. Construiesc pentru viitor, nu pentru aplauze.
5. Fac din administrație o fereastră, nu un zid.
6. Redau orașul oamenilor.
7. Nu cer încredere, muncesc pentru ea.
Proiectele la care se lucrează deja:
– reconstrucția Planșeului Unirii din centrul Capitalei
– o nouă maternitate cu 166 de paturi
– un Spital de Diagnostic, Tratament și Cercetare a tuberculozei pentru Institutul de Pneumoftiziologie
– primul teatru din Sectorul 4
– primul aeroport din zona de sud a Bucureștiului
– un nod intermodal de transport, conectare directă tramvai-metrou
– un bazin de înot olimpic
– un pasaj rutier la Apărătorii Patriei
„Vreau ca Bucureștiul să fie pus pe lista orașelor europene cu cea mai bună calitate a vieții.
De aceea, orice măsură propusă va trece printr-un filtru simplu:
Scade costul vieții?
Crește calitatea vieții?
Costul vieții trebuie să scadă – prin servicii publice care chiar funcționează, prin locuințe accesibile și transport corect.
Calitatea vieții trebuie să crească – prin siguranță, curățenie, respect și încredere.
Un oraș civilizat nu e unul care strălucește în centru, ci unul care își ține aproape toți oamenii.
Să coste mai puțin să trăiești și să merite mai mult să o faci. Acesta este angajamentul meu pentru București”, afirmă Daniel Băluță.
Programul pentru București al lui Daniel Băluță îl găsiți detaliat pe danielbaluta.ro.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.






