G4Media.ro

Asociaţii ale magistraţilor: “Ar putea urma un val de pensionări în Justiţie…

Asociaţii ale magistraţilor: “Ar putea urma un val de pensionări în Justiţie pe fondul incertitudinilor privind pensiile de serviciu. Procesele se vor lungi şi mai mult”

Procurorii şi judecătoriii ar putea ieşi masiv la pensie în perioada următoare pe fondul incertitudinilor privind pensiile speciale, atrag atenţia asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Deja, numai după ce, pe 28 ianuarie, Parlamentul a votat desfiinţarea pensiilor speciale pentru judecători şi procurori, şeful statului a semnat decretele de pensionare pentru 13 magistraţi. Numărul celor care ar putea ieşi la pensie ar putea fi însă mult mai mare. Potrivit CSM, 700 de magistrați, 454 de judecători şi 256 de procurori, sunt pensionabili de la 1 ianuarie 2020 pentru că au împlinit vechimea de 25 de ani. Aceştia ar putea părăsi brusc sistemul.

„Nu neapărat este vorba de sperietură, cât este vorba de lehamite. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 2017 cu Poliţia, s-a anunţat cu o perioadă înainte că se va modifica legea şi li s-a dat 3 luni pentru a ieşi la pensie, situaţia noastră este cumva similară chiar dacă timpul este mai scurt”, a declarat procurorul militar Bogdan Pîrlog, lider al asociaţiei “Iniţiativa pentru Justiţie”.

În 2010, când Guvernul Boc a vrut să taie pensiile magistraţilor, s-au pensionat aproape 1000 de magistraţi, a precizat şi judecătorul Dragoş Călin, preşedinte al Forumului judecătorilor.

Curtea Constituţională se va pronunţa pe constituţionalitatea tăierii pensiilor speciale pe 18 martie. Chiar dacă sunt siguri că legea va pica la CCR, magistraţii cred că Guvernul Orban ar putea schimba totuşi condiţiile de vechime. Mai ales după această declaraţie făcută de premierul Ludovic Orban la începutul şedinţei de Guvern din 28 ianuarie, imediat după ce Parlamentul a votat legea privind desfiinţarea pensiilor speciale.

”Să ne uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi, de asemenea, să vedem cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, cele care au fost făcute prin umflarea pe ultima sută de metri a veniturilor”, a declarat prim-ministrul.

O problemă reală este faptul că în magistratură intră anual mult mai puţini noi procurori şi judecatori decât ar putea acum să plece brusc.

„Nu există posibilitatea de a alimenta instanţele şi parchetele cu noi judecători şi procurori cu un număr mai mare de 150-200 de persoane maxim pe an. Ori dacă noi vorbim deja de o plecare de 4-500, poate chiar ceva apropiat de cifra maximă şi anume 900, care e în mometul de faţă, va fi aproape imposibil să fie acoperită,” a declarat avocatul Adrian Toni Neacşu.

Consecintele ar putea fi grave, atenţionează judecătorul Dragoş Călin. Procesele, care oricum durează foarte mult în România, s-ar putea prelungi şi mai mult.

„Spre exemplu, în cauzele penale, ca urmare a diverselor hotărâri ale CEDO, probabil vor fi reluate foarte multe dintre dosare dacă se vor pensiona magistraţii în astfel de cauze ceea ce va determina îngreunarea soluţionării unor dosare, posibila prescriere a unora”, a declarat judecătorul Dragoş Călin, preşedinte al Forumului Judecătorilor.

Marţi, 28 ianuarie, Parlamentul a votat desfiinţarea pensiilor de serviciu pentru magistraţi, parlamentari, aviatori şi alte categorii. Totuşi, au rămas cu pensii de serviciu militarii şi poliţiştii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

42 comentarii

  1. Sa se pensioneze daca doar banul ii intereseaza. Ne vom descurca. Aducem migranti sa faca scoala si sa intre in magistratura, e mai bine decat imbuibatii astia.

    • Sa vina tinerii! Va fi mai putina coruptie!

    • eu nu pricep de ce nu micsoreaza cuantumul pensiilor. de ce s-au apucat sa le taie de tot. eu le micsoram. nu vad neconstitutionalitatea. evident, prin lege. dar le micsoram. statul roman nu isi permite sa dea asa pensii mari. simplu.
      dar trebuie umblat si la militari. unul care a fost pe front e logic sa aiba pensie mai mare ca unul care a stat la birou. si nu din astea, ai fost 1 luna, super pensie. hai, ne lasi.

    • Au salarii mari, vor avea oricim pensii mari. Dar si salarii mari si munca putina si pensii enorme, asta e prea mult!
      Militarii se duc voluntar in misiuni externe ca se castiga enorm. Isi asuma un risc, dar isi cumpara casa cand se intorc dupa 1 an.
      Pensiile speciale nu au justificare oricum le sucesti.

    • Plictisitule[!],probabil ca te afli in situatia aceasta doar din cauza faptului ca ai citit prea multe nume de romani,proveniti din neamul tau,in lista descoperitorilor elementelor de pe tabelul lui Mendeleev :)))) Macar esti cinstit si recunosti neputinta majoritatii,daca invoci salvarea sistemului judiciar de la imigranti. Esti constient ca nu multi romani pot fi magistrati.Cel putin dintre cei asemanatori tie.

    • PRACTICA NEUNITARA A INSTANTELOR DE JUDECATA ESTE UN MOTIV SERIOS DE ABROGAT PENSII SPECIALE.

      ADICA UNII JUDECATORI FAC ABSTRACTIE DE LUCRUL DEJA JUDECAT CU SOLUTIE CURTE DE APEL, IICJ.
      ADICA UNII PROCURORI CLASEAZA CAUZA LS UNII IAR LA ALTII TRIMIT IN INSTANTA.

      ADICA PE SCURT PARCHETUL ACCEPTA SESIZĂRI ALE ANAF DESI NU SUNT PENALE DAR CONTRIBUABILII TREBUIE BLOCATI SI AFACEREA DISTRUSA.

      NU MERITATI PENSII SPECIALE PENTRU CA UNII DINTRE VOI ATI DISTRUS JUSTITIA,DEMOCRATIA,ROMANIA.

  2. Vozganian: scapam toti !

  3. Sa spuna dul judecator cat erau salariile in magistratura cand a decis sa se faca judecator.
    Va spun eu,salariile erau 400-500$ iar pensiile pe contributivitate.Acum lehamitea unde este ??

    • Si tu erai mic,cand erai zigot.Si uite ce mandrete de organism pluricelular ai ajuns.Ar fi,totusi,o singura dilema[!] Ai tu,oare,mai multe celule decat numarul leilor de-i intra vreunui special in pensie?!

    • Vali, dupa cum scrii esti un grefier dintr-ala sictirit care ne servea in bataie de joc dar care cand “pierdea” acte din dosarele pe rol era lapte si miere cu clientul…

  4. PSDistii si USRistii, aparatorii pensiilor speciale ale magistratilor

  5. Eu din cate stiu e nevoie de mult mai multi magistrati in sistem. Stie cineva sa raspunda la intrebarea: de ce nu se ocupa aceste posturi libere daca salariul si pensia sunt asa mari?

    • Pertinenta intrebare.Dar o postezi intr-o zona in care risti sa fie retorica. Raspunsul este : […],dar multi. Nu o sa gasesti niciodata ,in aceasta suspensie , oameni cu vocatie. Dramatic!

    • Pt. că sunt incompetenți

  6. Sa se duca invartinduse , sa le impoziteze pensiile care nu sunt in baza principiului contributivitatii cu 99%

    • Invartindu-se in jurul procentului de 99 % ? Dupa cum scrii,pare a fi procentul care-ti lipseste,cu desavarsire,din creier.Cel aplatizat,desigur[!]

    • Vajnicii aparatori ai dreptatii sunt de fapt niste pigmei mercenari in slujba celui care plateste mai mult :)) dreptatea se imparte in functie de cine da mai multe beneficiu :)) daca taie statul, lasa ca inculpatul si se egalizeaza :))

  7. Deci, milogii de magistrați chiar nu au nicio limita! Nici financiara, nici rațională, nici de bun simt. Sunt un stare sa calce pe cadavre pentru scopul lor meschin. Ma dezgusta, ma revolta și ma inversuneaza împotriva lor fiecare escaladare a acțiunilor lor. Constat ca n-au de gând sa se potolească, dimpotrivă devin tot mai agresivi, plusand continuu, iar asta se întâmplă pentru ca noi nu luam atitudine materiala, în strada. Doar de noi depinde cât vor întinde coarda magistrații.

  8. Bine bă tălpalabă … ți-o fi zis nevasta cum stă triaba prin haloimăs? Sau căcălin atoateștiutorul…? VAX! Să plece bă … dar mai ales să rămâie fără pensii speciale … să vezi atunci chiolăială … ? Hai și cu tăierea salariilor … că și alea sunt muuuult prea mari. Și dupe discutăm și de idenpendență, urlat pe scări și alte alea

  9. @ Deci,ce n-au înțeles mă ăștia e la Curtea de Conturi , de la CCR, din magistratură și de la alte instituții și partide politice din faptul că articolul 47 din Constituție stabilește că pentru plata pensiilor este bugetul public de asigurări sociale și fondurile private de pensii și că nu este reglementat nicăieri în Constituție că se plătesc pensii din bugetul de stat, ?

  10. Mi se pare că s-a ajuns la punctul maxim de şantaj. Dar mi se mai pare că vina cea mare aparține acestei clase politice care de 30 de ani dă legi care favorizând anumite categorii sociale nu uită să-şi ofere favoruri pentru sine.
    Până ce clasa politică nu va fi în stare să facă legi fără să favorizeze grupuri sociale nu va fi linişte în această țară. Ce nu au înțeles politicienii este faptul că votantul român 2019-2020 nu mai seamănă cu votantul român 1990-2016.
    Vor avea mai multă treabă acum dacă nu înțeleg să legifereze cu fața la popor.

    • @ Monica: Cum, Doamne iartă-mă, au reuşit estonienii, letonienii, croații? Nu tot din comunism vin şi aceste popoare? Sau nu?

  11. Gunoaie

  12. In barurile de curve e o vorba : no money , no honey.S-ar parea ca magistratii sunt la acelasi nivel.

  13. de ce nu se anuleaza si favorul special privind varsta de pensionare?
    la pensia contributiva ai dreptul dupa 65 de ani sau anticioat la 60 de ani, cu 30% penalizare.

  14. Individul ala are cea mai mare pensie din țară- in prezent 75.000 lei – de prin 2005.
    Nici un guvern nu a luat vreo măsură.
    Pe de altă parte, magistrații au cele mai mari pensii au cele mai mari salarii si vezi Doamne, altfel le e afectată independența.
    Nu spun că nu ar merita o componentă specială, dar in toata lumea asta, singurii care au pensii de serviciu sunt militarii și polițiștii. Nimeni altcineva. Si asta nu numai ptr privațiunile si incompatibilitatile din timpul serviciului ci si pentru faptul că după ce ies la pensie sunt trecuți în rezervă și oricand pot fi rechemati. Ori lucrul asta se uita.
    Dintr-un alt punct de vedere cum e posibil ca niste drepturi sa fie analizate de CCRZ unde sunt … beneficiari ai acestor drepturi.
    Unde in lunea asta se întâmplă asa ceva?

  15. Sunt deacord cu impozitarea progresiva pornind de la salariul resedintelui si aplicarea neretroactiva a legii. Sunt decizii CCR in acest sens. Unii comentatori habar nu au despre ce vorbesc. In Constitutie se vorbeste despre dreptul de pensie. Atat. CEDO a consfiintit ca indiferent daca este pe contributivitate sau nu, pensia estevun drept castigat. Egalitate nu este similar cu uniformitate. Principiul contributivitatii nu da dreptul la o pensie intr un cuantum anume. Problematica este mai complicata si trebuie studiata legislatia, cazuistica, comparatia cu alte state, etc.

  16. Cand intri intrun sistem, de exemplu militar, ai multe privatiuni pe care le accepti avand in vedere ca Statul iti asigura un salariu si o pensie calculata intrun anumit fel pe care tu il cunosti. Din 1953 pensiile militariilor se calculeaza ca procent din solda. Asa este in toate tarile NATO , indiferent daca ai participat in teatre sau nu, pt ca pregatirea si restrictiile sunt aceleasi si oricand puteai sa fi trimis acolo. Faptul ca ulterior, statul a acordat pensii de serviciu si altor categorii de persoane, vazandu se pe pensiile militariilor nu mi se pare corect. Cititi Legea 223/2015 privind pensiile militare si observati ca sunt limitate la max 85 % din solda. Pensia medie este de 3800 lei. Numai mergeti dupa fenta si nu luati ca adevarat tot ceea ce vi se livreaza la tv de catre politicieni, moderatori, analisti, care multi dintre ei habar nu au despre ce vorbesc. Ce ziceti. Daca facem un sondaj despre eliminarea taxelor si impozitelor, 99,99% rezultatul va fi afirmativ. O fi bine?

    • Stiu un plutonier, muzicant in fanfara, pensionat la 40 ani cu pensie cat nu are un inginer cu 37 ani vechime in munca si cu functii si salarii de director cam 20 ani din cei 37.
      Problema in tara asta sunt legile date dupa cum vrea fiecare partid care vine la putere si inegalitatea crasa din toate domeniile.

    • @M
      In UK pensia speciala/ militara se ia indeplinind doua conditii:
      1. 20 ani in armata
      2.pensia se ia la 65 ani, cel putin in 2013 asta era varsta.
      Povestea o stiu de la doi tipi care plecasera din armata dupa 20 ani si lucrau pt o firma de securitate privata, la momentul respectiv ei aveau 43 de ani si urmand sa incaseze pensia la indeplinirea varstei de 65 de ani, pana atunci statul britanic nu le dadea nimic.
      In varianta mioritica aici e mega golaneala, tu faci in jurul varstei de 40 de ani cei 20 de ani de serviciu militar si imediat ce pleci din sistem incasezi pensia.Si ghici ce? Pe majoritatea celor plecati cu pensii speciale o sa-i regasesti ulterior angajati tot pe banul public, pe la primarii, consilii judetene, teatre, politii locale etc.

  17. OK SA SE PENSIONEZE . SA SE CALCULEZE ; CITI ANI DE VECHIME AU REALIZAT .
    CAZCARE ESTE SUMA CU CARE A CONTRIBUIT LA FONDUL DE PENSII . SA PRIMEASCA DECIZIA SI SA FIE OBLIGAT CA DACA VA M-AI LUCRA LA STAT , PENSIA SA FIE SISTATA .

  18. De unde au politicienii astia averile alea colosale???!!!Chiar nimeni nu se intreaba??vile in tara si in toare colturile lumii bani muuulti in conturi din tara si din strainatate…Trebuie sa cerem neaparat confiscarea averilor pe care nu le pot justifica!!!!cum e posibil sa ai averi de milioane de euro di bani cinstiti!!!!nu ar mai fi niciun minus in buget!!!

  19. Doamna sau Domnule Vali , nivelul meu educational nu imi permite , a va raspunde asa cum ati merita de fapt si de drept .

  20. AFARA CU IMBUIBATII SA LE TAIE TOATE PENSIILE SA LE DEA PENSIA MINIMA SI SA SE DEA LEGE SA NU IASA DECAT LA 65 DE ANI CA NU DA CU SAPA IN TRIBUNAL BA DIN CONTRA TRAG DE TIMP STAU LA TIGARI SI LA TARGUIALA LA MAI MARE POATE PICA VREUN COCALAR SA-L SCAPE PE VREO CATEVA SUTE DE MII DE EURO ,ASTA E IN ROMANIA IN MAGISTRATURA

  21. Bravo.
    Dacă salariile sunt mici …

  22. Ia inchideti, dracu, si plecati! Poate va iau oamenii la pietre pe unde va prind!

  23. Stefan Tudosie
    2 ore ·

    Dna Dana Garbovan, altminteri un magistrat pe care l-am considerat intodeauna corect, onorabil, incearca sa “arunce pisica” in curtea militarilor, producand in aceeasi nota dezgustatoare ca si alti colegi ai domniei sale, cateva „argumente” in favoarea mentinerii pensiilor magistratilor, dar cu trimitere, cu sugestie clara spre desfiintarea pensiilor militare! Inainte de orice discutie , vreau sa spun ca nu am nici o problema cu pensiilor speciale ale magistratilor, chiar daca acestea sunt cu adevarat “speciale” din multe puncte de vedere, ca de pilda in privinta modului cum si le-au obtinut, cuantumurilor acestora etc Am insa ceva de spus referitor la caracterul nu foarte stralucit (ca sa raman in limitele politetei) al acelor magistrati care, in incercarea de a-si „scapa” pensiile invita practic legiuitorul sa elimine pensiile millitarilor si sa le mentina pe ale lor! Militarii nu au atacat niciodata o alta categorie socioprofesionala pe motiv de salarii,pensii sau alte facilitati acordate sau obtinunte de la societate prin norma sau cutuma. Dar au suportat asaltul incalificabil al regimului Basescu-PDL, ulterior si al guvernarii PSD asupra demnitatii si asupra drepturilor lor acordate de-a lungul timpului, ca recunoastere a suportarii privatiunilor vietii de militar. Din pacate, aliatii de nadejde al regimului Basescu-PDL in actiunile de spoliere a militarilor de drepturile lor au fost o buna parte din magistrati. Tonul l-a dat acea decizie a CCR din 2010, care contravenea flagrant unei decizii pe aceeasi tema din 2000 si declara unicitatea si intangibilitatea pensiilor magistratilor , putere in stat vezi Doamne, cu “regim constitutional”! Decizia din 2010 a “dat liber” la desfiintarea samavolnica a pensiilor militarilor pentru trecut , prezent si viitor, adica inclusiv a celor aflate in plata! Astazi se pune problema desfiintarii lor numai pentru viitor ! Le amintesc dnei Garbovan si magistratilor ca asprimea vietii de militar, limitarea exercitarii unor drepturi, obligatiile suplimentare fata de ceilalti cetateni , regimul de activitate nelimitat la 8 ore au fost luate ca „model” de magistrati si extinse nejustificat, as zice, asupra profesiei de magistrat, prin decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei in anul 2000, impunand astfel acordarea unor pensii cu adevarat speciale, ceeace s-a si intamplat , tot nejustificat, in opinia mea si nu numai. Aceasta pentru ca salarizarea magistratilor asigura compensarea riscurilor si limitarilor exercitarii unor drepturi pentru magistrati. IAE IAR PE CALE DE CONSECINTA, INCLUSIV PENSII MULT DE-ASUPRA ALTOR CATEGORII SOCIOPROFESIONALE ! Deci stimati magistrati, printr-un demers de loc moral cred eu, domniile voastre ati impus societatii, prin decizie a CCR, sa vi se acorde pensii speciale! Spre deosebire de dvs,militarii nu au impus nimic societatii ! Societatea le-a recunoscut sacrificiile , faptul ca isi pun efectiv viata la dispozitia tarii si le-a acordat, in compensatie, unele drepturi, printre care si acela la pensie de serviciu, calculata dupa alte principii si platita integral de la bugetul de stat.Buget de stat la care militarii au contribuit , inclusiv pentru pensie suplimentara! Si ar mai fi ceva de observat, daca vrem sa fim corecti ! Prin decizie a CCR ati “decretat” similitudinea intre profesia de militar si cea de magistrat. Daca asa este, haideti sa vedem ce juramant depun militarii si ce juramant depun magistartii, daca depun vreunul! Haideti sa vedem cati militari au murit la datorie, chiar si acum in timp de pace si cati magistrati ! Haideti sa vedem ce riscuri , ce pericole infrunta un militar in timpul exercitarii profesiei si ce riscuri ,ce pericole infrunta un magistrat! Cu parere de rau, trebuie sa observ ca in ultima perioada , datorita „colaborarii” cu serviciile secrete, acceptate si impuse de unii dintre magistrati in sistemul judiciar, cel mai mare pericol pe care l-ati infruntat a fost acela de a va urmari ,aresta si condamna intre dvs!
    Mare diferenta doamnelor si domnilor magistrati! Cum la fel mare diferenta este si intre cuantumul pensiilor dumneavoastra si cel al pensiilor noastre! La dvs pensia medie este de aproximativ 18.000. lei , iar la noi este in jur de 3.500 de lei. Reprezentati doar in jur de 3% din totalul pensiilor speciale, dna Garbovan?!? Ca numar de pensionari nu este asa . In decembrie 2019, ne spune Digi 24 erau 9359 de beneficiari de pensii speciale, din care 3879 pensionari din randul magistratilor, deci 41,44% ! De unde 3%? Aaaa…ati facut calculul incluzand in catgoria “pensii speciale”si pensiile militare! Gresit , pensiile militare nu sunt pensii speciale! Nu sunt pensii speciale in nicio tara NATO. Iar la intrarea in NATO, pensiile militare , inclusiv cuantumurile la care trebuiau sa ajunga deja au facut si ele obiectul tratatului de aderare! Sunteti in eroare stimati magistrati! Iar daca analizam cuantumul pensiilor medii vom vedea ca pensia medie la magistrati este de 5,14 o ri mai mare decat pensia medie la militari.
    Iar in conditiile in care numarul de magistrati pensionari este de 39 de ori mai mic decat numarul de rezervisti militari, un calcul simplu arata ca suma cheltuita pentru plata pensiilor magistratilor pensionari este doar de aproximativ 7 ori mai mica decat cea cheltuita pentru plata pensiilor militare. Acest lucru nu l-ati vazut, dna Garbovan, desi spune multe despre pensiile magistratilor! Toate aceste aspecte impreuna cu atitudinea reprobabila a unor magistrati care vor practic sa sileasca legiuitorul sa mentina pensiile magistratilor “la schimb” cu desfiintarea pensiilor militarilor, desi acestea nu intra in categoria pensii speciale, ne jignesc pe noi militarii, si nu numai pe noi ! Iar pe dvs magistratii va descalifica! Urat dna Garbovan!!! Sincer , regret ca a trebuit sa scriu aceste randuri ,insa atitudinea unor magistrati nu mi-a dat de ales!

  24. Au ajuns in justitie secturi si scursuri sociale atrase numai de beneficiile imense . Eu nu sint multumit de activitatea judecatorilor si procurorilor . Vreau sa pot sa nu le platesc salariile si pensiile . Pomanagii unui partid ce cacat .