
ANALIZĂ Cum s-a dezvoltat infrastructura de educație din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, cu ajutorul banilor europeni / ADR Vest: 65.000 de elevi și studenți, beneficiari direcți ai investițiilor finalizate sau în desfășurare – FOTO
Peste 230 de milioane de euro au fost investiți prin ADR Vest în sistemul educațional din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ultimul deceniu. Aproximativ 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate prin programele gestionate de agenție, iar peste 33.000 de elevi și preșcolari beneficiază acum de confort crescut și dotări moderne, potrivit informațiilor transmise de ADR, la solicitarea G4Media. Dacă adăugăm și investițiile în infrastructura universitară a regiunii, numărul beneficiarilor ajunge la 65.000, arată datele.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Clădiri izolate termic, laboratoare și săli de curs cu echipamente ce permit activități practice și experimente, săli de sport și terenuri de joacă moderne și chiar bazine de înot, sunt rezultatele vizibile ale acestor investiții din regiune.
Unitățile de învățământ au fost finanțate începând cu anul 2014 prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, pentru care ADR Vest a îndeplinit rolul de Organism Intermediar în Regiunea Vest, iar în prezent sunt finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de ADR Vest în calitate de Autoritate de Management.
Proiecte finanțate prin Regio-POR 2014-2020
Astfel, în cadrul Regio-POR 2014-2020 au fost implementate 81 de proiecte prin care au fost finanțate investiții în unități de învățământ în Regiunea Vest.
Sunt proiecte în valoare totală de 623.017.922 de lei, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 489.145.480 de lei (din Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR și de la Bugetul de Stat), din care 431.086.767 de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene (buget FEDR). Adică peste 86 de milioane de euro, bani europeni.
Un număr de 10 proiecte din totalul de 81 nu au fost finalizate în timp exercițiului financiar 2014 – 2020 și au beneficiat de prelungire, acestea urmând să fie finalizate în cursul anului 2025.
Proiecte etapizate
O altă categorie de proiecte o reprezintă cele contractate în cadrul Regio-POR 2014-2020 care au fost etapizate, adică finanțate în etapa a doua prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Proiectele au început prin Regio-POR și continuă ca finanțare prin PR Vest – sunt majoritatea în curs de implementare în prezent, cu diferite termene de finalizare, până la finalul anului 2025, au transmis reprezentanții ADR Vest.
Valoarea totală a celor 43 de proiecte etapizate este de 643.368.396 de lei, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 534.389.411 de lei, din care 463.501.020 de lei reprezintă contribuția din FEDR.
Este valoarea contractată în cadrul Regio-POR, acoperită parțial prin Programul Regional Vest.
Proiecte finanțate prin Programul Regional Vest
Alte unități de învățământ au beneficiat de finanțare exclusiv prin Programul Regional Vest 2021-2027. Astfel, în cadrul PR Vest au fost contractate până în prezent 24 de proiecte pentru investiții în învățământ, cu preponderență în sistemul universitar.
Valoarea totală a celor 24 de proiecte este 50 de milioane de euro, adică mai precis 253.062.348 de lei lei, din care 221.941.392 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din FEDR.
Un calcul generic arată că începând cu anul 2014 au fost contractate în total aproape 150 de proiecte în domeniul educațional, finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Regional Vest 2021-2027, cele din cadrul actualului ciclu de finanțare fiind în curs de implementare.
Sunt investiții a căror valoare totală depășește 1,5 miliarde lei, din care 1,24 miliarde lei finanțare nerambursabilă – puțin peste 1 miliard de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.
Finanțări care pot fi accesate în continuare
Apelurile de proiecte pentru grădinițe, școli și licee sunt încă deschise – valoarea finanțărilor disponibile în prezent prin Programul Regional Vest este de 71,13 milioane euro.
Defalcat, sunt 19,07 milioane euro disponibili pentru grădinițe – detalii aici și 52,06 milioane euro pentru școli și licee – detalii aici.
Depunerea proiectelor a început în data de 15 ianuarie 2025 și se va încheia în 15 noiembrie 2025.
121,44 milioane euro este bugetul total alocat învățământului (grădinițe, școli, licee și universități) prin Programul Regional Vest, Prioritatea 6 – Regiune educată și atractivă, la care se adaugă finanțările dedicate taberelor școlare – 12 milioane euro.
Totodată, unitățile de învățământ pot beneficia de finanțare și în cadrul componentei de Eficientizare energetică – clădiri publice a PR Vest, cu un buget total de 41,76 milioane euro, au mai transmis reprezentanții ADR Vest.
Exemple de investiții în întreaga regiune
Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” este prima grădiniță construită cu fonduri europene în localitatea Brad. Acolo s-a ridicat o clădire nouă și modernă, care poate găzdui peste 200 de copii.

Noua grădiniță are trei niveluri, o suprafață de peste 1.600 de metri pătrațo și oferă săli spațioase, luminoase și dotate pentru educație și joacă.
Investiția totală este de aproximativ 8 milioane de lei, din care 5 milioane de lei fonduri europene, asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Regional Vest 2021-2027.
Proiectul, implementat de Primaria Municipiului Brad, a răspuns unei nevoi reale: fosta clădire a grădiniței, veche de peste 100 de ani, nu mai oferea condiții bune pentru studiu și a fost transformată în spațiu administrativ
De asemenea, mai precizează reprezentanții ADR Vest, aproape toate grădinițele și școlile din Reșița au fost modernizate tot cu sprijinul fondurilor europene..
Școala Gimnazială Nr. 7 din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin este cea mai din oraș și a fost modernizată cu sprijinul fondurilor europene, printr-o investiție de aproape 3,6 milioane de euro.
Toate cele patru corpuri de clădire ale școlii au trecut printr-un proces de renovare: izolare termică, refacerea instalațiilor, renovarea spațiilor de învățământ și dotarea cu mobilier și echipamente noi.

Astfel, peste 500 de elevi au reînceput școala într-un spațiu complet schimbat: săli de clasă luminoase, laboratoare moderne, o bibliotecă prietenoasă, ateliere dotate și o sală de sport pregătită pentru mișcare și bucurie.
Proiectul a fost implementat de Primăria Reșița, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Regional Vest 2021-2027.
Școala Generală cu clasele 0-VIII din comuna Giroc, județul Timiș a beneficiat de aproximativ 3 milioane de euro din fonduri europene.
Prin proiectele gestionate de ADR Vest, clădirile unității de învățământ au fost reabilitate și extinse, astfel încât cei peste 500 de elevi să învețe într-un mediu modern, sigur și prietenos.

Noua sală de sport, laboratoarele dotate cu echipamente performante, biblioteca și spațiile dedicate activităților extrașcolare sunt gata să sprijine orele de curs și dezvoltarea copiilor.
În plus, investițiile au ținut cont de accesibilitate și siguranță, astfel încât toți elevii să se bucure de aceleași condiții de învățare.
4,6 milioane de euro au fost investiți în proiect prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Regional Vest 2021-2027, din care aproape 3 milioane de euro fonduri nerambursabile.
Modernizarea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara este un al proiect din regiune, finanțat cu bani europeni.
Clădirea școlii din centrul municipiului, veche de peste un secol, a fost reabilitată. Proiectul, implementat de Primăria Timișoara, a inclus renovarea completă a 25 de săli de clasă, 12 laboratoare, trei ateliere, două săli de bibliotecă și câte o încăpere pentru clubul elevilor, sală festivă, sală de recreere și cea destinată echipamentelor sportive.

Totodată, a fost consolidată structura de rezistență și au fost înlocuite acoperișul și instalațiile electrice și sanitare.
Valoarea totală a investiției a fost de 35,6 milioane lei, din care 26,4 de lei (peste 5 milioane de euro) au reprezentant fonduri europene. A fost un proiect etapizat, finanțat prin Regio-POR și Programul Regional.
Construcția și dotarea Liceului Waldorf Timișoara: este vorba despre o clădire nouă, construită și dotată cu sprijinul fondurilor europene.
Cei peste 2300 de metri pătrați ai noii construcții includ 8 săli de clasă, 12 laboratoare, ateliere, săli de afterschool și o sală multifuncțională generoasă, toate echipate la standarde moderne.
Pe lângă infrastructură, s-a investit în: materiale didactice de ultimă generație, echipamente IT performante, spații dedicate documentării și accesului la informație.

Investiția, în valoare totală de 29,2 milioane lei, din care 11,5 milioane lei fonduri europene, a fost posibilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Regional Vest 2021-2027.
Proiectul a fost implementat de Primăria Municipiului Timișoara.
Universitatea Aurel Vlaicu Arad a beneficiat de un proiect care a cuprins extinderea, modernizarea și echiparea corpului A al universității, cu patru niveluri și o suprafață totală de peste 3.300 de metri pătrați, pentru Facultatea de Științe Economice.
Acesta este un proiect etapizat în valoare totală de 32,5 milioane de lei, început în etapa I cu finanțare din Programul Operațional Regional 2014-2020 și continuat în etapa II cu sprijinul Programului Regional Vest 2021-2027.

Finanțarea din partea Uniunii Europenea fost de 27 de milioane de lei.
Universitatea arădeană are încă două proiecte în curs de implementare prin Programul Regional Vest, care prevăd investiții ample pentru modernizarea infrastructurii.
Acestea sunt numai câteva exemple de investiții în infrastructura de educație din județele care compun Regiunea Vest.
„Am prioritizat mereu educația în programele pe care ADR Vest le-a gestionat. Este important să le oferim copiilor și tinerilor un mediu care să le stimuleze creativitatea, curiozitatea și dorința de învățare și dezvoltare. Sigur, mai există unități de învățământ în regiune care au nevoie de investiții, iar strategia noastră e orientată în continuare în direcția sprijinirii autorităților locale, astfel încât fiecare copil din regiunea noastră să ajungă să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat Sorin Maxim, Directorul General ADR Vest.
- Citește și ANALIZĂ Sumă uriașă investită în infrastructura de educație din Regiunea Centru, în cele trei perioade de finanțare / Peste 290 de milioane de euro pentru județele Brașov, Sibiu, Alba, Mureș, Harghita și Covasna / Cum arată școlile reabilitate – FOTO
- Citește și ANALIZĂ Ce școli, grădinițe și licee se construiesc cu fonduri europene în București și Ilfov / Investiții de peste 100 de milioane de euro din fonduri UE nerambursabile, în ultimii zece ani
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.