Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
ANAF a confirmat, vineri, executarea silită a fostlui președinte Klaus Iohannis, în cazul unei case din Sibiu. „Foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare”, a comunicat instituția.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.
Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare”, se arată în comunicatul ANAF.
Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a declarat: „ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”.
ANAF va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, asigurându-se că toate bunurile care revin statului, indiferent de natura lor, sunt administrate și valorificate corect în beneficiul bugetului public, se mai arată în comunicat.
Context: Fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat silit de ANAF, conform surselor G4Media și Economedia din instituție. Una dintre casele fostului președinte va fi scoasă la licitație, spre vânzare.
De asemenea, Iohannis ar urma să fie dat în judecată de Statul român pentru recuperarea banilor obținuți din închirierea imobilului.
Casa fostului președinte ar fi fost luată cu proces verbal conform informațiilor reporterilor.
G4Media a arătat în 14 august cum ANAF l-a notificat pe fostul președinte Klaus Iohannis să plătească suma de 4,7 milioane de lei încasată din închirierea unui spațiu comercial în Sibiu, situat pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29.