Home » Articole » Aeroportul din Bremen (Germania), închis temporar după survolul unei drone / Au fost semnalate în ultimele luni mai multe zboruri cu drone deasupra unor obiective din state ale UE

Aeroportul din Bremen (Germania), închis temporar după survolul unei drone / Au fost semnalate în ultimele luni mai multe zboruri cu drone deasupra unor obiective din state ale UE

Aeroportul din Bremen (Germania), închis temporar după survolul unei drone /  Au fost semnalate în ultimele luni mai multe zboruri cu drone deasupra unor obiective din state ale UE
Sursa foto: x.com/ Frankfurt Airport @Airport_FRA
Ascultă articolul

Traficul aerian a fost suspendat temporar la aeroportul din Bremen duminică seara din cauza zborului unei drone, de origine necunoscută, a declarat poliţia germană pentru AFP, transmite News.ro.

Aparatul a fost reperat „în imediata apropiere a aeroportului, în jurul orei locale 19:30” (20:30 ora României), potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul din nordul Germaniei.

- articolul continuă mai jos -

În consecinţă, controlul aerian, în acord cu poliţia federală, a suspendat imediat operaţiunile de decolare şi aterizare. Traficul a fost reluat după aproximativ o oră.

Potrivit poliţiei, nu este clar cine pilota drona.

Vineri seara, zborurile au fost suspendate timp de aproape două ore la aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza prezenţei dronelor.

La începutul lunii octombrie, aeroportul din München, al doilea din Germania, a trebuit să-şi întrerupă operaţiunile timp de câteva ore din acelaşi motiv.

Autorităţile germane au avertizat în repetate rânduri cu privire la ameninţarea crescândă reprezentată de drone, după o serie de incursiuni ale unor aparate neidentificate în aeroporturi şi baze militare în acest an.

Berlinul, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei în faţa Rusiei, suspectează Moscova că ar fi la originea unora dintre aceste activităţi. În ultimele luni, au fost semnalate mai multe zboruri cu drone deasupra bazelor militare, a siturilor industriale şi a infrastructurilor critice, atât în Germania, cât şi în alte ţări ale Uniunii Europene, precum Norvegia şi, în ultimele zile, Belgia.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole