Washington Post: Cea mai dură consecință a politicii externe a lui Trump – apropierea Rusiei de China și împingerea Indiei spre ele

Cel mai important rău geopolitic, cu acţiune lentă, provocat de preşedintele Trump prin politica sa externă abia dacă a fost observat. Politica agresivă haotică a lui Trump în privinţa Chinei – în ciuda unei tentative de acord comercial – şi politica lui incoerentă în privinţa Rusiei au produs o nelinişte profundă în China, Rusia şi nu numai. Rezultatul este acela că Rusia şi China se apropie una de alta, în vreme ce India nu are încotro, fiind nevoită să le curteze discret pe ambele, arată Robert D. Kaplan într-o analiză publicată în Washington Post.

Convergenţa politicilor externe şi militare ale Chinei şi Rusiei a fost pusă pe seama faptului că ambele sunt regimuri autoritare. Este o versiune limitată a adevărului. Ele sunt regimuri autoritare de tipuri extrem de diferite, lucru datorat diferenţelor mari de ordin istoric, cultural şi geografic dintre ele. China este un sistem profund instituţionalizat, similar unei companii, care veghează asupra unei economii şi baze tehnologice cu mult mai dezvoltate decât cele ale regimului oligarhic tolerant la risc al Rusiei. Cele două ţări nutresc suspiciuni profunde una faţă de alta, din cauza unei frontiere comune terestre de peste 4.000 de kilometri care, de-a lungul secolelor, a fost disputată şi a provocat ciocniri (cea mai recentă având loc în 1969).

Însă în ultimii ani cele două state au participat la exerciţii militare implicând sute de mii de trupe şi sute de aparate de zbor, concepute pentru exersarea unor manevre ample care aduc aminte de conflicte între marile puteri, iar nu de războaie de gherilă ori campanii antitero.

Rusia a consimţit la transferuri militare chinezeşti în Asia Centrală fostă sovietică, chiar şi în condiţiile în care iniţiativa Centură şi Drum a Chinei presupune transferuri de energie din aceste foste republici sovietice către China. Apoi mai sunt şi cele peste 30 de întâlniri din ultimii şase ani dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping, precum şi colaborarea substanţială din domeniul energiei, aerospaţial şi altele. Multe dintre acestea au precedat alegerea lui Trump, însă ritmul cooperării sino-ruse a accelerat vizibil după 2016.

Pe lângă faptul că China a fost zdruncinată – deşi acum e mai uşurată după un progres limitat – de războiul comercial al lui Trump şi de strategia lui de a tot suspenda şi relua negocierile, nici Rusia nu poate avea încredere într-o administraţie americană care combină sancţiunile cu suplimentarea trupelor şi blindatelor detaşate în Europa Centrală şi de Est, deşi preşedintele SUA cataloghează NATO drept „depăşită” şi-l răsfaţă pe Putin cu laude deşănţate. China şi Rusia nu aşteaptă şi nici nu merită prietenia Americii, însă ele merită o consecvenţă practicată în politica SUA. Iar pe aceasta nu o primesc.

Aşadar, în loc ca SUA să se apropie de China pentru a contrabalansa URSS, ca în epoca Nixon-Kissinger – ori să se apropie de Rusia pentru a contrabalansa China -, China şi Rusia se apropie acum una de alta pentru a contrabalansa, parţial, un preşedinte american care este periculos tocmai pentru că lor le este imposibil să-l analizeze în termeni diplomatici convenţionali.

Să nu uităm niciodată că politica externă americană nu înseamnă doar acţiunile Washingtonului în străinătate, ci şi istoricul declaraţiilor prezidenţiale de la începutul şi până la sfârşitul unei administraţii. Acesta este lucrul care face ca momentul actual să fie atât de descumpănitor, pentru prieteni şi inamici deopotrivă.

India este un prevestitor în această privinţă. Dacă presa s-a concentrat recent pe vizita triumfală a premierului indian Narendra Modi în Texas (şi pe acordul privind gazele naturale care a rezultat din aceasta), Modi şi Putin au semnat luna trecută la Vladivostok 15 acorduri în domeniul militar, energetic şi altele. Între timp, Modi şi Xi au aplanat cu succes o criză la frontiera din Himalaia, care în 2017 a creat mari probleme. Există şi o potrivire personală între Modi şi Xi, ambii fiind conducători obsedaţi de autodisciplină şi concentrare pe munca lor. În calitate de ministru de externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar a declarat în august la Beijing, repetând ceea ce spusese despre India şi China în 2017: „Într-un moment în care lumea este mai nesigură, relaţia noastră ar trebui să fie un factor de stabilitate.”

Tot aşa cum SUA şi China aveau multe dezacorduri pe vremea când preşedintele Nixon a mers la Beijing, în 1972, tot aşa India şi China sunt acum în dezacord cu privire la Pakistan, Kashmir, Centură şi Drum, competiţia lor discretă în Nepal şi Sri Lanka şi aşa mai departe. Totuşi, India şi China chiar realizează că e în interesul lor să fie cât mai apropiate cu putinţă în circumstanţele actuale.

Ideea e următoarea: având în vedere debandada din politica externă de la Washington, nimeni nu ar trebui să ia ca de la sine înţeleasă ori drept permanentă apropierea Indiei de SUA. Ea a început sub preşedintele George W. Bush şi a continuat sub preşedintele Barack Obama în anumite circumstanţe geopolitice care acum nu mai există: o rivalitate SUA-China care era însă la un nivel relativ redus, controlat şi predictibil; şi o relaţie China-Rusia întrucâtva rece, deşi era totuşi un parteneriat.

Acum, sub Trump, rivalitatea SUA-China e turbulentă şi instabilă, în vreme ce relaţia China-Rusia devine tot mai caldă. India, având în vedere proximitatea ei geografică de ambele mari puteri eurasiatice, nu poate fi izolată complet de îmbrăţişarea sino-rusă şi, ţinând cont de agravarea climatului general dintre Beijing şi Washington, ea ar putea fi nevoită să-şi redescopere subtil tradiţia din vremea războiul rece de a menţine balanţa dintre marile puteri – o tradiţie care a servit India bine. Un lucru care ar fi uşor de realizat, iar New Delhi nici măcar nu ar trebui să admită că s-a întâmplat aşa ceva.

În ciuda tuturor titlurilor stridente din presă despre fărădelegile lui Trump, această transformare discretă ce ar putea avea loc acum în străinătate este lucrul ce ar putea schimba lumea pentru totdeauna. Schimbările de politici şi zigzagurile dramatice ale ultimilor ani au subminat încrederea în SUA a unor capitale cruciale. Şi această slăbire a încrederii ar putea avea implicaţii geopolitice profunde.

Foto: Casa Albă

Traducere Rador: Andrei Suba