
VIDEO Daniel Băluță: Cel mai important lucru este că astăzi centrul orașului este pus în siguranță, lucrarea se derulează într-un ritm amețitor
Conflictul „de idei” dintre primarul Sectorului 4 și Nicușor Dan, pe atunci Primar General al Capitalei, referitor la planșeul de la Unirii a fost soluționat cu „cu extrem de multă înțelepciune și tenacitate”, spune candidatul la funcția de edil șef al Bucureștiului Daniel Băluță.
„Cel mai important lucru este că astăzi centrul orașului este pus în siguranță, lucrarea se derulează într-un ritm amețitor. Am făcut în aceste cinci luni aproape 30 la sută, iar în viață este importantă finalitatea unui demers. Scopul nu este să ne certăm, să generăm un plus de ură în această societate, scopul este de a rezolva problemele”, a explicat Daniel Băluță.
El a arătat că în viață există și momente amuzante, referindu-se la reîntâlnirea cu Nicușor Dan la consultările de la Cotroceni.
„Vă dați seama după experiențele pe care le-am trăit împreună și care au fost soluționate, evident, când te vezi cu un om îți aduci aminte la ora respectivă cu amuzament de istoricul acelor lucruri. De aceea a existat acel moment de remember, dacă vreți, mi-a spus domnul președinte că parcă ne cunoaștem de undeva”, a relatat Daniel Băluță.
Vezi și SONDAJ Daniel Băluță vrea să știe care sunt prioritățile tale pentru București
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank