
Viața și moartea solitară a singurului elefant african din Delhi
Activiștii pentru protecția animalelor din India sunt în doliu după moartea unui elefant foarte iubit, pe care au încercat mult timp să-l reabiliteze, transmite BBC.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Shankar, singurul elefant african din grădina zoologică din Delhi, care și-a petrecut mare parte din viață în izolare, a refuzat să mănânce miercuri și s-a prăbușit seara. În ciuda eforturilor medicilor veterinari, masculul în vârstă de 29 de ani a murit în 40 de minute, au declarat oficialii.
Timp de 24 de ani, Shankar a dus o existență solitară, dintre care cel puțin 13 ani petrecuți în izolare.
Cauza morții sale nu este încă cunoscută. „S-a dispus efectuarea unei anchete privind cauza morții”, a declarat directorul grădinii zoologice, Sanjeet Kumar, pentru BBC. Shankar era unul dintre cei doi elefanți africani care au ajuns în India în 1998, ca dar diplomatic din partea Zimbabwe pentru fostul președinte al Indiei, Shankar Dayal Sharma.
Însă companionul lui Shankar a murit în 2001, a spus Kumar. Un fost oficial al grădinii zoologice, care nu a dorit să fie identificat, a spus că, după moartea companionului său, Shankar a fost cazat temporar împreună cu elefanții asiatici din grădina zoologică, dar planul nu a funcționat.
„Erau foarte agresivi unul față de celălalt”, a spus el, adăugând că Shankar a fost izolat în scurt timp.
„El [Shankar] era jucăuș când companionul său era acolo. Erau populari printre vizitatorii grădinii zoologice. Comportamentul lui Shankar s-a schimbat după ce celălalt elefant african a murit. Shankar nu a acceptat niciodată compania altui elefant, iar ceilalți nu l-au acceptat pe Shankar. A rămas fără prieteni”, a spus fostul oficial. În 2012, Shankar a fost mutat într-un nou țarc care l-a lăsat practic în izolare, în ciuda interdicției federale din 2009 de a ține elefanții singuri mai mult de șase luni. A rămas acolo până la moartea sa.
De ani de zile, activiștii cer ca Shankar să fie mutat din grădina zoologică și reabilitat într-o rezervație naturală care adăpostește alți elefanți africani.
În 2021, o petiție adresată Curții Supreme din Delhi a solicitat mutarea lui Shankar într-o rezervație împreună cu alți elefanți africani. Doi ani mai târziu, curtea a respins petiția, îndrumând petiționarul să se adreseze comitetului care se ocupă de transferul animalelor sălbatice între grădinile zoologice.
Până miercuri, Shankar era unul dintre cei doi elefanți africani din grădinile zoologice din India. Celălalt – tot un mascul adult – trăiește în grădina zoologică din Mysore, în statul Karnataka, din sudul țării.
Grădinile zoologice se străduiesc de mult timp să găsească partenere pentru cei doi elefanți africani masculi, eforturile fiind blocate de costurile ridicate, obstacolele legislative, aprobările multiple și preocupările legate de bunăstarea animalelor, a raportat The Indian Express.
Activiștii au criticat, de asemenea, condițiile în care Shankar era ținut la grădina zoologică din Delhi, descriind incinta sa ca fiind sumbră și inadecvată.
„Este sfâșietor să-l vezi murind astfel”, a declarat Nikita Dhawan, fondatoarea organizației non-profit Youth For Animals, care a depus cererea în instanță în 2021. „Era ușor de prevenit. El (Shankar) nu avea probleme grave de sănătate. Și era prea tânăr.”
Speranța medie de viață a elefanților africani este de 70 de ani.
Sanjeet Kumar, directorul grădinii zoologice din Delhi, a declarat că până miercuri dimineață nu existau „rapoarte privind boli sau comportamente anormale” în cazul lui Shankar.
Activista pentru bunăstarea animalelor Gauri Maulekhi a declarat că moartea lui Shankar reflectă „ani de apatie și neglijență instituțională” și a calificat-o drept un eșec sistemic care necesită asumarea responsabilității.
„O anchetă internă nu este suficientă”, a declarat activista Maulekhi pentru BBC. „Acesta a fost un eșec sistemic care necesită o responsabilitate reală și trebuie să servească drept moment decisiv pentru a pune capăt practicii crude de a ține elefanții și alte animale sociale izolate în grădinile noastre zoologice.”
Întrebat despre acuzațiile de neglijență, diectorul Kumar a spus că „toate îngrijirile și întreținerea au fost respectate”, dar a refuzat să răspundă la întrebări specifice.
În octombrie 2024, Asociația Mondială a Grădinilor Zoologice și Acvariilor a suspendat calitatea de membru a grădinii zoologice din Delhi din cauza îngrijorărilor legate de condițiile de viață ale lui Shankar, în urma unor rapoarte potrivit cărora acesta era ținut în lanțuri, a informat agenția de știri PTI.
Organismul global a acordat grădinii zoologice din Delhi termen până în aprilie 2025 pentru a-l reloca pe Shankar sau pentru a-i îmbunătăți îngrijirea, avertizând că statutul său de membru va fi revocat dacă termenul nu va fi respectat.
La o zi după notificarea de suspendare, un ministru federal a inspectat incinta lui Shankar și a declarat că starea lui de sănătate părea mai bună. La 15 octombrie, guvernul a anunțat planuri de a-i aduce o parteneră, afirmând că Zimbabwe și Botswana și-au manifestat interesul și că formalitățile erau în curs de desfășurare.
Oficialii grădinii zoologice din Delhi au declarat că nu au mai primit nicio notificare din partea organismului global. Shankar a murit înainte ca o parteneră să poată fi găsită.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.