
Viața de film a lui Bernie Ecclestone – Fostul șef al F1 a împlinit 95 de ani, s-a retras la țară și își crește fiul de 5 ani
Bernie Ecclestone este un personaj cu o viață demnă de filmele de la Hollywood. Fostul șef al Formulei 1 a împlinit 95 de ani și povestește într-un interviu pentru Bild noul său stil de viață: s-a retras la țară și își crește fiul în vârstă de 5 ani.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Bernie a sărbătorit împlinirea vârstei de 95 de ani departe de lumina reflectoarelor. După o viață agitată și plină de tot felul de evenimente, Ecclestone s-a retras în Elveția, în localitatea Gstaad, alături de soția sa Fabiana, în vârstă de 49 de ani.
Fiul lor, Ace, are cinci ani, iar Bernie se ocupă personal de creșterea lui.
Într-un interviu acordat Bild cu ocazia zilei sale de naștere, Bernie spune că își petrece viața între Elveția și Brazilia și că de câțiva ani de zile își concentrează timpul pe viața de familie.
„Ace este un băiat minunat: este inteligent, curios și interesat de toate”, spune Bernie despre fiul său în vârstă de 5 ani.
Fabiana dă asigurări că familia se descurcă foarte bine, în pofida diferențelor mari de vârstă dintre soți.
„Bernie și cu mine suntem o echipă și îl creștem pe Ace ca o echipă. Când devin puțin nerăbdătoare, el îi explică cu calmul și seninătatea lui obișnuite că nu poate să se uite la televizor timp de jumătate de oră până nu își termină temele”.
Învățat cu o viață de lux, Bernie s-a focusat în ultimii ani pe o distanțare de agitația de care a avut parte zeci de ani.
La începutul acestui an, omul de afaceri britanic și-a vândut colecția privată de 69 de mașini de Grand Prix, evaluată la aproximativ 500 de milioane de lire sterline.
Cumpărătorul este Mark Mateschitz, moștenitorul mărcii „Red Bull”.
„Înseamnă foarte mult pentru mine să știu că această colecție se află acum pe mâini bune”, a declarat el în momentul confirmării acordului.
De asemenea, Bernie „a scăpat” și de unul dintre iahturile sale și vrea să-l cedeze și pe un altul.
Ideea de bază a lui Bernie este să-și simplifice viața.
Soția Fabiana spune că deciziile sunt cele corecte: iahtul era folosit o săptămână pe an, iar mașinile erau doar de colecție.
„În ciuda averii sale, estimată la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, Ecclestone și soția sa trăiesc modest în vila lor cu vedere la munți”, explică presa germană.
Bernie a fost toată viața dependent de adrenalina pe care a găsit-o în Formula 1.
A devenit tată pentru a patra oară la o distanță de 31 de ani.
Ecclestone are alți trei copii în afară de Ace: Deborah, în vârstă de 70 de ani (cu prima sa soție, Ivy Bamford), Tamara, în vârstă de 41 de ani, și Petra, în vârstă de 36 de ani (cu a doua sa soție, Slavica Radic).
„Este ceva cu adevărat special. Te uiți la copilul tău cel mai mare și la fiul tău mai mic și îți dai seama de tot ce s-a întâmplat între ei”, transmite Bernie cu umor.
La vârsta de 5 ani, Ace deja vorbește bine în engleză, portugheză și germană și frecventează o grădiniță internațională în apropierea casei familiei Ecclestone.
La vârsta de 95 de ani, Bernie Ecclestone are tot mai puțini prieteni
Una dintre supărările lui Bernie este aceea că are din ce în ce mai puțini prieteni.
„Mulți oameni veneau și plecau”, spune el cu amărăciune.
„Dar prietenii adevărați, cei care te însoțesc în toate, erau foarte puțini. Cred că erau patru; acum mai este doar unul”, a menționat el, referindu-se la Flavio Briatore.
Ceilalți, campionul mondial austriac Jochen Rindt, președintele FIA Max Mosley și triplul campion mondial Niki Lauda, au murit, lăsându-l pe fostul șef al F1 să reflecteze asupra unui cerc din ce în ce mai restrâns de prieteni apropiați, construit de-a lungul a jumătate de secol în paddock-ul Formulei 1.
Bernie Ecclestone este unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie, el construindu-și imperiul în special în jurul Formulei 1.
A fost în centrul mai multor scandaluri de-a lungul vieții: în 2014 a plătit aproximativ 100 de milioane de dolari pentru a scăpa de închisoare, după ce a fost acuzat de mită în Germania.
Dosarul respectiv avea legătură cu vânzarea drepturilor Formulei 1.
A vândut F1 în 2017 către Liberty Media, iar o perioadă a ocupat funcția de președinte onorific.
În pofida tuturor scandalurilor în care a fos implicat de-a lungul vieții, este văzut ca „părintele modern” al Formulei 1.
Bernie Ecclestone cumplió 95 años y vendió uno de sus exclusivos yates de lujo: la impresionante suma que recaudóhttps://t.co/AvnAIVLZiQ
— Pinta Charla (@noplancho) October 29, 2025
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.