Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv care creează o carte de rezidenţă „de aur” de un milion de dolari, o referinţă la celebra „carte verde” ce le permite oamenilor să locuiască şi să muncească în Statele Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Va fi un succes imens”, a prezis el despre acest nou sistem, care este menit să le permită cetăţenilor străini cu „calităţi excepţionale” să obţină o „carte de aur”.
„În schimbul plăţii a un milion de dolari către Trezoreria SUA sau, dacă îi sponsorizează o companie, a două milioane de dolari”, solicitanţii acestei „cărţi de aur” „vor beneficia de procesarea accelerată a vizelor”, a declarat un consilier al lui Trump.
Decizia face parte dintr-o serie de măsuri anti-imigraţie luate de preşedintele american şi administraţia sa, care presupun, de asemenea, expulzări în masă ale imigranţilor ilegali.
Ii dai un milion lui Trump si dintr-o data nu mai esti „ilegal alien” ci cetatean de onoare al Sua.