Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Circulaţia trenurilor de mare viteză a fost grav perturbată luni în sud-estul Franţei, după ce un act de vandalism a provocat numeroase anulări, lăsând pasagerii blocaţi în staţii, iar operatorul feroviar de stat SNCF estimează că traficul va reveni la normal abia marţi, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Angajaţii noştri de la faţa locului estimează că lucrările de reparaţii vor dura până seara. Serviciile ar putea fi reluate în această seară, dar vor rămâne perturbate, iar traficul va fi reluat normal începând de mâine dimineaţă”, a transmis SNCF pentru AFP.
Mai multe trenuri de mare viteză TGV au fost deja anulate între Paris şi sudul ţării către Marsilia, Montpellier şi Nisa. În schimb, perturbările nu afectează linia dintre Paris şi Lyon (centru-estul Franţei).
Cablurile feroviare „au fost incendiate în mod deliberat” la sud de satul Valence, a explicat ministrul Transporturilor, Philippe Tabarot, pe reţeaua socială X.
În jurul orei locale 08:00 (07:00 GMT), pe site-ul companiei feroviare SNCF, toate trenurile TGV care plecau din Paris şi mergeau dincolo de Lyon erau anulate, cel puţin până la ora 13:00 (12:00 GMT).
În sens invers, trenurile care plecau din sud-estul Franţei spre Paris, Lyon sau Strasbourg (est) înregistrau întârzieri de până la cinci ore. În gara Lyon Part-Dieu, trenurile spre Marsilia au fost anulate, la fel ca şi conexiunile spre Luxemburg sau Le Havre (vest), în timp ce trenul spre Bruxelles-Midi, din Marsilia, înregistra o întârziere de cinci ore.