
Texasul clasează drept „teroriste” două organizaţii musulmane / Una dintre ele vizează apărarea drepturilor musulmanilor americani
Statul american Texas a anunţat marţi că desemnează drept „teroriste” două organizaţii musulmane, printre care Fraţii Musulmani, informează miercuri AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În afară de Fraţii Musulmani, guvernatorul republican al statului Texas, Greg Abbott, a mai plasat pe lista texană a entităţilor teroriste şi Consiliul pentru Relaţiile Americano-Islamice (CAIR), una dintre principalele organizaţii americane de apărare a drepturilor musulmanilor.
Această decizie „le interzice să cumpere sau să obţină terenuri în Texas” şi autorizează statul să „angajeze urmăriri pentru a le închide”, a precizat Greg Abbott pe platforma X.
CAIR, care deţine circa 30 de filiale pe întreg teritoriul SUA, dintre care trei în Texas, a denunţat pe X o decizie „defăimătoare”, lipsită de orice „fundament factual sau juridic”.
Foarte critică la adresa politicii americane faţă de războiul din Gaza, organizaţia l-a acuzat de asemenea pe Greg Abbott că apără o agendă pro-israeliană şi alimentează de luni de zile „isteria antimusulmană pentru a-i discredita pe musulmanii americani critici la adresa guvernului israelian”.
Guvernatorul texan afişează un sprijin fără rezerve pentru Israel şi a calificat drept antisemite manifestaţiile studenţeşti propalestiniene care au avut loc în Texas de la începutul războiului în Fâşia Gaza, pe 7 octombrie 2023.
Desemnarea unor entităţi drept organizaţii teroriste ţine de obicei de guvernul federal, nu de state.
Cu toate acestea, Greg Abbott a desemnat deja banda venezueleană criminală Tren de Aragua drept „organizaţie teroristă străină” în septembrie 2024, cu câteva luni înainte ca aliatul său Donald Trump să facă acelaşi lucru la nivel federal în februarie 2025, după revenirea sa la Casa Albă.
Ca răspuns la un proiect imobiliar destinat musulmanilor, ce include în special o moschee, el a promulgat în septembrie o lege ce interzice construirea în Texas a unor complexuri supuse legii islamice sharia.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.