G4Media.ro

☰

Silvia Tăbușcă, reprezentanta unui ONG pentru drepturile omului și migrație: ”Cerem demisia…

Silvia Tăbușcă, reprezentanta unui ONG pentru drepturile omului și migrație: ”Cerem demisia din magistratură a procurorului de caz din dosarul Țăndărei”

Anchete • 24 Decembrie 2019 • • 16 comentarii

Silvia Tăbușcă, președinte al Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), director al Centrului de Drepturile Omului și Migrație, solicită demisia din magistratură a procurorului DIICOT Olga Vrînceanu, cea care a instrumentat dosarul Țăndărei, soldat cu achitări pe linie cu motivarea ”fapta nu există”, în vreme ce britanicii i-au prins demult și condamnat pe membrii rețelei din UK.

Silvia Tăbușcă consideră că procurorul de caz nu ar fi administrat corect probele trimise de autoritățile britanice. În plus, instanța de fond, Tribunalul Harghita, a tergiversat procesul până o parte dintre acuzații s-a prescris. Tăbușcă spune și că statul român a eșuat în protejarea victimelor minore ale traficului de copii din cazul Țăndărei astfel încât acestea să nu intre în sfera de influență a presupușilor trafcanți și să fie ”pierdute”, adică să nu mai fie găsite și să nu mai poată să își susțină mărturia în instanță.

Luni, Curtea de apel Mureș i-a achitat pe cei 25 de inculpați din cazul ”Țăndărei” de trafic de minori în UK cu motivarea ”fapta nu există”.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Bernie Gravett, polițistul englez care a lucrat la caz, a declarat revoltat pentru G4media.ro că, dacă ar fi fost anchetați și judecați în Marea Britanie, inculpații ar fi fost condamnați demult.

Procurorii DIICOT nu au reacționat încă față de acuzațiile Silviei Tăbușcă. În momentul în care o vor face, vom publica imediat punctul lor de vedere.

Vezi mai jos un scurt interviu cu Silvia Tăbușcă de la ECLER.

 

G4media.ro: De ce ce credeți că au fost achitați toti cei 25 de inculpati din cazul Țăndărei? Și cu o asemenea motivare: ”fapta nu există”?

Silvia Tăbușcă: ”Pentru mine este foarte clar că probele trimise de autoritățile britanice și de către Europol nu au fost administrate corespunzător de procurorii DIICOT în România.

Știm că din Marea Britanie au fost trimise numeroase probe, mii de dosare care cuprind rezultatele investigației transnaționale făcute de una dintre cele mai profesioniste echipe internaționale în perioada octombrie 2004 – aprilie 2010. Probele cu privire la traficul de persoane sunt evidente, cuprinzând inclusiv înregistrări video din care rezultă foarte ușor felul în care avea loc exploatarea și traficarea.

Europol și autorități ale statelor membre UE precum, Marea Britanie, Spania, Italia, Franța, au cooperat excelent pentru destructurarea ”celui mai mare grup de trafic de persoane din Europa” și au pus la dispoziția DIICOT investigații financiare ample. Însă acestea nu au fost niciodată utilizate.

 

G4media.ro: Cine este vinovat pentru că Justiția nu a fost făcută? Instanțele? Parchetul?

Silvia Tăbușcă: Din punctul meu de vedere vina este împărțită. Pe de-o parte, citind rechizitoriul, constat lipsa totală de interes a procurorului în instrumentarea eficace a probelor primite de la partenerii externi și în redactarea unui rechizitoriu bun, nu excepțional așa cum ar fi meritat această cauză istorică, mai ales că primul act de sesizare a instanței fusese restituit în vederea refacerii urmăririi penale.

Încadrările juridice sunt slab fundamentate, iar anumite elemente nu sunt corect reflectate în investigația făcută de procurorul român. De exemplu, rechizitoriul face trimitere la faptul că din rețea făceau parte polițiști și alți funcționari publici din Ialomița care sprijineau inculpații, ofițeri de frontieră care permiteau trecerea ilegală a copiilor ce urmau să fie exploatați în străinătate, notari publici care emiteau acte false etc. În cazul Țăndărei vorbim de o rețea amplă de crimă organizată, cea mai mare din Europa conform datelor Europol, dar investigația DIICOT s-a limitat doar la cei 26 de inculpați identificați de autoritățile britanice la Țăndărei în primăvara lui 2010. Nu există nicio cercetare suplimentară cu privire la restul membrilor rețelei.

Lipsa totală de interes a procurorului pentru investigațiile financiare primite și identificarea sumelor uriașe de bani provenite din această infracțiune (£160.000/copil exploatat/an), ridică un alt mare semn de întrebare asupra felului în care România a înțeles să își exercite rolul de partener european în destructurarea rețelelor de crimă organizată. Utilizarea investigațiilor financiare ar fi ajutat procurorul să probeze foarte ușor existența unei rețele de crimă organizată și faptul că cei 25 de inculpați reprezentau vârful ei. Această singură probă corect susținită ar fi fost suficientă instanței de judecată să poată condamna inculpații.

Pe de altă parte, instanța de fond, în viziunea mea, nu pare deloc imparțială, iar principiul rolului activ al judecătorului într-o cauză de crimă organizată împotriva minorilor pare inexistent. În cei 6 ani de zile de tergiversare a dosarului, cu 53 de sedințe de judecată, singura decizie a instanței este aceea prin care dispune înlocuirea măsurii arestării cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de 2 septembrie 2015. Într-o cauză de o asemenea complexitate, menținerea în libertate a inculpaților afetează clar bunul mers al dosarului și declarațiile martorilor-victimă.

 

G4media.ro: Chiar să nu fi fost probe? Polițistul englez care a lucrat la caz, Bernie Gravett, spune că erau. Ai, pe de-o parte, probe trimise de britanici potrivit cărora copiii au fost exploatați prin cerșetorie și furturi pe străzile Londrei, pe de altă parte, ai probele găsite la percheziții care arată o avere nejustificată, plus încărcatoare de mitraliere AKM? Nu e suficient?

Silvia Tăbușcă: Parerea mea este că în acest dosar vorbim de rea credință din partea procurorului în instrumentarea dosarului și utilizarea probelor. Având în vedere că la Londra pentru fapte similare au fost condamnate 120 de persoane din rețea, e greu de acceptat că România nu ar fi putut condamna 25, fie ei șefii rețelei. Dacă procurorul ar fi vrut să soluționeze corect acest caz ar fi avut numeroase mijloace la dispoziție și parteneri internaționali care să sprijine acțiunile necesare. Spun asta deoarece nu este singura cauză instrumentată prost de acest procuror, avansată ulterior în DIICOT. În 2018 un alt caz apărut în presă șoca opinia publică – traficul de minore din restaurantul Shanghai. Și în acest dosar apar foarte multe probe, însă același procuror DIICOT clasează cauza în mod nejustificat, fără să audieze vreo victimă, situație similară celei din cauza Țăndărei. Și poate că este justificat să ne întrebăm câte astfel de cauze n-or mai fi!

 

G4media.ro: Cum ar fi trebuit abordată ancheta și procesul ca să ajungem la pedepsirea vinovaților? Ce trebuia să facă statul român cu victimele astfel încât ele să își susțină plângerea sau să depună mărturie în instanță?

Silvia Tăbușcă: Victimele trebuia să fie încadrate ca atare și să fie protejate pe întreaga durată a procesului astfel încât să nu intre în sfera de influență a traficanților. Or, noi nici nu le-am recunoscut statutul de victimă și le-am ”pierdut” imediat ce au fost repatriate de către britanici. Practic s-a dorit condamnarea unor traficanți fără victime – utopic pentru România.

 

G4media.ro: Ce mai poate fi făcut acum după ce sentința a devenit definitivă?

Silvia Tăbușcă: Cred că cel mai important este să conștientizăm rapid cât de vulnerabili suntem în fața marilor rețele de crimă organizată și împreună – reprezentanți de instituții, politicieni, jurnaliști, societate civilă, să facem reforma de care România are nevoie, acea Românie de la granița externă a UE supusă multor provocări. Și pentru asta ne trebuie oameni, profesioniști integri pe care avem obligația de a-i identifica și promova acolo unde le este locul.

Foto: Silvia Tăbușcă (Contul personal de Facebook)

Disclaimer:
- G4Media nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, G4Media nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.

- G4Media nu a primit și nu acceptă reclame de la industrii precum jocuri de noroc, pariuri, alcool și tutun. Este strict opțiunea G4Media. Nu promovăm vicii care pot distruge sănătatea, viața sau cariera unor oameni.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. De fapt toti procurorii nu au ce cauta in magistratura. Demisiile trebuie sa fie ale judecatorilor isteti care dau solutii de achitare in cazuri de pedofilie, rapire, proxenetism.

    • FOARTE CORECT!!!!! dar cine sa auda???

    • Sesizarea Inspecției Judiciare sau SIIJ.

    • unde sunt marii procurorsasi-ong-isti care erau pe scari mai amu un an ?

      prin strainataturi si tarishoare qalde, departe de bizonul / sclavul din ROMANIA, cel care ii platesc cu sudoarea fruntii salariul, sporurile, chiria, benzina, hrana etc

  2. Trist, foarte trist.. Eu unul sunt de acord ca 2 si doar 2 categorii de oameni merita pensii speciale si salarii de 10 ori mai mari decat a „celorlalti”: militarii CARE MERG in teatre de razboi (doar ei, nu burtosii de la birou) si magistratii. Tocmai ca un procuror sau un judecator care isi face sau NU isi face treaba poate influenta destine, atat personale cat si ale intregii tari infinit mai mult decat un muncitor din fabrica. DAR. Reversul ar trebui ca un judecator corupt sau incompetent sa faca puscarie pe viata, raspunderea lui sa fie totala, pentru acele privilegii. Magistratii sunt acum si cu aia in cur si cu sufletu`n rai. Au privilegii si salarii uriase -raportate la omul de rand, lucrator in privat- si nicio responsabilitate. Procurori care intr-un an nu au facut niciun rechizitoriu si au incasat salarii. Judecatori care achita sau dau cu suspendare unor criminali ce se urca drogati si beti morti la volan omorand oameni, unii familii intregi. Procurori incompetenti gen prostii satului nu trebuie sa aiba acel privilegiu „am luat post de bugetar, ies la pensie linistit indiferent daca imi fac sau nu treaba si cat de imbeicl sunt”. Nu taticule, esti o bomba de imbecil/a incompetent/a, afara din magistratura, angajeaza-te portar la Kaufland si castiga-ti painea. Ai dat inchisoare cu suspendare sau la misto doar 2-3 ani unui pedofil dovedit care a distrus un copil de 6 ani pe viata, pe motiv de spaga, sau ca esti incompetent ? Judecatorul ala trebuie sa primeasca puscarie 30 de ani, scurt, lasa tu pensie speciala de 10 ori mai mare decat a omului de rand, puscarie tata, fa-ti treaba pentru care esti platit atat de bine, nu lasi pedofili pe strada sa mai faca iar.. Pedepsele in Romania sunt ridicol de mici pentru majoritatea faptelor, dar trebuie inceput de acolo.

    • Subscriu

    • Pentru tibi de la 24.12.2019 la ora 12:12 pm
      Este un intelept pe la noi care odata a zis cam asa: judecatorii nostri isi pot lua atat independenta cata doresc.
      Cred ca judecatorii nostri isi iau atata independenta cat sa le asigure siguranta dorita. Siguranta fizica, psihica sau . . . financiara.

      PS – sunt un alt tibi de la 25.12.2019 ora 12.57 pm

  3. – Sterș de pe site-ul MAI în anul 2009 (încorporat și citat în studiul decanului de la Sociologie, Doru Buzducea, care stupefiat mi-a răspuns că este l-a primit de la Comisia Presidențiala și nu este nici o problemă dacă apare în Cv-ul domniei sale, fără să fii vorbit cu o victimă a traficului de persoane)
    – Realizat în primul semestru al anului 2007, când câtuși de puțin mai exista un interes pentru victimele traficului de persoane:

    ACCESUL VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE LA SERVICIILE DE ASISTENŢĂ ŞI PROTECŢIE

    Capitolul 4. Analiza datelor

    Asigurarea accesului la serviciile de asistenţă şi protecţie reprezintă un drept fundamental al victimelor, fiind garantat prin lege. A nu avea acces la aceste servicii este echivalent cu a permite şi a facilita retraficarea. Astfel, asigurarea că accesul nu este îngrădit de stereopituri sau de către alţi factori structurali trebuie să devină prioritară. Cu toate acestea, un procent extrem de ridicat din totalul victimelor identificate nu beneficiază de aceste servicii.
    Care sunt factorii care contribuie la excluziunea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie? Pentru a putea răspunde la această întrebare, la analiza datelor colectate prin cercetarea de teren se va porni de la clasificarea principalelor surse ale excluziunii: alegerea individuală, sistemul şi apartenenţa teritorială a persoanei.

    4.1. Autoexcluziunea
    Victima optează să respingă orice serviciu de asistenţă şi protecţie. Acest tip de excluziune este determinat de către alegerea individuală a victimei sau de către influenţa mediului familial. La analiza acestui tip de excluziune s-a pornit de la premisa că lipsa de informare a victimei cu privire la serviciile de asistenţă şi protecţie, cu toate că se manifestă la nivel individual, constituie un efect al unui mesaj transmis inadecvat în momentul identificării. Chiar dacă în momentul identificării, victimelor le este prezentat faptul că pot beneficia de serviciile de asistenţă şi protecţie, acestea nu au o reprezentare clară cu privire la ce implică şi refuză.
    În momentul identificării starea psihică a victimei este confuză, aceasta dorind să se întoarcă în familie. Neconştientizând pe moment ce implică asistenţă victima refuză, fără ca situaţia să fie evaluată de către un specialist. Este esenţial ca în acel moment să fie chemat un asistent social sau un psiholog, care să evalueze situaţia persoanei, să îi explice care îi sunt drepturile şi să îi ofere datele de contact, în vederea contactării ulterioare a furnizorilor de servicii.

    […] Destul de multe, care au refuzat asistenţa au revenit peste 2 săptămâni, au sunat, oricum li se oferă informaţii şi contactele. Iniţial refuză, se simt vinovate, e normal după trafic, se duc acasă, e şi un fel de pedeapsă pe care şi-o aplică […], dar acolo dau de greu şi apoi solicită serviciile de asistenţă, s-a întâmplat de multe ori aşa. De obicei spun: „nu am nevoie de nimic, vreau decât să mă duc acasă să fiu cu ai mei şi atât” (reprezentant ONG, Bucureşti).
    În cazul identificării victimei de către una dintre instituţiile de aplicare a legii, sesizarea unui psiholog sau a unui asistent social poate avea un impact pozitiv, în ceea ce priveşte accesarea serviciilor:

    […] Un poliţist mi-a spus că dacă vin în centru, o să poată să mă ajute şi mi l-a recomandat pe domnul M.R. şi pe doamna G.C., ca să pot să îmi rezolv probleme, să îmi limpezesc mintea, ca să pot să discut despre problemele mele […]. Mi-a rezolvat şi actele până acum. Cei de la poliţie mi-au dat o ideea să mă gândesc şi totuşi este bine[…]. Înainte să vin aici îi spuneam mamei că nu vreau să vin, pentru că o să stau tot timpul închisă, că nu o să pot vorbi la telefon, că nu o să pot să trimit o scrisoare, mă rog chestii dintre acestea. Însă M.R. mi-a explicat că dacă nu îmi place pot să plec (victima R.T., 20 ani, asistenţă în regim rezidenţial).

    Neîncrederea în instituţiile statului poate fi un factor extrem de important în alegerea victimei de a nu colabora cu instituţiile de aplicare a legii sau de a refuza serviciile de asistenţă şi protecţie guvernamentale:
    Un motiv al neaccesării ar putea fi neîncrederea, pentru că nu este un precedent, nici nu poate fi mediatizată, chiar dacă avem un caz reuşit

    […], pe de altă parte cred că nu sunt nici informate, consider că acolo la poliţie, poliţistul îşi face treaba, dar el se bazează pe prinderea traficantului, nu îl interesează , chiar dacă probabil îi spune, conform legii ai dreptul la asistenţă şi la protecţie[…].Ele nu înţeleg, nu li se explică corect de ce ar putea să beneficieze[…]. Există o confuzie foarte mare (reprezentant centru guvernamental, Galaţi).

    Poliţia are un rol major în identificarea victimelor şi de asemenea poartă o mare responsabilitate pentru referirea către furnizorii de servicii. Încrederea în această instituţie are un rol major în punerea în aplicare a intenţiei victimei de a solicita ajutorul sau în acceptarea victimei de primi asistenţă, atunci când după audiere victimei îi este adus la cunoştinţă faptul că are dreptul de a beneficia de asistenţă şi protecţie.
    Cu toate că încrederea în poliţie a înregistrat o creştere, de la 35,2% în 1999 la 43% în 2006, comparativ cu alte instituţii nivelul încrederii populaţiei este destul de redus, luând în considerare rolul major al poliţiei în asigurarea coeziunii sociale. Un alt semnal de alarmă este constituit de neîncrederea manifestată de populaţie faţă de poliţişti, această categorie profesională fiind depăşită, din punctul de vedere al neîncrederii manifestate decât de oamenii de afaceri. Astfel, în luna mai a anului 2006, 60% din totalul populaţiei manifesta lipsă de încredere sau un nivel mic de încredere în această categorie profesională .
    Funcţionarea liniei cu apel gratuit pentru apelurile de pe teritoriul României, Tel-Verde a condus la sesizarea unor cazuri, în care victimele excluse de la serviciile de asistenţă şi protecţie, datorită lipsei de informării au putut să afle despre drepturile lor:

    Bunicul meu a luat numărul de la televizor şi am luat legătura cu ei[…] (victima F.O., 22 ani, nu a beneficiat de nici un serviciu de asistenţă până în momentul interviului).
    În unele cazuri victimele nu au nici o informaţie cu privire la drepturile lor:
    Mie nu mi s-a spus nimic, eu nu am ştiut nimic de aşa ceva. Aici poliţia nu prea se ocupă[…] m-am trezit ca a venit poliţia din Timişoara şi mi-a zis că sunt parte vătămată, acolo aveau pozele mele la dosar, pozele multor fete care erau acolo, care au fost în Italia.[…] eu când m-am întors din Italia nu am spus nimic şi m-am trezit că după atâţia ani au venit doi poliţişti (victima A.S., vârsta 30, nu a beneficiat de nici un serviciu de asistenţă până în momentul interviului).

    În unele cazuri ideea de a beneficia de asistenţă în regim rezidenţial este respinsă datorită experienţelor similare din ţările de exploatare:

    Am stat în Italia 7 luni în adăpost şi nu mi-a plăcut…nu e ca la tine acasă, cei de la poliţia de frontieră mi-au spus de aşa ceva, dar nu am vrut. (victima T.A., 18 ani, nu a beneficiat de nici un serviciu asistenţă în România).

    4.2. Excluziunea structurală
    Dacă în ţările occidentale sursele excluziunii sociale reprezintă expresii marginale ale unui sistem social rezultat în urma unui proces de dezvoltare coerent, procesul de tranziţie din România a determinat apariţia unor surse de excluziune de tip structural, ce au aruncat indivizii în imposibilitatea de a beneficia de unele drepturi cetăţeneşti . În procesul de identificarea victimelor şi de oferirea de servicii de asistenţă şi protecţie victimelor sunt implicate diverse instituţii. Astfel, apariţia unor disfuncţii la nivelul instituţiilor, al colaborării interinstituţionale poate conduce la excluziunea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie.

    4.2.1. Neconştientizarea problemei de către instituţiile ce identifică victimele
    Principalele organisme de referire a victimelor către serviciile de asistenţă şi protecţie sunt constituite de către structurile IGPR, IGPF, DIICOT, în cazurile de exploatare internă şi OIM, în cazurile de exploatare externă. În continuare mă voi axa pe analiza modului în care problematica traficului de persoane este conştientizată de structurile de aplicare a legii şi a modului de referire. Furnizorii de servicii de asistenţă şi protecţie nu sunt solicitaţi în toate cazurile, doar în acelea în care situaţia este gravă.

    Cei de la poliţie nu ne cheamă când este victima audiată, ci doar ne spun că o victimă are nevoie de asistenţă, asta se întâmpla când ei consideră că este necesar sau a solicitat fata respectivă […]. Depinde cum este evaluată situaţia unei victime, ea poate chiar nu îşi dă seama că are nevoie de protecţie sau de asistenţă. De multe ori am întrebat, pentru că sunt aduse aici 2 fete, iar în dosar mai sunt şi altele, […] ”ce se întâmplă cu celelalte fete, primesc asistenţă?”, „nu, că nu au nevoie”. Încă o dată cine evaluează aceste nevoi? Până la urmă este dreptul lor prin lege să beneficieze de asistenţă. Se poate să şi refuze, e adevărat, dar totuşi numărul de victime care nu solicită asistenţă e prea mare (reprezentant ONG, Bucureşti).
    Situaţia menţionată mai sus nu poate fi generalizată, acest factor manifestându-se la nivel individual. Există specialişti din cadrul structurilor de aplicarea legii care conştientizează nevoile victimelor:
    Se pare că domnul procuror a constatat că am nevoie de consiliere psihologică, deşi eu nu am apelat… eu având familia lângă mine, mi-a fost mai uşor să trec peste[…]. Mi s-a spus că pot beneficia de ajutor psihologic[…]. Nu prea am discutat cu soţul despre consilierea psihologică, primul lucru a fost să ne punem noi pe picioare financiar. Nici nu m-am gândit să mă duc la psihologic …pot să spun că el a fost un psiholog bun pentru mine. El m-a susţinut şi nu m-a condamnat. Eu cu cât mă gândesc mai mult la ce s-a întâmplat mă stresez, de câte ori mă duc la un psiholog discut despre aşa ceva, în loc să uit şi să trec, să mă gândesc la problemele pe care le am sau la ceea ce vreau să realizez, eu mă stopez, nu e că nu vreau să discut, e un subiect pe care pot să îl discut, dar dacă e prea frecvent, mă staţionează (victima R.R., 33 ani, nu doreşte să beneficieze de asistenţă).

    4.2.2. Dezvoltarea deficitară a serviciilor de asistenţă şi protecţie
    Dezvoltarea deficitară a serviciilor de asistenţă şi protecţie destinate victimelor reprezintă o caracteristică a întregului sistem naţional de asistenţă socială. Plecând de la ideea că serviciile de asistenţă şi protecţie destinate victimelor reprezintă un segment al sistemul naţional de asistenţă socială, consider că semnalele de alarmă trase de către diverşi specialişti cu privire la modalităţile de organizare şi funcţionare ale acestui sistem trebuie luate în considerare, pentru a nu permite perpetuarea unor distorsiuni grave.Astfel, până la apariţia Legii nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială s-au manifestat următoarele distorsiuni în cadrul sistemului naţional de asistenţă socială :
     axarea pe furnizarea de servicii în regim rezidenţial;
     furnizarea de servicii în cadru instituţional şi lipsa totală a furnizării de servicii în cadrul familiei şi al comunităţii, unde s-ar putea realiza cu succes prevenirea şi reintegrarea socială. Oferirea de asistenţă în cadrul centrelor guvernamentale, pe o perioada limitată nu face decât să smulgă o persoană din mediul în care şi-ar putea continua viaţă şi unde ar putea primi sprijin din partea familiei şi a comunităţii;
     cu toate că există capacităţi de asistenţă socială guvernamentale, acestea sunt subdezvoltate, fondurile externe mergând către organizaţiile nonguvernamentale;
     descentralizarea serviciilor de asistenţă s-a realizat la nivel judeţean, şi nu local, aşa cum ar trebui pentru a se putea răspunde individualizat pentru specificul fiecărei comunităţi;
     mixul public/privat este confuz. Cu toate că aceste sisteme ar trebui să fie complementare şi să colaboreze în vederea rezolvării problemelor, acest fapt nu s-a întâmplat.
    Se poate observa că distorsiunile cu privire la sistemul naţional de asistenţă socială existent înaintea apariţiei Legii nr.705/2001 se regăsesc astăzi în cadrul serviciilor de asistenţă şi protecţie guvernamentale destinate victimelor, furnizate în baza Legii nr.678/2001:
     Axarea pe oferirea de servicii de asistenţă şi protecţie în regim rezidenţial de către centrele guvernamentale. Chiar dacă specialişti din domeniul politicilor sociale au semnalat incapacitatea acestui tip de servicii în reintegrarea socială, orientarea spre dezvoltarea acestui tip pentru victime, într-o ţară de origine a avut un rezultat ineficient, procentul de ocupare al centrelor guvernamentale fiind extrem de redus. Exceptând cazurile în care victima necesită menţinerea într-un mediu securizat, viaţa fiindu-i ameninţată de către traficanţi, serviciile de asistenţă ar trebui acordate în comunitate sau în familie, în mediul de viaţă al victimei. O soluţie sugerată de către un reprezentat al unui ONG ar fi funcţionarea acestor centre guvernamentale, în vederea oferirii de asistenţă în situaţie de criză, iar pe lângă aceste centre să existe sateliţi, care să ofere servicii specializate în cadrul comunităţilor.
    În regim rezidenţial … ca adăpost, acolo unde strângi multe lucruri, multe persoane, seamănă a instituţie…pentru victime e dificil, nu e chiar întoarcerea la o viaţă normală, mai ales după trafic, sechestrare, control, reguli, de aceea noi am mers pe sistemul de locuinţă protejată (reprezentant ONG, Bucureşti).
    După perioada de exploatare şi identificare, întoarcerea acasă este preferată în majoritatea cazurilor:
    Eu cred că sunt foarte bine acasă, e altfel […]. Cei de la poliţie mi-au spus de adăpost, dacă vreau să stau acolo, iar eu am spus ca nu mă interesează asta, ca vreau să ajung acasă […]. Cu ajutorul fetelor de la centru m-am înscris la un curs de comerţ în Constanţa (victima 20 ani, C.E.).
    Întrucât multe dintre victime doresc să se întoarcă în familie, iar suportul familiei este esenţial în recuperarea lor este de dorit ca oferirea de asistenţă să se orienteze către comunitate şi familie:
    Am trecut cu bine cu ajutorul familiei, familia contează foarte mult (victima P.I. 21, beneficiază de asistenţă în regim de zi).

    In centru nu aveam de ce să merg, automat despărţeam toată familia (victima R.R., 33 ani, nu doreşte să beneficieze de asistenţă).

     Incapacitatea centrelor guvernamentale de a oferi servicii de asistenţă şi protecţie pe termen lung este datorată:
    • prevederilor legale privind perioada de asistenţă. Perioada de acordare a asistenţei este extrem de mică, fiind posibilă doar oferirea de asistenţă în situaţie de criză. Procedurile birocratice stipulate de Legea nr.678/2001, privind întrunirea comisiei pentru prelungirea perioadei constituie o altă piedică în oferirea de asistenţă.
    • Buget insuficient, ce provine de la consiliile locale
    Procedura prin consiliile locale este foarte greoaie… victima dacă merge, nu trebuie să meargă la un centru de lângă casa ei, pentru că acolo nu este în siguranţă, este de dorit să meargă în alt centru….Ce consiliu local o să trimită de la Botoşani la Giurgiu fonduri pentru victima respectivă? (reprezentant ONG, Bucureşti).

     Birocraţia este o formă de organizare greoaie, ea îngrădeşte libertăţile şi nu acceptă diferenţele, de aceea în cadrul oferirii de servicii sociale, unde nevoile fiecărui caz sunt diferite, birocraţia devine un impediment în satisfacerea nevoilor imediate ale beneficiarilor .
    Următoarele probleme au fost sesizate de către reprezentanţii centrelor guvernamentale :
     în procesul de reintegrare socială/profesională a victimei nu se primeşte sprijin de la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă;
     legislaţia în domeniu nu este clară şi ar trebui revizuită;
     procedura de refacere a documentelor de identitate pentru victime este excesiv de complicată;
     nu este asigurată paza;
     fondurile distribuite de către consiliile judeţene sunt insuficiente, iar procedurile birocratice sunt greoaie;
     personalul este insuficient;
     remunerarea personalul este insuficientă;
     fondurile pentru monitorizarea victimelor după părăsirea centrului sunt insuficiente.
    În vederea flexibilizării serviciilor de asistenţă şi protecţie se impune trecerea furnizării bunăstării dinspre stat către organizaţiile nonguvernamentale, rolul statului orientându-se spre susţinerea acestor organizaţii, extinderea voluntariatul şi prevenirea traficul de persoane, lăsând acordarea de asistenţă în grija ONG- urilor (B. Voicu, 2002).

    4.2.3. Colaborarea deficitară dintre diverşii actori instituţionali
    Unul dintre cei mai importanţi factori structurali ce au ca rezultat excluderea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie este constituit de către colaborarea deficitară dintre actorii implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane şi în acordarea de asistenţă şi protecţie victimelor. Cazurile de autoreferire sunt reduse ca număr, de cele mai multe ori comunicarea interinstituţională joacă un rol esenţial în acordarea acestor servicii. În urma discuţiilor purtate a reieşit că gradul de informare cu privire la centrele guvernamentale este redus.
    În afară de centrul de la Giurgiu, […]unde ştiu exact ce oferă nu am fost în nici un alt centru. Nu ştiu ce se întâmpla în celelalte centre, ştiu adresele lor, s-a făcut la un moment un ghid de servicii şi este o listă cu toate instituţiile guvernamentale şi ONG-urile care au îndatoriri privind asistenţa şi protecţia victimelor şi prevenirea (reprezentant ONG, Bucureşti).

    Până la urmă depinde foarte mult şi de poliţie să refere cazuri în centrele guvernamentale, relaţia cu poliţia este bună, dar este clădită în timp, mă bucură că declaraţiile se iau aici la sediul nostru, cu psiholog, cu asistentul social sau cu managerul de caz de faţă, şi nu într-o secţie de poliţie şi în plus au învăţat să vorbească cu victimele şi să le dea o perioadă de gândire. Protecţia din partea statului este zero, sună frumos protecţia martorului dar este pe hârtie (reprezentant ONG, Bucureşti).

    Poliţia este un pic mai reticentă, noi am fost la ei, chiar am insistat, am zis când aveţi… chiar dacă victima este mai speriată, nu îşi dă seama. Ei au spus că „victima este adultă, noi îi spunem ce drepturi are, dar ea nu vrea, spune că nu vrea să beneficieze”, şi am zis „chemaţi-ne şi pe noi”, […] nu ne băgăm peste ei, e interogatoriu, nu ne interesează partea cu traficantul, dar să fim şi noi acolo să îi explicăm victimei, că altfel este când asistenţă socială explică şi alta când îi spune un poliţist. […] Am lăsat date, am mai trimis adrese să ne comunice dacă, în schimb nu prea. Există la poliţie o persoană pe traficul de persoane, dar … nu există colaborare, e foarte greu, noi ne-am mişcat prin cei de centrul regional, în rest, doar ce auzeam de ici de colo (reprezentant centru guvernamental Galaţi).

    Atâta timp cât nu se întâlnesc toţi oamenii care oferă asistenţă şi nu se standardizează serviciile şi nu se merge pe calitatea serviciilor şi nu pe cantitate[…] pe asistenţă de lungă durată, nici fonduri nu sunt (reprezentant ONG, Bucureşti).
    Următorii factori de risc care scad accesul victimelor la serviciile de asistenţă şi protecţie au fost sesizaţi de către un specialist în domeniul traficului de persoane, din cadrul unei Brigăzi de Combatere a Criminalităţii Organizate:
     lipsa colaborării dintre structurile de aplicare a legii şi centrele guvernamentale;
     lipsa de informare cu privire la situaţia furnizorilor de servicii destinate victimelor la nivel naţional.
    Problemele de colaborare interinstituţională sesizate nu pot fi generalizate la nivel naţional, disfuncţiile apărute ţinând mai mult de specificul fiecărei zone.

    4.2.4. Abuzurile şi neîndeplinirea responsabilităţilor
    Abuzurile şi neîndeplinirea responsabilităţilor prevăzute de lege reprezintă alţi factori ce au ca efect excluderea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie.
    […] corupţia … să nu o uitam. Dacă poliţistul foloseşte la audiere tehnici… „dacă nu spui ce vreau eu” şi asta se duce şi spune la centru, iţi dai seama că ei îşi fac viaţa amară. Avem acum în asistenţă o fată care a fost exploatată prin muncă şi efectiv a fost ţinută 2 zile în secţia de poliţie … ameninţată cu bătaia, că dacă nu spune că a fost scoasă la stradă… noi am fost cu ea la doctor şi este virgină. Sau victimă minoră audiată fără ca părintele să fie acceptat în camera de audiere (reprezentant ONG, Bucureşti).

    4.3. Apartenenţa teritorială
    În România, dezvoltarea preponderentă a serviciilor de asistenţă şi protecţie, atât publice, cât şi private în mediul urban a condus la crearea unor decalaje foarte mari faţă de mediul rural. Astfel, mediul rural reprezintă o sursă de excluziune de la acest tip de servicii, posibilitatea accesării fiind aproape inexistentă. Numărul mare de victime, ce provine din mediul rural constituie un argument pentru reorientarea serviciilor către comunitate şi familie. Chiar dacă o victimă îşi conştientizează nevoile şi doreşte să beneficieze de asistenţă, de cele mai multe ori, lipsa resurselor cât şi distanţa dintre domiciliu şi furnizorul de servicii îi vor limita accesul la asistenţă. Există cazuri când victima beneficiază de asistenţă la domiciliu sau se deplasează la sediul organizaţiei. Însă, trebuie conştientizat că deplasarea periodică este dificilă, în vederea acordării de asistenţă pe termen lung.

    CAPITOLUL 4. Concluzii şi recomandări

    În acest capitol al lucrării sunt sintetizate rezultatele cercetării şi sunt înaintate unele propuneri pentru îmbunătăţirea accesului victimelor la serviciile de asistenţă şi protecţie.
    Excluziunea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie este determinată de către o serie de factori de natură individuală, structurală sau ce ţin de mediul de rezidenţă al victimelor. Astfel, neaccesarea acestor servicii nu poate fi interpretată ca un refuz al victimelor de a beneficia de asistenţă.
    În continuare sunt prezentaţi principalii factori identificaţi care conduc la excluderea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie şi sunt propuse pentru fiecare măsuri, în vederea îmbunătăţirea accesului la aceste servicii:
    A. Factori individuali
     Lipsa de informare a victimei cu privire la serviciile de asistenţă şi protecţie constituie efectul unui mesaj transmis inadecvat în momentul identificării. Nu este suficient ca victimei să îi fie transmis faptul că are dreptul la asistenţă şi protecţie, mai ales dacă luam în considerare că starea psihică a victimei este confuză. Este de preferat ca în momentul identificării victimei de către instituţiile de aplicare a legii să fie contactat un psiholog sau un asistent social, specialişti ce au competenţe în evaluarea situaţiei unei persoane, să îi explice acesteia care îi sunt drepturile şi să îi ofere datele de contact dacă va dori să beneficieze de asistenţă. Însă, există multe victime care nu au fost identificate şi nu îşi cunosc drepturile. Pentru aceste cazuri sunt necesare campaniile de informare cu privire la drepturile victimelor.
     Neîncrederea în instituţiile statului reprezintă un alt factor care contribuie la refuzul victimelor de a beneficia de asistenţă. Deoarece neîncrederea în instituţiile statului este manifestată de către o mare parte a populaţiei României, promovarea poliţiei comunitare reprezintă o deschidere spre reconstruirea relaţiilor normale dintre poliţie şi comunitate.
     Dorinţa de a reveni în familie. Este necesară reorientarea către oferirea de servicii de asistenţă şi protecţie în cadrul familiei sau al comunităţii.

    B. Factori structurali
     Neconştientizarea problemei de către instituţiile de aplicare a legii, ce au un rol extrem de important în identificarea victimelor, cât şi evaluarea situaţiei victimelor de către specialiştii acestora au ca efect excluderea de la serviciile de asistenţă şi protecţie.
     Dezvoltarea deficitară a serviciilor de asistenţă şi protecţie. Axarea pe oferirea de servicii de asistenţă şi protecţie în regim rezidenţial de către centrele guvernamentale, într-o ţară de origine pentru traficul de persoane s-a dovedit a fi ineficientă. De aceea este recomandat ca furnizarea acestor servicii să fie reorientată către familie şi comunitate, unde s-ar putea realiza cu succes prevenirea şi reintegrarea socială. Preferinţa pentru oferirea de asistenţă în regim rezidenţial victimelor poate fi susţinută prin invocarea nevoii de siguranţă în faţă ameninţărilor traficanţilor, de aceea pentru această situaţie sunt indicate locuinţele protejate, unde este păstrată intimitatea domiciliului, fiind asigurată şi protecţia.
    Oferirea de asistenţă în cadrul centrelor guvernamentale, pe o perioadă limitată nu face decât să smulgă o persoană din mediul în care şi-ar putea continua viaţa şi unde ar putea primi sprijin din partea familiei şi a comunităţii. Procedurile birocratice stipulate de Legea nr.678/2001, privind întrunirea comisiei pentru prelungirea perioadei constituie o altă piedică în oferirea de asistenţă.
    O altă problemă constatată este legată de faptul că bugetul unui centru guvernamental provine de la consiliul local, fapt ce îngreunează de cele mai multe ori intervenţia.
    Furnizarea de servicii de asistenţă şi protecţie în cadrul familiei sau al comunităţii presupune un sistem funcţional şi bine dezvoltat, fapt nerealizat în România, de aceea pentru moment îmbunătăţirea accesului la aceste servicii poate fi realizată prin modificarea prevederilor Legii nr. 678/2001, cu privire la perioada de asistenţă şi protecţie oferită victimei, la prelungirea acestei perioade prin decizia delegaţiei permanente judeţene şi la furnizarea bugetului de la consiliile locale.
     Colaborarea deficitară dintre diverşii actori instituţionali constituie un factor cu o mare putere de excluziune. Cazurile de autoreferire sunt reduse ca număr, de cele mai multe ori referirea victimei joacă un rol esenţial în acordarea acestor servicii. O cauză a slabei colaborări este constituită de lipsa de informare cu privire la situaţia capacităţilor de asistare la nivel naţional. Un prim pas ce poate fi făcut pentru îmbunătăţirea acestei situaţii este reprezentat de realizarea unei diagnoze a sistemului naţional de asistenţă şi protecţie destinat victimelor. Rezultatul diagnozei poate conduce la realizarea unui ghid, ce va fi diseminat către toţi actorii implicaţi în combaterea traficului de persoane şi în furnizarea de servicii de asistenţă şi protecţie.
     Apartenenţa teritorială a persoanei influenţează accesul victimelor la serviciile de asistenţă şi protecţie. Chiar dacă o victima îşi constientizează nevoile şi doreşte să beneficieze de asistenţă, de cele mai multe ori, lipsa resurselor cât şi distanţa dintre domiciliu şi furnizorul de servicii îi vor limita accesul la asistenţă.

  4. Romania e plina de politisti , jandarmi , avocati , procurori , judecatori , …. de rahat . Rusini nationale . Capuse ordinare pe corpul social sanatos al poporului roman . Imbuibati cu beneficii ( luate cu japca legala din munca celor ce produc valoare adaugata ) de o guvernare mincinoasa si tilhareasca .

  5. 4.2.4. Abuzurile şi neîndeplinirea responsabilităţilor
    Acestei femei, care coordona un ONG pentru a oferii asistență victimelor traficului de persoane, i-a fost omorât soțul, care încă primăvara anului 2007 ne reamintea de CORUPȚIE:

    Abuzurile şi neîndeplinirea responsabilităţilor prevăzute de lege reprezintă alţi factori ce au ca efect excluderea victimelor de la serviciile de asistenţă şi protecţie.
    […] corupţia … să nu o uitam. Dacă poliţistul foloseşte la audiere tehnici… „dacă nu spui ce vreau eu” şi asta se duce şi spune la centru, iţi dai seama că ei îşi fac viaţa amară. Avem acum în asistenţă o fată care a fost exploatată prin muncă şi efectiv a fost ţinută 2 zile în secţia de poliţie … ameninţată cu bătaia, că dacă nu spune că a fost scoasă la stradă… noi am fost cu ea la doctor şi este virgină. Sau victimă minoră audiată fără ca părintele să fie acceptat în camera de audiere (reprezentant ONG, Bucureşti).

  7. foarte pertinente observatiile, dar judecatorii ar trebui sa aiba instrumente la dispozitie pentru a putea trata situatiile in care probatoriul nu este administrat cum trebuie. vicierea procesului ar trebui sa fie in atentia judecatorilor de la prima instanta cel putin si ar trebui sa fie instrumente care pot fi folosite oricand in cursul unui proces.

    dar altfel, este destul de clar ca principalii vinovati sunt procurorii.

  8. Dar judecătorii, ei nu trebuie excluși din magistratură și fără nici o pensie, nici măcar cea socială ? S-o ia de jos, poate în Anglia la cerșit sau furat, corupții lor de corupți !

  9. Eu cer demisia din magistratura a TUTUROR MAGISTRATILOR si organizarea de concursuri pe bune pentru toate posturile!!!!!!!!!

  10. Ca am iesit in strada pt indepandenta justitiei . Care justitie ? In Romania nu există o justiție corectă si imparțială, există o justitie a nepăsării si a interesului personal , o justiție partizana si extrem de neprofesională . Si datorită acestui fapt toți cei care am mai rămas in tarișora nostra scumpă vom îndura și vom plăti pentru toate aceste nici nu stiu cum se le spun , nemernicii , care cu siguranță se vor tot repeta. Cred ca in curând vom iesi in stradă chiar impotriva acestui sistem putred.

  11. Iar Horodniceanu, fost sef la DIICOT in perioada in care subalterna Olga Vranceanu tergiversa si facea varza dosare grele, mai are tupeul si nesimtirea de se inscrie din nou pentru sefia DIICOT, dar si a PG. Noaptea mintii … cu incompetenti si cretini ca astia nu ne facem bine niciodata!

  12. I-ar fi scapat pe generalii care beneficiau de serviciile unei retele de prostitutie cu minori spune marele investigator Tolontan
    Case closed. E protejat procurorul.