
Şeful NATO le cere aliaţilor occidentali să ofere garanţii de securitate solide pentru Ucraina: Să ne asigurăm că Rusia nu mai încearcă niciodată să pună mâna nici măcar pe un kilometru pătrat din teritoriul ucrainean
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat vineri în vizită la Kiev, le-a cerut aliaţilor occidentali să dea ”garanţii de securitate solide” pentru Ucraina în cazul unui acord de pace cu Moscova, pentru a evita orice nouă invazie rusă, relatează France Presse şi Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Garanţiile de securitate solide vor fi esenţiale şi acest lucru este ceea ce încercăm să definim în prezent” pentru a ne asigura că Rusia ”nu mai încearcă niciodată să pună mâna nici măcar pe un kilometru pătrat din teritoriul ucrainean”, a declarat el.
Potrivit lui Rutte, este vorba de două forme de garanţii – prima, care prevede consolidarea armatei ucrainene pentru a descuraja Rusia să atace, iar a doua fiind reprezentată de garanţii de securitate europene şi americane.
”Este clar că Statele Unite vor fi implicate. Aceste garanţii de securitate trebuie să fie respectate”, a accentuat Mark Rutte.
De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că munca pentru structurarea acestor garanţii este ”extrem de dificilă”.
”Este prea devreme pentru a putea spune cine va furniza personal militar, cine va putea furniza informaţii, cine va fi prezent pe mare sau în aer şi cine este pregătit să furnizeze o finanţare”, a indicat liderul ucrainean.
”Ucraina are nevoie de garanţii de securitate astfel încât noi, copiii noştri şi nepoţii noştri să ştim că Rusia nu ne va ataca”, a adăugat el.
În opinia lui Volodimir Zelenski, garanţiile oferite Kievului ar trebui să fie similare celor prevăzute de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic (clauza apărării colective), potrivit căruia un atac împotriva unui membru al Alianţei va fi considerat un atac contra tuturor membrilor.
La puţin timp după conferinţa de presă comună Rutte-Zelenski, la Kiev au sunat sirenele pentru alertă aeriană.
Administraţia militară municipală le-a cerut locuitorilor să se îndrepte spre adăposturi din cauza unei ”ameninţări” din partea tirurilor de rachete balistice trase de Rusia.
În 1994, Rusia a semnat la Budapesta memorandumul ce viza garantarea securităţii Ucrainei, Belarusului şi Kazahstanului în schimbul abandonării de către aceste ţări a armelor nucleare moştenite din perioada sovietică.
Rusia a încălcat acest memorandum prin anexarea Crimeii în 2014 şi apoi prin lansarea în 2022 a unei ofensive de mare anvergură contra Ucrainei, soldată cu zeci de mii de morţi şi forţarea altor milioane de persoane să-şi părăsească căminele.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.