Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Forţele ruse au o superioritate numerică de 3 la 1 în oameni şi mijloace tehnice faţă de armata ucraineană pe front, a declarat luni şeful forţelor armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.
În zonele frontului prioritare pentru Rusia, unde armata rusă îşi concentrează cele mai multe trupe, această superioritate ajunge până la 4 la 1 şi chiar 6 la 1, a adăugat comandantul ucrainean.
Şeful armatei ucrainene a afirmat, însă, că trupele sale au reuşit să stabilizeze axele unde situaţia se deteriorase cel mai mult pentru ucraineni. Sîrskîi s-a referit în special la fronturile Dobropillea, Pokrovsk, Novopavlovsk şi Liman.
Pe axele din Dobropillea, forţele ucrainene au recucerit 25,5 kilometri pătraţi în august. La rândul lor, ruşii au cucerit 13,5 kilometri pătraţi de teritoriu pe acest front.
Pe frontul de la Pokrovsk, Ucraina a câştigat 26 de kilometri de teritoriu luna trecută, în timp ce ruşii au cucerit 5 kilometri pătraţi.
Tot în august, trupele ruse au reuşit să pătrundă în grupuri mici în spatele liniilor ucrainene, în apropierea aglomerărilor urbane Pokrovsk şi Mîrnohrad din regiunea Doneţk. Potrivit lui Sîrskîi, armata ucraineană a reuşit să neutralizeze această ameninţare şi să împiedice străpungerea frontului sau încercuirea trupelor ucrainene.