Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul local al regiunii Asturia, prin care trece cursa în acest weekend, a anunțat boicotarea Vueltei din cauza prezenței echipei Israel-Premier Tech, potrivit cotidianului local „La Nueva España”, citat de L’Equipe. De asemenea, a cerut retragerea echipei.
Prezența Israel-Premier Tech continuă să stârnească dezbateri la această ediție a Vuelta. Vineri, guvernul local din Asturia, pe teritoriul căruia se desfășoară etapele (14 și 15) din acest weekend, a anunțat că boicotează competiția. Potrivit declarațiilor relatate de „La Nueva España”, nici președintele regiunii și niciun membru al executivului nu vor asista la startul sau la sosirea etapelor din Asturia.
„Nu avem puterea de a împiedica participarea lor. Nici măcar guvernul spaniol nu are această putere. Dar ceea ce putem și vrem să facem este să ne manifestăm dezacordul”, a explicat vicepreședinta regiunii, Gimena Llamedo Gonzalez, care a făcut totodată apel la prudență pe șosele.
„Înțelegem că nemulțumirea trebuie exprimată, dar cerem ca acest lucru să se facă într-un mod total pașnic, fără a pune în pericol siguranța cicliștilor și fără a împiedica desfășurarea Vueltei.”
Chiar înainte de anunțul acestui boicot, guvernul local ceruse deja retragerea echipei Israel-Premier Tech. „Ar fi cel mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru competiția însăși”. La rândul său, echipa și-a reafirmat intenția de a termina cursa, indiferent de situație.