
BREAKING Răspuns rapid al NATO după incursiunea dronelor rusești în Polonia / Santinela Estică: Alianța va lansa o nouă misiune de consolidare a apărării flancului estic al Europei / Ministrul Ionuț Moșteanu: Unitate, vigilență, reacție rapidă – răspunsurile corecte la agresiunea Rusiei
NATO va lansa o nouă misiune – denumită „Eastern sentry” (Sentinela Estică) – pentru a „consolida și mai mult poziția noastră de-a lungul flancului estic”, implicând „o serie de resurse de la aliați, inclusiv Danemarca, Franța, Marea Britanie, Germania și alții”, a declarat vineri secretarul general al Alianței, Mark Rutte, citat de The Guardian.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
UPDATE Ora 20.01: Declarația ministrului Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu:
„Astăzi, Secretarul General al NATO și Comandantul Suprem Aliat în Europa au anunțat lansarea operației Eastern Sentry – o operație cu caracter defensiv, de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră.
Aceasta este răspunsul ferm al Alianței la repetatele provocări și încălcări ale spațiului aerian din partea Rusiei în Polonia, în România și în alte state de pe flancul Estic.
Unitate, vigilență, reacție rapidă – răspunsurile corecte la agresiunea Rusiei.
Alături de aliații noștri, suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO.”
UPDATE Ora 19.55: Ministerul Apărării Naționale a precizat, vineri seara, că Operația NATO Eastern Sentry, anunțată de secretarul general al NATO și de comandantul forțelor aliate din Europa (SACEUR), cu caracter strict defensiv, reprezintă „un răspuns ferm și rapid la incidentele în care drone ale Federației Ruse au încălcat spațiul aliat, precum cazul recent din Polonia, situațiile din România – unde fragmente de drone au fost identificate pe teritoriul național și evenimente similare în alte state aliate de pe flancul estic”.
„Noua operație este dedicată apărării teritoriului aliat, de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră, și demonstrează coeziunea și unitatea NATO în fața amenințărilor tot mai complexe, dar și capacitatea Alianței de a reacționa rapid și eficient”, subliniază MApN.
Ministerul a precizat că România a susținut constant necesitatea unei abordări unitare pe întreg flancul estic, obiectiv reflectat în înființarea celor opt grupuri de luptă și în măsurile de vigilență sporită adoptate la nivel aliat.
„Evaluările și analizele de securitate prezentate de România, cu privire la amenințările generate de utilizarea dronelor, au contribuit în mod decisiv la întărirea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Apărării Naționale mulțumește aliaților pentru sprijinul constant și pentru contribuția lor la consolidarea posturii de apărare și descurajare, reafirmând angajamentul României de a participa activ la implementarea noii operații NATO.
„Anunțul Secretarului General al NATO si al SACEUR reprezintă un nou semnal al solidarității și unității aliate de care avem nevoie în aceste vremuri complicate, pentru securitatea și stabilitatea noastră și a întregii Alianțe”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moşteanu.
„Operația NATO Eastern Sentry anunțată astăzi are ca obiectiv principal apărarea Alianței noastre și creșterea eficienței răspunsului NATO în fața repetatelor încălcări ale spațiului aerian național de către drone, provenind din Federația Rusă. Este o situație cu care și România se confruntă în prezent. Aliații trebuie să mențină solidaritatea, vigilența şi capacitatea de reacţie necesare în fața provocărilor din imediata vecinătate.
În ceea ce privește România, măsurile luate la nivel național, inclusiv actualizarea legislației și poziționarea fermă a țării noastre în cadrul aliat, au contribuit la o mai bună înțelegere a acestei amenințări și la adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare” a adăugat ministrul Apărării.
„Santinela Estică va adăuga flexibilitate și forță poziției noastre și va clarifica faptul că, în calitate de alianță defensivă, suntem întotdeauna gata să apărăm”, a anunțat Mark Rutte.
Acesta a afirmat, într-o conferință de presă, că în data de 10 septembrie, „numeroase drone rusești au încălcat spațiul aerian polonez”, apărarea aeriană fiind „activată” pentru a apăra teritoriul NATO.
„Deși aceasta a fost cea mai mare concentrare de încălcări ale spațiului aerian al NATO pe care am văzut-o, ceea ce s-a întâmplat miercuri nu a fost un incident izolat”, a continuat el, menționând incidente similare în România, Estonia, Letonia și Lituania.
El afirmă că „imprudența Rusiei în spațiul aerian de-a lungul flancului nostru estic crește în frecvență”.
Comandantul suprem al Alianței Nord-Atlantice în Europa, Alexus Grynkewich, prezent alături de Rutte, a declarat că operațiunile Eastern Sentry vor începe în această seară, spune Grynkewich.
„Va dura ceva timp până vom pune totul la punct cu noile contribuții care au sosit și vom continua să lucrăm la acest lucru și să perfecționăm planul operațiunii, mergând mai departe, dar operațiunea începe imediat”, a subliniat el.
„Polonia și cetățenii din întreaga Alianță ar trebui să fie liniștiți de răspunsul nostru rapid de la începutul acestei săptămâni și de anunțul nostru important de astăzi. NATO va continua să apere fiecare centimetru din teritoriul său”, a continuat acesta.
Întrebat ce este nou în această misiune, Grynkewichafirmă că vor exista noi active, menționând avioanele de vânătoare Rafale din Franța și avioanele F-16 din Danemarca, plus unele capacități de apărare aeriană terestră, care, potrivit lui, vor necesita „un nou proiect de apărare”.
Rutte a subliniat, de asemenea, că flancul estic al NATO apără întreaga alianță, subliniind că „aceste rachete rusești de ultimă generație, atunci când vor fi lansate, vor coborî cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului și vor ajunge la Madrid sau Londra cu cinci sau zece minute mai târziu decât la Tallin sau Vilnius”.
„În acest sens, să fim de acord că, în cadrul acestei alianțe formate din 32 de țări, trăim cu toții pe flancul estic”, spune el.
„Având în vedere raza de acțiune a acestor drone și traiectoriile pe care le pot urma, suntem cu toții vulnerabili în fața lor. Așadar, flancul estic oferă o primă linie de apărare în acest sens.
Și dacă aceste drone trec de prima linie de apărare, ele pot fi combinate cu rachete balistice sau alte capacități care pun în pericol întreaga alianță.
Așadar, cred că, deși lucrăm pentru a apăra linia de pază estică, acest lucru se face în numele întregii alianțe”, a spus ei Grynkewich.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.