
Campioana olimpică la scrimă Ana Maria Brânză s-a înscris în cursa de 5 km a crosului Sun Challenge. “Alergarea nu e doar despre kilometri, ci despre tot ce câștigi în jurul ei. Cea mai mare bucurie ar fi să întâlnesc la start oameni care să-mi spună că aleargă pentru prima dată într-o cursă”
Ana-Maria Brânză este una dintre cele mai de succes sportive ale noastre, un veritabil ambasador al României, cu o notorietate impresionantă, care se măsoară în nenumărate medalii. În cei 21 de ani de carieră sportivă, Ana-Maria a câștigat 2 medalii olimpice – aurul la Rio (2016) și argintul la Beijing (2008), 11 medalii mondiale și 18 medalii europene. Aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a sportivei care a uimit întreaga planetă cu talentul care a propulsat-o pe culmile gloriei. Retrasă din activitate, Ana-Maria Brânză se implică în cauze cu sens, continuând să inspire. Cel mai recent, Ana-Maria și-a îndreptat atenția asupra Parcului Natural Văcărești și a anunțat că va participa la crosul Sun Challenge, organizat de Sun Plaza și Administrația Parcul Natural Văcărești. Evenimentul, care va avea loc pe 5 octombrie, are ca scop susținerea ecosistemului unuia dintre cele mai frumoase locuri naturale din București. Ana-Maria ne-a povestit ce a atras-o la acest proiect, cum se pregătește pentru cursa de 5 km la care s-a înscris și de ce i se pare important să faci sport, mai ales când este pentru o cauză nobilă. Înscrierile sunt încă deschise pentru crosul Sun Challenge și se fac accesând acest link.
Ce v-a motivat să participați la Sun Challenge, de această dată nu ca sportiv de performanță, ci ca alergător?
Curiozitatea, în primul rând. Cea care m-a împins de la spate și pe planșa de scrimă atâția ani de zile. Știu despre această cursă încă de la prima ediție, dar timpul nu mi-a permis să particip până acum. Plus de asta, spre rușinea mea, nu am vizitat niciodată Parcul Natural Văcărești, deși e o comoară a Bucureștiului. Mi se pare un privilegiu să descopăr acest loc în alergare, să-l simt pas cu pas. Pentru mine, Sun Challenge nu e doar o cursă, e ocazia de a-mi face timp pentru ceva ce am tot amânat și de a arăta că sportul te poate duce în cele mai frumoase locuri, chiar și atunci când nu urmărești medalii, ci experiențe alături de oameni cu care împărtășești pasiunea pentru mișcare.
Ce le-ați spune celor care nu sunt sportivi profesioniști, dar se gândesc să se înscrie la cros?
Eu îi aștept la start! Să vină cu toată încrederea, pentru că și eu sunt la fel de amatoare ca și ei, dar energia acestor curse te poartă singură de la start la finish! Eu, de exemplu, toată cariera sportivă am „fugit” de alergare, la propriu. Abia mult mai târziu am descoperit sentimentul de libertate pe care ți-l dă alergarea și am început să mă bucur și să adun km, dar fără să pun vreun fel de presiune pe mine, fără să vizez medalii, ci doar starea de bine.
Cel mai important pas spre o viață activă e să renunți la scuze: „sunt obosit”, „nu am echipament”, „nu am timp”. Nu trebuie să începi cu maratonul, ar fi nerealist, însă poți să urci scările în loc să iei liftul, să parchezi un pic mai departe și să faci câțiva pași sau să cobori din autobuz cu o stație mai devreme. Oricât de mic ar fi acel ”pas” pe care îl faci pentru tine, fă-l în fiecare zi!
Cât de des alergați? Din experiența dvs., care sunt beneficiile sportului practicat cu regularitate?
Nu alerg zilnic, dar încerc să-mi fac timp măcar de câteva ori pe săptămână sau măcar să bifez 10.000 de pași pe zi. Recunosc, cea mai mare greșeală pe care am făcut-o a fost ca după încheierea carierei sportive să nu mai fac deloc sport pentru o perioadă destul de lungă de timp și asta s-a tradus în stări de anxietate, calitatea slabă a somnului, lipsa energiei. Beneficiile mișcării sunt multiple, cred că știm cu toții partea de teorie. Nu doar că te simți mai bine fizic, dar sportul îți pune ordine în gânduri, îți aduce energie și îți dă senzația aceea de „am făcut ceva bun pentru mine azi”. Iubesc acea senzație și, ori de câte ori încerc să-mi găsesc scuze, mă motivez reamintindu-mi cât de bine mă voi simți după.
Crosul Sun Challenge are și o dimensiune caritabilă, banii fiind folosiți pentru protejarea ecosistemului natural al parcului. Cât de importantă este asocierea sportului cu astfel de cauze sociale și de mediu?
Pentru mine, asta dă și mai mult sens alergării. Sportul, prin natura lui, ne învață să avem grijă de corpul nostru, să-l respectăm și să-l menținem sănătos. De ce să nu extindem aceeași grijă și către mediul în care trăim? Cred că, atunci când pui împreună mișcarea și o cauză bună, realizezi un efect de domino: oamenii vin pentru alergare, dar rămân cu gândul că au contribuit la ceva mai mare decât ei. Și asta îi face să revină. Pentru mine, să știu că fiecare pas pe care îl fac ajută la protejarea unui loc unic, cum este Parcul Natural Văcărești, e o motivație în plus. Alergi pentru tine, dar și pentru generațiile care vor veni după noi.
Bucureștiul și alte mari orașe din România duc lipsă de spații verzi. Cum credeți că putem convinge comunitățile să se implice mai mult în protejarea și extinderea lor?
Cred că implicarea pornește din felul în care ne raportăm la cuvântul „comunitate”. În copilărie, îmi amintesc cum părinții mei și vecinii din bloc se adunau să îngrijească grădina: plantau flori, curățau, dădeau cu var. Iarna ieșeau împreună să curețe zăpada. Asta era comunitatea – oamenii puneau umărul împreună pentru a face locul lor mai frumos. Acum, de multe ori doar așteptăm ca lucrurile să se întâmple și, dacă se poate, fără implicarea noastră. Termenul „comunitate” e folosit des, dar cred că i-am diluat sensul. Dacă vrem mai multe spații verzi, trebuie să redescoperim spiritul acela de responsabilitate colectivă și să transformăm parcurile în locuri de care să ne simțim legați. Oamenii au grijă de ceea ce simt că le aparține.
V-a rămas gândul la un oraș vizitat care excelează la capitolul verde și care este prietenos cu locuitorii? Ce v-a impresionat cel mai mult la acel oraș? Cum ar putea deveni Bucureștiul un loc al oamenilor mai degrabă decât al mașinilor?
München m-a impresionat enorm. Am văzut acolo cel mai mare și spectaculos teren de joacă în aer liber, chiar în mijlocul unui parc. Zeci de terenuri de volei amenajate pe iarbă, sute de oameni care se bucurau de aer curat și de timp petrecut împreună. Cred că asta e cheia: spațiile verzi trebuie să devină locuri vii, în care oamenii se întâlnesc, fac sport, se relaxează. Bucureștiul ar putea învăța să lase mai mult loc oamenilor și mai puțin mașinilor – cu parcuri mai prietenoase, evenimente comunitare și infrastructură care să ne scoată din casă.
Ce sfaturi le dați celor care lucrează multe ore la birou, dar încearcă să integreze mișcarea în rutina zilnică?
Îmi amintesc o zi aglomerată la birou, când la prânz mi-am verificat pașii și aveam doar 1.000. M-a speriat acest lucru și, de atunci, am început să îmi propun zilnic obiectivul celor 10.000 de pași. Nu e imposibil, doar că trebuie să-ți organizezi ziua. Poți să iei câte o pauză de 5 minute în timpul programului, să ieși la aer, să faci câteva mișcări de stretching chiar lângă birou. În plus, așa cum spuneam și mai sus, micile alegeri fac diferența… urci scările în loc să iei liftul, parchezi un pic mai departe, cobori o stație mai devreme din autobuz. Toate acestea par detalii, dar, puse cap la cap, fac ca ziua ta să arate complet diferit și nivelul tău de energie să crească.
Ce mesaj le transmiteți celor care iau startul la Sun Challenge și celor care încă stau pe gânduri dacă să se înscrie?
Pe cei care deja s-au înscris nu pot decât să-i felicit și să le mulțumesc pentru că au făcut-o. Îi aștept la start și sunt convinsă că vom petrece o zi grozavă împreună, cu energie bună și amintiri frumoase. Pentru cei care încă nu sunt hotărâți, le spun că primul pas e întotdeauna cel mai greu. Dar, după 27 de ani de sport, pot să vă garantez că a meritat fiecare pas și că aș mai face acest drum de nenumărate ori. Îi încurajez să-și ofere această bucurie: de a petrece timp în natură, de a face o faptă bună și, de ce nu, de a-și face prieteni noi. Alergarea nu e doar despre kilometri, ci despre tot ce câștigi în jurul ei. Cea mai mare bucurie pentru mine ar fi să întâlnesc la start oameni care să-mi spună că aleargă pentru prima data o cursă! Acesta ar fi marele nostru câștig, al tuturor, să-i molipsim pe ceilalți cu pofta de a face mișcare.
Veți veni singură la Sun Challenge sau aveți prieteni care vor alerga împreună cu dvs.?
Am avut o plăcută surpriză să aud că și ai mei colegi cunoșteau detaliile cursei și cauzele pe care organizatorii le susțin an de an. Pentru că sunt mai tineri și mai antrenați, ei vor ajunge la finish mai repede, însă eu am șansa să mă bucur mai mult timp de traseu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.