Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Soția lui Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița, este membru CA la CNI dar mai are trei sinecuri la stat: Dezvoltare, Fond de Mediu, ANSVSA, conform unei investigații Reporter de Iași.
De asemenea, sora lui Virgil Guran a lucrat la Ministerul Dezvoltării, iar familia liderului PNL administrează o afacere cu apă de izvor.
Directorul de la firmă a fost și consilier în Ministerul Dezvoltării, iar soția acestuia a fost angajată la Cancelaria Guvernului, în timp ce un alt membru CA e tot pe filiera PNL: Victor Banța. A fost secretar general la Dezvoltare, acum e la Agricultură, a mai fost la Comunicații, conform jurnaliștilor ieșeni.
O altă persoană de la Compania Națională de Investiții: Dragoș Condrea – Secretariatul General al Guvernului, RAAPPS, Jocuri de Noroc, în timp ce soția sa lucrează la BNR.
Anterior, Condrea a trecut și pe la Ministerul Sănății.
Toate acestea, în contextul în care Virgil Guran spunea recent, într-un interviu, că românii trebuie să accepte reducerea cheltuielilor bugetare.