Home » Articole » Nu Rusia trebuie să decidă dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, declară Mark Rutte

Nu Rusia trebuie să decidă dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, declară Mark Rutte

Nu Rusia trebuie să decidă dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, declară Mark Rutte
Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Ascultă articolul

Nu Rusia este cea care trebuie să „decidă” dacă Occidentul poate sau nu să trimită trupe în Ucraina, a afirmat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„De ce să ne intereseze ce gândeşte Rusia cu privire la trupele din Ucraina? (…) Nu ei sunt cei care decid”, a afirmat Mark Rutte în timpul unei conferinţe de securitate la Praga.

- articolul continuă mai jos -

Rusia a avertizat joi că ea va refuza să discute despre vreo „intervenţie străină” în Ucraina, „indiferent de forma acesteia”, în timp ce unii europeni s-au declarat gata să trimită trupe în cadrul unei reglementări a conflictului.

Rutte urmează să participe joi, în videoconferinţă, la o reuniune de la Paris a „Coaliţiei Voinţei”, formată din 31 de ţări, în principal europene, gata să garanteze securitatea Ucrainei după încheierea luptelor, inclusiv prin trimiterea de trupe.

Franţa şi Regatul Unit coprezidează această reuniune, în timpul căreia aliaţii Ucrainei vor să arate preşedintelui american Donald Trump că ei sunt gata să furnizeze garanţii de securitate Kievului, dacă Washingtonul va pune presiune pe Moscova.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole